De Marina Corradi
Pacientul își petrecea ultimele ore din viață. Acum, știa și înțelegea în sfârșit toate minciunile. Cu pieptul scheletic, slăbit, simțea o durere la fiecare respirație. Martor tăcut la această ultimă luptă a sa, îmi dădeam seamă că îmi era cu toate acestea drag. Mândru şi necredincios, un materialist convins. M-am rugat pentru el, dar cu toate astea eram neputincios în față peretelui libertăţii sale. "Dar tu nu ești în stare să faci pentru el un miracol?", am întrebat polemic un sfânt care îmi era drag.
În acea lungă noapte de veghe, în profunda tăcere uneori apăsătoare ce precede o nouă zi, soția lui mi-a povestit ce se petrecuse cu o zi înainte. Bolnavul pe jumătate adormit făcuse un gest cu mâna asemănător celui prin care deschizi o ușă. Soția: "Ce faci?" El, arătând spre cer: "Bat, pentru ca acolo sus să-mi deschidă".
Poate o viață întreagă, toate studiile, pasiunile și afecțiunile îi servesc unui om pentru ca în ultimul său ceas să se smerească, şi precum un cerşător să ceară? El a înțeles totul în câteva zile, el care aparent toată viață a fost preocupat de cu totul alte lucruri.
"Bat, pentru ca acolo sus să-mi deschidă". Knocking on heaven’s door (Bătând la ușa raiului), spuneau şi cuvintele melodiei pe care o asculta în cameră lui la optsprezece ani.
Traducere: Orian Remus, ACC
Sursa:www.tempi.it
