Două mari evenimente pentru viața Bisericii Catolice au avut loc duminică în Piața Sfântul Petru cu participarea papei emerit Benedict al XVI-lea și a peste 70 de mii de credincioși din orice parte a lumii: în Ziua Mondială a Misiunilor Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie de încheiere a celei de a treia adunări extraordinare a Sinodului Episcopilor despre familie și evanghelizare și ceremonia de beatificare a celui care a instituit Sinodul Episcopilor, papa Paul al VI-lea. La riturile sacre și la lucrările sinodale au luat parte din România IPS Ioan Robu, președintele Conferinței Episcopilor din România, și PS Mihai Frățilă, reprezentant al Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Cu ajutorul Spiritului Sfânt – a remarcat Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii – Părinții Sinodali au lucrat cu spirit de ”adevărată libertate și umilă creativitate”, pentru ”a reaprinde speranța în atâția oameni lipsiți de speranță”. În ce-l privește pe noul Fericit Paul al VI-lea, Sfântul Părinte a spus că nu există decât un cuvânt, pe cât de simplu pe atât de important: ”Mulțumim, să-i mulțumim pentru slujirea lui curajoasă, înțeleaptă și clarvăzătoare”.
Ca o confirmare cerească a efortului depus de noul Fericit în apărarea demnității vieții umane încă de la concepere, este și faptul că minunea datorită căreia Paul al VI-lea a fost proclamat Fericit este chiar vindecarea unui copil înainte de naștere, mai precis în a 24-a săptămână a sarcinii, care a avut loc în urmă cu 13 ani în Statele Unite ale Americii.
Imaginea oficială a Fericitului Paul al VI-lea, a cărui comemorare liturgică a fost stabilită la 26 septembrie, se inspiră dintr-o fotografie reală și îl reprezintă pe Papa stând în picioare, cu zâmbetul pe buze și cu mâinile ridicate spre cer. Trupul noului Fericit va rămâne în mormântul actual din Grotele Vaticane.
Relicva prezentată duminică Papei Francisc la ceremonia de beatificare este un fragment din hainele pătate de sânge pe care Paul al VI-lea le purta în timpul atentatului suferit în contextul călătoriei sale apostolice la Manila, pe 28 noiembrie 1970.
În timpul Sfintei Liturghii Papa Francisc a îmbrăcat un veșmânt liturgic pe care Paul al VI-lea l-a primit cu ocazia împlinirii a 80 de ani și a folosit unul din potirele sacre cu care a celebrat însuși Paul al VI-lea.
Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica Papei Francisc de la Sfânta Liturghie de duminică 19 octombrie 2014, în cadrul căreia s-a celebrat beatificarea papei Paul al VI-lea și s-a marcat încheierea celei de a Treia Adunări Extraordinare a Sinodului Episcopilor despre familie și evanghelizare.
Papa Francisc:
”Am ascultat mai înainte una din frazele cele mai celebre din toată Evanghelia: «Dați-i cezarului ceea ce este al cezarului și lui Dumnezeu, ceea ce este al lui Dumnezeu» (Matei 22,21). La provocarea fariseilor care, pentru a spune astfel, voiau să-l supună la un examen de religie și să-l facă să greșească, Isus răspunde cu această frază ironică și genială. Este un răspuns cu efect pe care Domnul îl înmânează tuturor celor care își pun probleme de conștiință, mai ales atunci când intră în joc conveniențele lor, bogățiile, prestigiul, puterea și faima lor. Și aceasta se întâmplă în orice timp, dintotdeauna.
Accentul lui Isus cade cu siguranță pe partea a doua a frazei: «Și (dați) lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu». Aceasta înseamnă a recunoaște și mărturisi – în fața oricărei forme de putere – că Dumnezeu singur este Stăpânul omului și nimeni altcineva. Aceasta este noutatea perenă care trebuie redescoperită în fiecare zi, învingând teama pe care deseori o simțim în fața surprizelor lui Dumnezeu. El nu se teme de noutate! De aceea ne surprinde mereu, deschizându-ne și conducându-ne pe căi necunoscute. El ne reînnoiește, adică ne face ”noi” în continuu. Un creștin care trăiește Evanghelia este ”noutatea lui Dumnezeu” în Biserică și în lume. Și Dumnezeu iubește atât de mult această ”noutate”!
«A-i da lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu» înseamnă a se deschide la voința sa, a-i dedica Lui viața noastră și a coopera la Împărăția sa de milostivire, iubire și pace. Aici se află forța noastră adevărată, fermentul care face să crească întregul și sarea care dă gust oricărui efort omenesc împotriva pesimismului predominant pe care ni-l propune lumea. Aici se află speranța noastră pentru că speranța pusă în Dumnezeu nu este, așadar, o fugă de realitate, nu este un alibi: înseamnă a restitui în mod faptic lui Dumnezeu ceea ce îi aparține. Acesta este motivul pentru care creștinul privește la realitatea viitoare, cea a lui Dumnezeu, pentru a trăi pe deplin viața – cu picioarele bine plantate pe pământ – și a răspunde, cu curaj, la numeroasele provocări noi.
Am văzut aceasta și în zilele adunării extraordinare a Sinodului Episcopilor. «Sinod» înseamnă «a merge împreună». Și într-adevăr, păstori și laici din orice colț al pământului au adus aici, la Roma, glasul respectivelor Biserici particulare pentru a ajuta familiile de astăzi să meargă pe calea Evangheliei, ținând privirea mereu îndreptată spre Isus. A fost o mare experiență în care am trăit «sinodalitatea» și «colegialitatea» și am simțim puterea Duhului Sfânt care călăuzește și reînnoiește mereu Biserica, chemată, fără zăbavă, să se îngrijească de rănile care sângerează și să reaprindă speranța pentru atâta lume fără speranță.
Pentru darul acestui Sinod și pentru spiritul constructiv pe care l-a oferit fiecare, împreună cu apostolul Paul «îi mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toți, pomenindu-vă fără încetare în rugăciunile noastre» (1 Tesaloniceni 1,2). Iar Duhul Sfânt care în aceste zile de lucrări ne-a ajutat să muncim generos, cu adevărată libertate și umilă creativitate, să însoțească mai departe drumul care, în Bisericile de pe întregul pământ, ne pregătește la adunarea generală a Sinodului Episcopilor din octombrie 2015. Am semănat și vom continua să semănăm cu răbdare și perseverență, în certitudinea că Domnul este cel care face să crească ceea ce am semănat (cf 1 Corinteni 3,6).
În această zi a beatificării papei Paul al VI-lea îmi revin în memorie cuvintele sale prin care instituia Sinodul Episcopilor: «scrutând cu atenție semnele timpurilor, să căutăm să adaptăm căile și metodele… la necesitățile crescute din zilele noastre și la condițiile schimbate ale societății» (Scris. Ap. Motu Proprio ”Apostolica Sollicitudo”).
Cu privire la acest mare papă, la acest creștin curajos, la acest neobosit apostol, în fața lui Dumnezeu nu putem spune decât un cuvânt, pe cât de simplu pe atât de sincer și important: mulțumim! Mulțumim, scumpul și iubitul nostru papă Paul al VI-lea! Mulțumim pentru mărturia ta smerită și profetică oferită despre iubirea față de Cristos și de Biserica sa!
În jurnalul său personal, marele cârmuitor al Conciliului, a doua zi după încheierea adunării conciliare, nota următoarele: «Poate că Domnul m-a chemat și mă ține în această slujire nu atât pentru ca eu să am vreo atitudine sau pentru ca eu să guvernez și să salvez Biserica de greutățile ei actuale, ci pentru ca eu să sufăr ceva pentru Biserică și să fie lămurit că El, nu altcineva, este cel care o conduce și o salvează» (P. Macchi, Paolo VI nella sua parola, Brescia 2001, pp. 120-121). În gestul acesta de umilință strălucește măreția Fericitului Paul al VI-lea care, în timp ce se profila o societate secularizată și ostilă, a știut să conducă cu înțelepciune clarvăzătoare – și, uneori, în solitudine – cârma bărcii lui Petru fără să-și piardă niciodată bucuria și încrederea în Domnul.
Paul al VI-lea a știut cu adevărat să-i dea lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, dedicându-și întreaga viață «angajamentului sacru, solemn și de cea mai mare gravitate: acela de a continua în timp și de a lărgi pe pământ misiunea lui Cristos» (Omilia la Ritul Încoronării, Insegnamenti I, 1963, p. 26), iubind Biserica și conducând Biserica pentru ca ea să fie «mamă iubitoare pentru toți oamenii și în același timp împărțitoare a mântuirii» (Scris. Enc. ”Ecclesiam suam”, prolog)”.
La rugăciunea ”Angelus”, recitată la încheierea Sfintei Liturghii în fața bazilicii vaticane, Papa Francisc a mulțumit pelerinilor și delegațiilor oficiale care au venit din Italia și din alte țări pentru a participa la beatificarea lui Paul al VI-lea. ”Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și vă îndemn să urmați cu fidelitate învățăturile și exemplul noului Fericit. El – a spus Pontiful – a fost un susținător puternic al misiunii ”ad gentes”; dă mărturie pentru aceasta mai ales exortația apostolică ”Evangelii nuntiandi”, prin care a dorit să retrezească elanul și angajarea pentru misiunea Bisericii. Această exortație este încă actuală, și-a păstrat toată actualitatea. Este semnificativ să considerăm acest aspect al pontificatului lui Paul al VI-lea chiar în această zi în care se celebrează Ziua Misionară Mondială. Înainte de a o invoca împreună pe Fecioara Maria prin rugăciunea ”Angelus”, îmi place să subliniez devoțiunea mariană profundă a Fericitului Paul al VI-lea. Acestui pontif, poporul creștin va fi mereu recunoscător pentru exortația apostolică ”Marialis cultus” și pentru că a proclamat-o pe Maria ”Maica Bisericii”, cu ocazia încheierii celei de a treia sesiuni a Conciliului Vatican al II-lea. Maria, Regina tuturor sfinților, să ne ajute să realizăm cu fidelitate în viața noastră voința Domnului, așa cum a făcut-o noul Fericit”.
Primiți și Binecuvântarea Apostolică invocată duminică de Papa Francisc la Sfânta Liturghie în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Sursa:ro.radiovaticana.va
