Omilia la Sfânta Liturghie
Duminică, 21 septembrie, Piaţa "Maica Tereza"
Evanghelia pe care am ascultat-o ne spune că, în afară de cei doisprezece apostoli, Isus cheamă alţi 72 de discipoli şi îi trimite în sate şi în oraşe pentru a vesti Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Lc 10,1-9.17-20). El a venit să aducă în lume iubirea lui Dumnezeu şi vrea s-o răspândească prin comuniune şi fraternitate. Pentru aceasta formează imediat o comunitate de discipoli, o comunitate misionară, şi îi antrenează la misiune, să "meargă". Metoda misionară este clară şi simplă: discipolii merg în case şi vestea lor începe cu un salut plin de semnificaţie: "Pace acestei case!" (v. 5). Nu este numai un salut, este şi un dar: pacea. Venind astăzi în mijlocul vostru, iubiţi fraţi şi surori din Albania, în această piaţă dedicată unei umile şi mari fiice a acestei ţări, fericita Maica Tereza de Calcutta, vreau să vă repet acest salut: pace în casele voastre, pace în inimile voastre, pace în naţiunea voastră! Pace!
În misiunea celor şaptezeci şi doi de discipoli este oglindită experienţa misionară a comunităţii creştine din orice timp: Domnul înviat şi viu îi trimite nu numai pe cei doisprezece, ci întreaga Biserică, trimite pe fiecare botezat să vestească Evanghelia la toate neamurile. În decursul secolelor, nu a fost primită mereu vestea de pace dusă de mesagerii lui Isus; uneori porţile s-au închis. Într-un trecut recent, şi poarta ţarii voastre a fost închisă, încuiată cu lanţul interdicţiilor şi dispoziţiilor unui sistem care-l nega pe Dumnezeu şi împiedica libertatea religioasă. Cei cărora le era frică de adevăr şi de libertate făceau orice pentru a-l scoate pe Dumnezeu din inima omului şi a-l exclude pe Cristos şi Biserica din istoria ţării voastre, chiar dacă ea a fost printre primele care a primit lumina Evangheliei. De fapt, în lectura a doua am auzit referinţa la Iliria, care în timpurile apostolului Paul includea şi teritoriul actualei Albanii.
Gândindu-ne din nou la acele decenii de suferinţe atroce şi de persecuţii foarte dure împotriva catolicilor, ortodocşilor şi musulmanilor, putem spune că Albania a fost o ţară de martiri: mulţi episcopi, preoţi, călugări, credincioşi laici, slujitori de cult din alte religii, au plătit cu viaţa fidelitatea lor. N-au lipsit dovezi de mare curaj şi coerenţă în mărturisirea credinţei. Câţi creştini nu s-au plecat în faţa ameninţărilor, ci au continuat fără şovăieli pe drumul întreprins! Merg în mod spiritual la acel zid al cimitirului din Scutari, loc-simbol al martiriului catolicilor unde se făceau execuţiile, şi cu emoţie depun floarea rugăciunii şi a amintirii recunoscătoare şi nepieritoare. Domnul a fost alături de voi, preaiubiţi fraţi şi surori, pentru a vă susţine; El v-a condus şi v-a mângâiat şi în sfârşit va ridicat pe aripi de vultur aşa cum a făcut într-o zi cu vechiul popor al lui Israel, aşa cum am auzit în prima lectură. Vulturul, reprezentat în drapelul ţării voastre, să vă amintească simţul speranţei, ca să vă puneţi mereu încrederea voastră în Dumnezeu, care nu dezamăgeşte ci este mereu alături de noi, în special în momentele dificile.
Astăzi porţile Albaniei s-au redeschis şi se formează o perioadă de nou protagonism misionar pentru toţi membrii poporului lui Dumnezeu: fiecare botezat are un loc şi o misiune de desfăşurat în Biserică şi în societate. Fiecare să se simtă chemat să se angajeze cu generozitate în vestirea Evangheliei şi în mărturia carităţii; să întărească legăturile de solidaritate pentru a promova condiţii de viaţă mai drepte şi fraterne pentru toţi. Astăzi am venit pentru a vă mulţumi pentru mărturia voastră şi pentru a vă încuraja să faceţi să crească speranţa înlăuntrul vostru şi în jurul vostru. Nu uitaţi de vultur. Vulturul nu uită cuibul, ci zboară la înălţime. Zburaţi la înălţime! Mergeţi sus! Am venit pentru a vă încuraja să implicaţi noile generaţii; să vă hrăniţi asiduu din Cuvântul lui Dumnezeu deschizând inimile voastre lui Cristos, Evangheliei, întâlnirii cu Dumnezeu, întâlnirii dintre voi aşa cum faceţi deja: prin această întâlnire a voastră voi daţi mărturie întregii Europe.
În spirit de comuniune între episcopi, preoţi, persoane consacrate şi credincioşi laici, vă încurajez să daţi elan acţiunii pastorale, care este o acţiune de slujire, şi să continuaţi căutarea de noi forme de prezenţă a Bisericii în cadrul societăţii. Îndeosebi, această invitaţie o adresez tinerilor. Erau mulţi pe drumul de la aeroport până aici! Acesta este un popor tânăr! Foarte tânăr. Şi unde există tinereţe există speranţă. Ascultaţi-l pe Dumnezeu, adoraţi-l pe Dumnezeu şi iubiţi-vă între voi ca popor, ca fraţi.
Biserică ce trăieşti în această ţară Albania, mulţumesc pentru exemplul tău de fidelitate. Nu uitaţi de cuib, de istoria voastră îndepărtată, şi chiar de încercări; nu uitaţi rănile, dar nu vă răzbunaţi. Mergeţi înainte ca să lucraţi cu speranţă pentru un viitor mare. Mulţi fii şi fiice din Albania au suferit, chiar până la jertfa vieţii. Mărturia lor să susţină paşii voştri de astăzi şi de mâine pe calea iubirii, pe calea libertăţii, pe calea dreptăţii şi mai ales pe calea păcii. Aşa să fie.
Francisc
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Discursul la întâlnirea cu autorităţile
Duminică, 21 septembrie, Salonul de recepţii din Palatul Prezidenţial
Domnule preşedinte,
Domnul prim ministru,
Distinşi membri ai corpului diplomatic,
Excelenţe, doamnelor şi domnilor,
Sunt foarte bucuros să fiu aici cu voi, în nobila ţară Albania, ţară de eroi, care şi-au sacrificat viaţa pentru independenţa ţării şi ţară de martiri, care au mărturisit credinţa lor în timpurile dificile ale persecuţiei. Vă mulţumesc pentru invitaţia de a vizita patria voastră, numită "ţara acvilelor", şi vă mulţumesc şi pentru primirea voastră sărbătorească.
A trecut de acum aproape un sfert de secol de când Albania a regăsit drumul greu dar pasionant al libertăţii. Ea a permis societăţii albaneze să întreprindă un parcurs de reconstrucţie materială şi spirituală, de a pune în mişcare atâtea energii şi iniţiative, de a se deschide la colaborare şi la schimburi cu ţările vecine din Balcani şi de la Mediterana, cu Europa şi cu lumea întreagă. Libertatea regăsită v-a permis să priviţi la viitor cu încredere şi speranţă, să demaraţi proiecte şi să refaceţi relaţii de prietenie cu naţiunile vecine şi îndepărtate.
Respectarea drepturilor umane - respect este un cuvânt esenţial printre voi -, respectarea drepturilor umane între care se evidenţiază libertatea religioasă şi de exprimare a gândirii, este de fapt condiţie preliminară pentru însăşi dezvoltarea socială şi economică a unei ţări. Atunci când demnitatea omului este respectată şi drepturile sale sunt recunoscute şi garantate, înfloresc şi creativitatea şi acţiunea, iar personalitatea umană îşi poate etala multiplele sale iniţiative în favoarea binelui comun.
Mă bucur în mod deosebit pentru o caracteristică fericită a Albaniei, care trebuie păstrată cu toată grija şi atenţia: mă refer la convieţuirea paşnică şi la colaborarea dintre apartenenţii la diferite religii. Climatul de respect şi încredere reciprocă între catolici, ortodocşi şi musulmani este un bine preţios pentru ţară şi capătă o importanţă specială în acest timp al nostru în care, din partea unor grupuri extremiste, este denaturat simţul religios autentic şi sunt deformate şi instrumentalizate diferenţele dintre diferitele confesiuni, făcând însă din asta un periculos factor de ciocnire şi de violenţă, în loc de ocazie de dialog deschis şi respectuos şi de reflecţie comună asupra a ceea ce înseamnă a crede în Dumnezeu şi a urma legea sa.
Nimeni să nu creadă că poate să-şi facă scut din Dumnezeu în timp ce proiectează şi săvârşeşte acte de violenţă şi samavolnicie! Nimeni să nu ia ca pretext religia pentru propriile acţiuni contrare demnităţii omului şi drepturilor sale fundamentale, în primul rând cel la viaţă şi la libertate religioasă a tuturor!
În schimb, ceea ce se întâmplă în Albania demonstrează că paşnica şi fructuoasa convieţuire între persoane şi comunităţi care aparţin la religii diferite este nu numai de dorit, ci în mod concret posibilă şi practicabilă. De fapt, convieţuirea paşnică dintre diferitele comunităţi religioase este un bun inestimabil pentru pacea şi dezvoltarea armonioasă a unui popor. Este o valoare care trebuie păstrată şi mărită în fiecare zi, cu educaţia la respectarea diferenţelor şi a identităţilor specifice deschise la dialog şi la colaborare pentru binele tuturor, cu exercitarea cunoaşterii şi a stimei unora faţă ceilalţi. Este un dar care trebuie cerut mereu de la Domnul în rugăciune. Fie ca Albania să continue mereu pe acest drum, devenind pentru multe ţări un exemplu din care să se inspire!
Domnule preşedinte, după iarna izolării şi a persecuţiilor, a venit în sfârşit primăvara libertăţii. Prin alegeri libere şi noi sisteme instituţionale, s-a consolidat pluralismul democratic şi acest lucru a favorizat şi reluarea activităţilor economice. Mulţi, în special la început, mişcaţi de căutarea de muncă şi de condiţii mai bune de viaţă, au luat calea emigraţiei şi contribuie în modul lor la progresul societăţii albaneze. Mulţi alţii au redescoperit motivele pentru a rămâne în patrie şi a o construi din interior. Trudele şi sacrificiile tuturor au cooperat la îmbunătăţirea condiţiilor generale.
Biserica Catolică, la rândul ei, a putut să reia o existenţă normală, reconstituind ierarhia sa şi reînnodând firele unei lungi tradiţii. Au fost edificate sau reconstruite locuri de cult, între care se evidenţiază Sanctuarul "Sfânta Fecioară Maria a Bunului Sfat" la Scutari; au fost întemeiate şcoli şi importante centre educative şi de asistenţă, la dispoziţia întregii populaţii. Prezenţa Bisericii şi acţiunea sa sunt de aceea percepute pe bună dreptate nu numai ca o slujire adusă comunităţii catolice, ci întregii naţiuni.
Fericita Maica Tereza, împreună cu martirii care au mărturisit eroic credinţa lor - spre ei se îndreaptă cea mai înaltă recunoştinţă a noastră şi rugăciunea noastră - cu siguranţă se bucură în cer pentru angajarea bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă în a face să înflorească societatea şi Biserica în Albania.
Acum însă se prezintă noi provocări la care trebuie dat răspuns. Într-o lume care tinde la globalizarea economică şi culturală, trebuie făcut orice efort pentru ca creşterea şi dezvoltarea să fie puse la dispoziţia tuturor şi nu numai a unei părţi a populaţiei. În afară de asta, această dezvoltare nu va fi autentică dacă nu va fi şi sustenabilă şi egală, adică dacă nu va ţine cont de drepturile săracilor şi nu va respecta ambientul. Globalizării pieţelor este necesar să-i corespundă o globalizare a solidarităţii; creşterea economică trebuie să fie însoţită de o respectare mai mare a creaţiei; împreună cu drepturile individuale trebuie tutelate cele ale realităţilor intermediare dintre individ şi stat, prima dintre toate familia. Albania astăzi poate să înfrunte aceste provocări într-un cadru de libertate şi de stabilitate, care trebuie consolidate şi care fac să se spere bine pentru viitor.
Mulţumesc cordial fiecăruia dintre voi pentru primirea aleasă şi, aşa cum a făcut sfântul Ioan Paul al II-lea, în aprilie 1993, invoc asupra Albaniei ocrotirea Mariei, Maica Bunului Sfat, încredinţând ei speranţele întregului popor albanez. Dumnezeu să reverse asupra Albaniei harul său şi binecuvântarea sa.
Francisc
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa:www.ercis.ro
