de Deborah Castellano Lubov
Într-un colocviu de amplă respiraţie cu agenţia Zenit, cardinalul ghanez Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii a discutat dacă dicasterul va fi reformat şi dacă Papa va merge în vizită în Africa şi a clarificat critica Papei împotriva "sistemului". Cardinalul a explicat şi rolul Consiliului Pontifical în promovarea iniţiativelor întreprinzătoare în ţările în curs de dezvoltare şi a exprimat şi opinia sa cu privire la ajutoarele economice ale guvernelor pentru cooperarea la dezvoltare.
Înainte de a fi intervievat de Zenit, cardinalul ţinea un discurs la un seminar din Vatican, cu uşile închise, despre Un bun comun global: spre o economie mai inclusivă, organizat de dicasterul dreptăţii şi păcii, în colaborare cu Secretariatul de Stat, în zilele de 11 şi 12 iulie, în Casina Pio IV din Grădinile Vaticane.
- Când Papa critică "sistemul" se referă şi la capitalism? Sau vrea în schimb să descrie un sistem lipsit de valori creştine şi etice?
Cardinal Turkson: Papa nu vrea într-adevăr să critice capitalismul; dovada este Exortaţia sa apostolică Evangelii gaudium. În această Exortaţie el afirmă clar [că nu scrie] o doctrină socială cum este Caritas in veritate, Centesimus annus, Populorum progressio. Papa clarifică faptul că nu acesta este obiectivul său.
Tocmai am avut un sinod despre noua evanghelizare şi, după fiecare sinod, Papa, în mod normal, scrie o exortaţie. De exemplu, sinodul despre evanghelizare aduce bucuria lui Cristos poporului. Papa explică faptul că această bucurie nu se găseşte peste tot şi există probleme şi obstacole în timpul experienţei acestei bucurii. Astfel Papa găseşte câteva dintre aceste obstacole în calea predicării Evangheliei şi expune bucuria drept condiţie necesară pentru credincioşi în experienţa lor religioasă.
Deci, nu este şi nu poate să fie un atac împotriva capitalismului pentru că acel cuvânt nu apare nici măcar o dată în acest document. Chiar dacă economiştii vor spune probabil că piaţa este agentul capitalismului, Papa oricum se adresează strict pieţei. Papa nu vorbeşte despre o piaţă care trebuie să adauge valorile creştine în ideologia sa; ci se referă la un simplu sens antropologic, adică faptul că fiinţa umană a fost creată pentru a fi în centrul creaţiei. Când ceva ne scoate sau ne îndepărtează spre centru, atunci înseamnă că am devenit sclavi ai altuia. Şi dacă, în acest caz, este piaţa sau finanţele, atunci ceva a mers greşit. Aceasta este tema fundamentală a Papei.
Cea mai puternică declaraţie a Papei este că pieţele ar trebui să slujească fiinţa umană şi nu viceversa. Pentru Papa fiinţa umană nu trebuie să fie redusă la o stare de servitute şi nu trebuie să fie forţată să susţină în mod servil forţele pieţei, care pot s-o determine să se concentreze exclusiv să producă mai mulţi bani.
Aşadar, când asta se întâmplă, Papa spune că ceva nu merge în mod corect. Sensul fundamental al antropologiei în creaţie este că umanitatea este în centru. Este gloria oricărui lucru pe care Dumnezeu l-a creat. Dacă această glorie ar trebui să fie dată la o parte sau înlocuită de altceva, atunci înseamnă că această glorie este irosită pentru altceva. Mulţi săraci, abandonaţi, suferinzi şi excluşi sunt înlocuiţi în centrul lui Dumnezeu de forţele pieţei. Papa îi apără pe cei care devin victime ale unui sistem economic (oricare ar fi el), pierd rolul lor central.
Multe alte persoane sunt de acord cu această teză. De exemplu, mulţi dintre voi aţi observat că toamna trecută Obama a citat Evangelii gaudium într-un discurs al său la Congres. În 2009, în discursul de inaugurare, preşedintele Obama a făcut observaţii asemănătoare cu acestea - adică referitor la necesitatea unei pieţe care să slujească persoanele, şi ultimele sale cuvinte adresate Congresului erau că dacă Statele Unite, cu toate resursele sale, n-ar reuşi să-i ajute pe săraci să iasă din situaţia lor, atunci ar însemna că statul eşuează cu multe persoane. Deci este vorba despre un concept care nu este împărtăşit numai de Papa, chiar dacă Papa a reuşit să-l exprime în aşa mod încât acum toţi reîncep să raţioneze asupra lui.
În seminarul nostru despre "bunul comun global" şi despre o economie mai inclusivă am discutat despre modul de a evita o viziune reductivă despre persoana umană; adică atunci când persoana umană este redusă în caracter, în stare şi în natură şi în alte moduri la altceva.
- Ce rol desfăşoară Consiliul pentru a încerca să promoveze iniţiative întreprinzătoare în ţările în curs de dezvoltare?
Cardinal Turkson: Este o muncă dificilă. Acesta este al doilea seminar de economie pe care l-am făcut anul acesta. Primul s-a desfăşurat la jumătatea lunii iunie şi l-am coordonat cu CRS (Catholic Relief Services) în Statele Unite şi cu Mendoza Business School la Universitatea "Notre Dame", şi se referea la impact investing (impactul investiţiilor).
Impact investing este o formă tot mai amplă de servicii financiare şi a fost introdusă pentru tot mai multe persoane. În contextul Bisericii, această practică are loc atunci când capitalul congregaţiilor călugăreşti sau de fonduri de pensii este folosit pentru o utilitate socială în aşa fel încât să producă un bun rezultat concret pentru omenire şi în acelaşi timp un beneficiu economic discret. Deci nu e vorba de bani pierduţi sau daţi ca subvenţii. Mai degrabă sunt bani puşi drept capital pentru a realiza în mod echilibrat fie beneficii economice fie beneficii sociale, în aşa fel încât să se aibă grijă de necesităţile fundamentale pentru populaţia noastră dar cu posibilitatea de a avea un profit cu care să se desfăşoare investiţii ulterioare.
După seminar, intenţia noastră este aceea de a furniza aceste idei comunităţilor ecleziale locale. Sugestia noastră este ca tot ceea ce se întâmplă în lume în aceste zile, formele mai tradiţionale pe care Bisericile locale le folosesc în mod normal pentru a finanţa proiectele lor aparţin tot mai mult trecutului. În acest sens, vreau să spun că cererea de ajutor financiar adresată guvernelor sau altor părţi ale Bisericii se diminuează rapid. Diferiţi episcopi în aceste zile fac călătorii şi apeluri de misiune în Statele Unite sau în unele parohii din Europa şi, odată primite colectele, vor să pornească la lucru în cel mai bun mod. Însă adesea, cu acei bani, nu se pot întreprinde venture capital (capitaluri de risc). Deci înseamnă că trebuie să schimbăm modul de a susţine şi a menţine vii Bisericile noastre locale. Trebuie să gândim modul de a reconsidera capitalul disponibil care trebuie investit şi a dedica parte din beneficiul generat de el pentru a susţine Bisericile locale, spre un soi de autosuficienţă. Dacă acesta este cazul, ceea ce vor avea nevoie Bisericile locale este un acces facil şi convenient pentru capitalul cu care să lucreze.
Vrem să invităm preşedinţii firmelor şi pe administratorii financiari şi să vedem cu putem contribui pentru a face această idee o realitate. Am vorbit şi cu unii delegaţi de la Banca Mondială pentru a schiţa ce idei au şi pot să fie de ajutor, chiar dacă prin Bisericile locale deja explorăm toate posibilităţile.
- Papa Francisc are intenţie să viziteze Africa?
Cardinal Turkson: Ca orice Papă ar vrea să viziteze fiecare parte a Bisericii. Dar până acum nu este niciun anunţ cu privire la Africa. Papa are în program o vizită în Coreea şi în Filipine. Cine ştie, poate că următoarea ţară ar putea să fie în Africa. Numai pentru că nu a vorbit despre asta, nu înseamnă că nu se va întâmpla.
- Să trecem acum la reforma Curiei Romane. Va fi schimbat dicasterul dumneavoastră?
Cardinal Turkson: Istoria demonstrează că dicasterul nostru a trecut prin unele procese de schimbare. Imediat după Conciliul al II-lea din Vatican a fost instituită o comisie simplă şi o comisie a laicilor în aşa mod încât preşedintele laicilor să se poată îngriji de oficiul nostru. Asta era sub Paul al VI-lea. Cu Ioan Paul al II-lea, comisia a evoluat şi a devenit un consiliu. Şi din acel moment, consiliul a rămas de sine stătător, cu propriul preşedinte şi condiţiile tipice ale unui Consiliu.
În cursul istoriei au existat momente în care preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii se îngrijea de migranţi. Cardinalul Etchegaray a fost preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii şi al lui Cor Unum. Cardinalul Martino, predecesorul meu imediat, la un moment dat a fost preşedintele fie al migranţilor fie al dreptăţii şi păcii. Astăzi fiecare sector îşi are preşedintele său.
Toate acestea au de-a face cu documentul care reglementează operaţiunile oficiilor, consiliilor şi congregaţiilor din Curia Romană. În cazul lui Ioan Paul al II-lea, acum sfântul Ioan Paul al II-lea, a fost Pastor bonus. Pastor bonus este documentul care a devenit constituţia apostolică ce a condus existenţa acestor oficii. Dacă Papa Francisc vrea revizuirea acelui document, deci vrea să reconfigureze Curia, sau să găsească un nou mod de a pune aceste lucruri împreună, el are libertatea de a face asta.
Dacă această constituţie apostolică ar fi modificată în vreun mod, atunci structura unor oficii sau consilii din Curie ar putea să fie influenţată. Depinde de modul cum Papa Francisc, sau oricare viitor Papă, vrea să configureze modul cu care conduce Biserica.
- Care sunt opiniile dumneavoastră despre donaţiile guvernelor în ţările în curs de dezvoltare? Funcţionează sau ar trebui adusă vreo schimbare?
Cardinal Turkson: Ajutoarele guvernelor pot fi văzute în două moduri. În primul rând, ajutorul guvernului ar putea să fie de ajutor între guverne, sau, în al doilea rând, poate să fie un ajutor care provine din altă parte pentru guverne. Pentru unele organisme internaţionale (sau organizaţii), guvernele locale şi naţionale sunt partenerii lor naturali.
Fie că se vorbeşte despre Banca Mondială sau despre Fondul Monetar Internaţional, sau altele, toate au de-a face cu guvernele. Rar le vedem dialogând cu o instituţie care nu este guvernamentală. Aceasta este o serie de scenarii care se întâmplă şi când acesta este cazul, ne întrebăm "a face acest gen de lucruri ajută?". "Depinde" pare să fie răspunsul. Ajutoarele nu vin numai de la Banca Mondială sau de la Fondul Monetar Internaţional, ci şi de la guvernul britanic prin DFID, de la Congresul Statelor Unite prin USAID şi Canada are la fel propriile programe de ajutor. Deci există multe agenţii diferite şi tipuri de ajutoare externe la nivel mondial, ceea ce poate ajuta să aibă incidenţă în diferite părţi ale lumii. Fiind ghanez, ştiu bine că la un moment dat ministrul educaţiei din Ghana a cerut agenţiilor străine să finanţeze bugetul şi procesul educativ din ţară, ceea ce eu consider trist. "Trist" dacă tu, ca guvern, ai nevoie de cineva pentru a fi în măsură să înţelegi cum se formează şi cum se educă populaţia ta.
Succesul acestor programe de ajutor depinde de condiţiile care însoţesc aceste programe sau subvenţiile care provin de la aceste agenţii. Uneori donatorii, sau cei care fac concesiunea, par să scoată ghearele. De exemplu, dacă sunt fericiţi cu vreo politică locală sau naţională, atunci scot ghearele şi vor să ia poziţie - ca parte a condiţiilor de finanţare a programului.
Ca acum Uganda, din cauza poziţiei sale cu privire la legislaţia anti-gay. Sprijinul economic de la ţările străine riscă să fie redus sau înlăturat, deşi este vorba de fonduri promise pentru programe de sănătate. Astfel, când aceste programe nu sunt însoţite de neutralitate, ci sunt obligate de condiţii, atunci pierd obiectivul de a sluji binele comun. Cât priveşte întrebarea "Sprijinul ajută guvernele locale?", sprijinul poate să fie util, în sensul de a furniza guvernelor locale unele libertăţi de acţiune. Poate să fie util dacă programele garantează transparenţa, reguli anticorupţie şi fondurile nu sunt risipite în alte zone. Poate să fie util dacă aportul economic, indicat ca "ajutor", nu este disipat în mişcarea de la un cont bancar la ţara beneficiară.
(După Zenit, 25 iulie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa:www.ercis.ro
