Oraşul Sfântului Francisc, Assisi, şi prin el, întreaga
Biserică, sărbătoreşte astăzi solemnitatea „Iertării de la Assisi”,
ocazie cu care se poate dobândi Indulgenţa plenară de către orice
credincios care îndeplineşte condiţiile cerute.
Acest moment
deosebit, face amintirea unui fapt miraculos petrecut în anul 1216,
când, într-o noapte, Sf. Francisc, aflat în rugăciune în biserica numită
Porziuncola, a cerut în extaz Mântuitorului ca „tuturor celor care, cu
sufletul căit şi mărturisiţi fiind vor veni în această biserică, să li
se dăruiască iertarea cea bogată şi ştergerea deplină a tuturor
pedepselor”. Această Indulgenţă plenară a fost recunoscută de către papa
Honoriu al III-lea, în cinstea acestui har pe care Sf. Francisc l-a
trăit şi l-a mijlocit pentru toţi credincioşii. În acest sens, Sfântul
din Assisi avea să exclame câteva zile mai târziu în faţa credincioşilor
ce se adunaseră la Porziuncola: „Fiii mei, doresc să vă trimit pe toţi
în Paradis”.
Pentru a primi Indulgenţa plenară, credinciosul
trebuie să viziteze o biserică şi să recite Tatăl nostru şi Crezul,
putând fi obţinută de la amiaza zilei de 1 august până a doua zi, 2
august. În cele 15 zile care preced sau care urmează solemnitatea
„Iertării de la Assisi”, credincioşii, într-un spirit de căință
autentică, trebuie îndeplinească cele trei condiţii obişnuite pentru
dobândirea Indulgenţei plenare: să fie spovediţi, să primească Sfânta
Împărtăşanie şi să se roage la intenţiile Sfântului Părinte Papa,
îndepărtându-se de orice formă de păcat, chiar şi de cel venial.
Este
binecunoscut faptul că Indulgenţa plenară, putând fi dobândită o
singură dată pe zi, şterge cu totul pedeapsa vremelnică ce se cuvine în
urma săvârşirii păcatelor, fiind obţinută prin lucrarea Bisericii în
virtutea puterii de a lega şi a dezlega, ce i-a fost acordată de
Mântuitorul Isus Cristos. În virtutea comuniunii sfinţilor, autoritatea
Bisericii a stabilit ca Indulgenţa plenară pentru creştinii mânaţi de o
autentică părere de rău să poată fi aplicată şi celor răposaţi.
DCC
Sursa:www.sanfrancescopatronoditalia.it