“Chiar dacă trupurile lor sunt pline de sânge, ei nici măcar nu se plâng. Refuză să renunţe la credinţa lor şi spun: Învăţătura lui Dumnezeu este foarte clară, nu putem să nu o urmăm. Astfel trebuie să nu ascultăm de părinţii noştri şi de rege. Au spus că este o mare onoare să moară pentru Dumnezeu sub lama unui cuţit”. Aşa a scris în anul 1791 guvernatorul de Jeonju, în raportul înaintat Înaltei Curţi, care a decis uciderea prin decapitare a lui Paolo Yun Ji-chung şi Giacomo Kwon Sang-yeon.
Paolo Yun este primul dintre cei 124 de martiri coreeni, ucişi între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, care vor fi beatificaţi sâmbătă, 16 august, la Seul, de către Papa Francisc. Cufundaţi fiind într-un climat de relativism, în care credinţa noastră este mereu supusă unor diferenţieri şi echivocuri, derulând biografiile noilor fericiţi, suntem loviţi de simplitatea şi de radicalismul mărturiilor primilor catolici coreeni, care au trebuit să îndure timp de 100 de ani, unul dintre cele mai cumplite valuri de persecuţie din istorie.
Spre exemplu, iată ce scrie un episcop chinez despre martiriul lui Mattia Choe In-Gil şi a altor tovarăşi: “La întrebarea acuzatorilor: Îl adoraţi pe Isus mort pe cruce? Toţi au răspuns cu curaj “DA”. Când le-au cerut să renunţe la credinţa lor au spus: suntem gata să murim de o mie de ori, decât să renunţăm la credinţa în adevăratul nostru Mântuitor, Isus Cristos. Mattia Choe a fost unul dintre primii cateheţi aleşi de către Pietro Yi Seung-hun, pentru a promova credinţa. A fost un excelent catolic, care s-a angajat să răspândească mărirea lui Dumnezeu cu credinţă, zel şi devotament”.
Iubirea lui Cristos mai puternică decât orice iubire umană, cum a fost şi pentru Giacomo Won Si-bo, martir în 1799, după ce luni întregi a fost bătut, torturat şi mutat dintr-o închisoare în alta. În ultima etapă de întemniţare, a fost urmat de soţie, de fii, de prieteni, toţi în lacrimi. Acesta a spus: “Pentru slujirea Domnului şi mântuirea sufletelor, nu trebuie să urmăm instinctele umane. Dacă suportăm toate durerile vom fi răsplătiţi de fericirea întâlnirii Domnului nostru Isus Cristos şi a Sfintei Sale Mame. Dacă voi rămâneţi aici, inima mea va slăbi. S-ar putea să nu fiu capabil să perseverez în credinţă şi astfel aş comite o mare greşeală în faţa lui Dumnezeu. Vă rog, întoarceţi-vă acasă”.
Dorinţa de a răspândi credinţa în Isus şi de a salva sufletele a fost totală, iar un factor comun în toate biografiile lor este reprezentat de atitudinea în faţa temnicerilor şi a judecătorilor: întotdeauna explicându-le “doctrina” creştină şi invitându-i să-L urmeze pe Isus Cristos.
Citind aceste biografii, putem imediat identifica o paralelă cu ceea ce astăzi mulţi creştini trăiesc. Creştinii de astăzi sunt subiectul unei alte persecuţii cumplite, aşa cum vedem în aceste zile în Irak. Aici situaţia este încă în evoluţie, creştinii îşi părăsesc propriile case, dar soarta lor este agăţată de un fir. Totuşi, chiar şi aici, în toţi aceşti ani (pentru că persecuţia nu a început doar de câteva săptămâni) am putut vedea şi asculta multe mărturii de credinţă, în acelaşi timp o capacitate simplă şi excepţională de a îmbrăţişa Crucea, o serenitate în pofida caracterului tragic al evenimentelor. O decizie radicală pentru Cristos.
Toate acestea nu se abat cu nimic de la necesitatea de a face tot posibilul ca agresorii să fie opriţi, iar creştinii să fie salvaţi de la genocid. Dar, ascultând cu atenţie aceste mărturii, înţelegem că, în mod paradoxal, noi suntem cei care avem nevoie de ajutorul lor, pentru a învăţa să trăim aceeaşi radicalitate în Cristos, pentru a avea aceeaşi conştiinţă de apartenenţă la Cristos, pentru a fi gata şi noi - în martiriul vieţii de zi cu zi sau în momentul în care ni se va cere o mărturie – să spunem cu bucurie: “Suntem gata să murim de o mie de ori, decât să renunţăm la credinţa în adevăratul nostru Mântuitor, Isus Cristos”.
Astfel încât, mâine, 15 august, rugăciunea pentru creştinii persecutaţi devine rugăciune pentru convertirea noastră. Solidaritatea maximă pe care putem să o manifestăm acestor fraţi ai noştri este viaţa noastră încredinţată în totalitate lui Cristos.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.lanuovabq.it
