Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fascinantul poem al creștinei din Sudan a ajuns la final

 
Fascinantul poem al creștinei din Sudan a ajuns la final
  • 05 Aug 2014
  • 4524
Aceasta a ajuns împreună cu familia în Statele Unite.

Meriam Yahya Ibrahim, creștina condamnată la moarte pentru apostazie în Sudan, apoi eliberată și transportată cu avionul în siguranță în Italia, a plecat spre Statele Unite. Nouă destinație din Statele Unite, New Hamphire urmează a fi locul unde acesta va locui împreună cu soțul și cei doi fii dar și cu o parte a familiei, mai exact a fratelui soțului ei Daniel Wani, care are cetățenia americană.

Nu s-ar dezice niciodată. Astfel se termină povestea acestei tinere creștine, care nu a renunțat niciodată la credința ei în ciuda riscului de a fi spânzurată și biciuită de 100 de ori, sub acuzația de adulter. În ciudă insistențelor chiar și în închisoare unde a fost deținută din data de 17 februarie până în 23 iunie, această nu a avut de gând nici măcar o clipă să renunțe la creștinism.

Întâlnirea cu Suveranul Pontif.  Ajunsă în Italia în data de 24 iulie împreună cu Ministrul adjunct de externe Lapo Pistelli și datorită diplomației italiene în Sudan, femeia și-a împlinit visul, și anume întâlnirea cu Papă Francisc, care i-a mulțumit pentru curajul ei. În aceste zile, așa cum relatează Antonella Napoli: tânără familie a fost invitată și găzduită de o structură Ministerului de Interne, iar pe tot parcursul vizitei au fost sub protecție. I-am cunoscut și mi-au spus că au fost foarte bine tratați, îngrijiți și răsfățați. Ei au vizitat cu o mașină toate obiectivele turistice din Roma, au vizitat Colosseumul, și s-au dus la cumpărături. Duminică, au participat la Sfântă Liturghie la Basilica Sfântului Paul. Acum pentru Meriam și pentru familia să începe o nouă viață.

Traducere: Orian Remus Anghel



Sursa:www.tempi.it