Meditație pentru Duminica a XI-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv) Ev Mt 18,23-35
Duminica trecută, în evanghelia vindecării lunaticului, am văzut cum atotputernicia lui Dumnezeu, prin credință, este pusă în mâinile noastre: “totul este cu putință celui ce crede”. În evanghelia de astăzi contemplăm felul în care îndurarea lui Dumnezeu ne este încredințată. Rămâne la latitudinea noastră opțiunea de a intra sau a ieși dintr-o perspectivă a îndurării. Servul numit “viclean” sau “nemilostiv”, experimentează consecutiv dreptatea sau justiția, apoi îndurarea și din nou dreptatea. Este exclusiv opțiunea lui. Dumnezeu îi dăruiește îndurarea ca și regulă de viată, dar el o refuză. Stăpânul nu poate decât să constate alegerea lui și să i-o respecte, acționând în consecința.
Un lucru e de remarcat: cel iertat nu înțelege cu adevărat ce i se întâmplă. Însăși maniera de a răspunde în fața stăpânului o dovedește: “îngăduiește-mă și-ți voi plăti tot”. Suma pe care o datorează nu poate fi rambursată într-o viață de om. Deci este evident că a cere timp este total lipsit de sens. Servul nostru nu reușește să intre într-o logică de îndurare. Nu știe ce înseamnă a spune de exemplu: “Doamne, iartă-mă pentru ce am făcut”. Primind iertare, este foarte probabil convins că prin abilitățile lui a reușit să rezolve situația. O demonstrează atunci când se întâlnește cu cel care-i datorează 100 de dinari. Exegeții ne spun că ar reprezenta, această sumă, plata unui muncitor pe o lună de zile. Acesta într-adevăr, cu puțin timp acordat, ar reuși să-și plătească datoria. Dar, din păcate, nu are ocazia, fiindcă cel ce puțin mai devreme s-a învrednicit de îndurarea stăpânului nu pare dispus să aștepte...Cât de mult ne privește și pe noi acest pasaj evanghelic! Avem impresia că putem, într-un fel sau altul, repară răul făcut. Și nu demonstrăm astfel nimic altceva decât că nu am priceput nici noi nimic din îndurarea lui Dumnezeu. Răul făcut de noi, păcatul este ceva imposibil de reparat. Putem să cerem timp, putem să ne punem toată buna voință la bătaie: degeaba! Prețul păcatului nostru îl vedem atunci când contemplăm crucea Mântuitorului. A fost nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să se facă om și să se jertfească în locul nostru, să ia “datoriile” noastre asupra lui, pentru a “repara” cu adevărat răul pe care noi oamenii l-am făcut. Avem o urgentă nevoie să înțelegem că singura noastră șansă este iertarea și îndurarea lui Dumnezeu, iar nu capacitățile și abilitățile noastre de a ne “descurca”.A avea o astfel de percepție, adică aceea că nu putem face absolut nimic pentru a răscumpăra greșelile noastre și că avem de aceea o radicală nevoie de iertare, înseamnă a ne deschide în fața îndurării lui Dumnezeu și implicit în fața îndurării față de ceilalți semeni ai noștri, aflați în aceeași situație cu noi.Următoarea dată când vă vine să îl strângeți de gât pe aproapele vostru din pricina răului făcut, închideți ochii pentru câteva clipe și revedeți Golgota Mântuitorului: cuiele, cununa de spini, rănile și sângele ce se scurge dimpreună cu viața lui Isus, sunt prețul pentru cei 10 000 de talanți ai fiecăruia dintre noi... Reușim oare să primim o astfel de îndurare a lui Dumnezeu sau preferăm logica dreptății și a justiției, atât pentru aproapele nostru cât și pentru noi? PS ClaudiuEpiscopul Curiei
Ev Mt 18,23-35
Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor
omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi,
începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de
talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să
fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se
plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina,
zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul
slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi
datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau
cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl
sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. Deci, căzând cel ce era slugă
ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Iar el nu
voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.
Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte
şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l
stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am
iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de
cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi
mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va
plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă,
dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre.
