de Andrea Tornielli
Interviu cu Preasfinția Sa Mihai Frățilă, episcop al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București: „A fost o experiență formidabilă”, o adunare care a arătat „totalitatea Bisericii Catolice”.
Sinodul nu este un parlament, iar părinții sinodali nu au căutat popularitatea. Episcopul greco-catolic Mihai Frățilă a acordat un interviu pentru Vatican Insider, în care a prezentat experiența deosebită pe care a trăit-o în aceste zile la Roma, cu ocazia celei de-a treia adunări extraordinare a Sinodului Episcopilor despre familie.
Acesta a fost pentru dumneavoastră primul Sinod al Episcopilor la care ați participat. Ce impresie v-a făcut?
„Da, pentru prima dată fac această experiență. O experiență formidabilă. Sinodalitatea, dorită de către Papa Francisc, am putut să o contemplez într-o adunare care a arătat, fără nici o urmă de vanitate, totalitatea Bisericii Catolice. Eu aparțin Bisericii Greco-Catolice Române, o Biserică Catolică Orientală, unde sinodalitatea face parte din însăși viața comunității, consacrată nu numai de practica Bisericii noastre, ci și de o experiență de umanitate, atinsă de harul de a sta împreună la nivelul păstorilor. Și a fost formidabilă, deoarece am fost cu Petru”.
Ce v-a impresionat mai mult?
„Sinodul extraordinar pentru familie a oferit părinților ocazia de a spune lucruri frumoase sau mai puțin frumoase pe marginea temei. Au răsunat așteptări și considerații despre pastorala familiilor. Am rămas impresionat de tonul acelora care, chiar dacă trăitori ai credinței Bisericii, au mărturisit necesitatea de a fi luminați de experiența de a sta împreună (syn-odos: împreună pe același drum). Au fost - și acest lucru este foarte uman - și nuanțe care sugerau prea multă euforie, de a ceda ușor în fața primelor impulsuri ale lumii, ale popularității, și ale propunerilor care păreau reflecții valide, dar prea ușoare și în mod cert de confruntat cu sensul evanghelic și cu gândirea magisteriului. La final, cred că marea descoperire a fost aceea că nu există pastorală fără o fidelitate la Cristos, chiar cu riscul de a pierde popularitatea”.
A fost o deplină libertate de consultare? Sunteți de acord cu cei care au vorbit despre un sinod „manipulat”?
„Libertate deplină de consultate, da. Pe de altă parte, aceasta este manifestarea unei adunări sinodale adevărate. În Biserică, în ciuda diversității, nu suntem într-o aulă a lumii, iar sarcina unui sinod nu este aceea de a impune idei fine sau de a se preface că este cult sau înțelept - cum bine a amintit Sfântul Părinte la începutul lucrărilor, ci trăirea spiritului Rusaliilor care îndeamnă Biserica spre soluțiile Providenței. Fiecare adunare a Bisericii are, cred, responsabilitatea de a nu da impresia unei dispute de tip parlamentar, a căutării popularității, ci de a mărturisi lucrarea Spiritului pentru edificarea adevărului în inimile credincioșilor. Percepția slăbiciunilor umane, a ezitărilor puținei seninătăți de care suntem câteodată purtători ca și păstori ai diferitelor Biserici - semne ale prezenței păcatului pe fundalul unei serioase și reale bătălii spirituale - nu trebuie să ne descurajeze. Confruntarea și dialogul, trebuie să ne ancoreze și mai mult în acel imposibil uman, care obține prin credința în har posibilul lucării minunate a lui Dumnezeu, singurul capabil să meargă dincolo de uman pentru a-l surprinde cu puterea iubirii Sale. Greutățile vin întotdeauna datorită faptului că se caută soluția într-o parte sau în cealaltă, în timp ce Dumnezeu ne face să ne înălțăm privirea pentru a găsi soluțiile deasupra, lângă El”.
Relatarea de după dezbatere a Cardinalului Erdo a reflectat dezbaterea din aulă? Dumneavoastră ați fost împotriva sau în favoarea publicării?
”Relatarea de după dezbatere a fost întotdeauna publicată în trecut, dar erau publicate și intervențiile părinților sinodali. De data aceasta - probabil pentru a lăsa o mai mare libertate de exprimare - textele episcopilor nu au fost publicate, lucru pe care îl știam încă de la început. Problema s-a manifestat o dată cu sinteza descrisă în schița relatării. Diferite elemente erau disproporționate, iar anumite lucruri erau abia atinse în aulă și au avut prea multă greutate în acel text. În plus, relatarea a dat impresia unei superficialități, anumite puncte nu păreau așa de sigure. Cei mici - credincioșii - au suferit mult. Sinodalitatea Bisericii nu este o dezbatere parlamentară. Alegând binele lui Cristos, discuțiile și dezbaterile se supun sensului credinței, comuniunii și edificării poporului lui Dumnezeu, în comuniunea cu Petru. Pentru a apăra libertatea noastră de dezbatere ar fi fost mai bine - având în vedere că intervențiile Părinților de această dată nu au fost publice - să nu se publice nici măcar schița relatării”.
Cum judecați textul relatării finale votat sâmbătă seara?
„Prima schiță a fost disproporționată în ton și în conținut. Nu mi-a dat impresia că ar fi procesul verbal a ceea ce am ascultat în aulă în prima săptămână. Un text făcut în grabă, care nu dădea tonul intervențiilor individuale și în care erau rezumate propunerile și întrebările care în acea fază de lucru erau doar gânduri de discernut, fără să se știe dacă cu adevărat puteau să facă parte dintr-un studiu teologic pertinent. Însă, textul final, este bine făcut”.
Sunteți de acord cu aprofundarea temei acordării sacramentelor, în anumite condiții și în anumite situații, persoanelor divorțate care s-au recăsătorit și care participă la viața comunității creștine?
„Studiul teologic a fost întotdeauna făcut de-a lungul istoriei Bisericii, dar în baza a ceea ce însăși Biserica a deja definit și acumulat ca edificiu de adevăr, nu pentru a-și arăta mândria, ci pentru a servi mântuirii Celui Înviat, care rămâne mereu Cristosul, cel Răstignit. Sunt teme care trebuie căutate în Catehism, în Familiaris Consortio. Și să nu uităm faptul că adevărul este corupt de miciile alegeri zilnice, care nu apar peste noapte, ci reflectă dispozițiile interne care sacrifică încetul cu încetul radicalitatea misterului Răstignirii lui Cristos, în favoarea spiritului lumii. Cineva care avea simțul umorului spunea: „Nu vindeci leprosul schimbându-i apa din cadă”. Pot să notez experiența Bisericii Greco-Catolice din România, care până în 1989, timp de 40 de ani, a fost clandestină datorită regimului comunist. Comunitățile noastre mici au progresat în jurul Euharistiei și al Mărturisirii, care le-au absolvit de păcate. O situație asemănătoare ca și aceea a Mexicului, persecutat în anii `20, descris în romanul „Puterea și gloria” de Graham Greene. Am fi putut dispărea, dar Domnul ne-a făcut să ieșim după ani îndelungați. Fără Cristos, fără iertarea Lui - răspuns la pocăință - viața credinciosului nu are nici un sens. Biserica ne indică forța mărturisirii sacramentale, a asumării sensului păcatului nostru, a convertirii, a trăirii unul lângă celălalt, a sacrificiului, a asumării părții noastre întunecate și a găsirii reconcilierii în Isus, de a nu judeca. Dumnezeu care a dat pe Fiul Său pentru noi - pentru a ne spune cât de mult ne iubește - va spijinii Biserica și pe credincioșii săi, pentru ca aceștia să progreseze și în locurile unde este dificilă mărturisirea credinței. Biserica este condusă de Petru și stă între două coloane: Isus Euharisticul și Maria. Suntem pe mâini bune”.
Traducere: Liviu Ursu 
