Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2024
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu,
Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L!
Cristos pe pământ, înălțați-vă!
Iubiți frați și surori în Cristos,
Vă scriu acum, în pragul Crăciunului, cu dragoste și apropiere sufletească, însuflețit de dorința de a împărtăși împreună bucuria și speranța pe care Dumnezeu ni le dăruiește prin nașterea Sa. Cuvintele îngerului, „vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul” (Lc. 2,10-11), sunt de fapt glasul Cerului care ajunge la fiecare dintre noi, în intimitatea vieții noastre, ca o surprinzătoare revărsare de duioșie, blândețe și seninătate a iubirii lui Dumnezeu.
Contemplându-L pe Pruncul Isus, ne simțim cuceriți de gingășia iubirii lui Dumnezeu. Știindu-ne păcătoși și prea legați de cele pământești, suntem copleșiți de milostivirea și de generozitatea lui Dumnezeu, care ni se oferă în simplitatea, fragilitatea și nevinovăția unui copil pentru a ne reda demnitatea de fii și fiice ale Tatălui ceresc. Trăind adesea interesați doar de binele personal și al celor apropiați, Crăciunul ne învață să fim cu adevărat oameni, ne dezvăluie că dragostea lui Dumnezeu îmbrățișează pe fiecare om și întreaga umanitate, invitându-ne să deschidem, la rândul nostru, porțile inimilor spre semenii noștri. Risipindu-ne în multe griji și căutându-ne împlinirea acolo unde nu o putem găsi, Fiul întrupat ne deschide Cerul și ne călăuzește spre fericirea veșnică.
Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la Nașterea Domnului, spunea că „Betleemul, în această zi, se aseamănă cu cerul; în loc de stele, a primit îngeri, iar în locul soarelui, îl cuprinde pe Soarele dreptății”. Inspirați de acest gând, să ne asemănăm și noi cu cerul! Să ne transformăm inimile, familiile și casele într-un Betleem spiritual! Nu în Betleemul egoist care a rămas nepăsător și rece față de Sfântul Iosif și Preacurata Fecioară, ci în Betleemul transformat prin prezența și iubirea Fiului lui Dumnezeu, unde să-L adorăm și să-L preamărim alături de îngeri și păstori!
Dragi credincioși,
Trăind într-o lume atât de zbuciumată, dezorientată și sfâșiată de conflicte, în care suntem asaltați de nenumărate griji, incertitudini și încercări, ne întrebăm în mod firesc: cum este posibil să trăim permanent, ca o stare de spirit, bucuria și speranța Crăciunului? Cum este cu putință ca în adâncul suferințelor și al nedreptăților să nu ne fie sufocată speranța în Dumnezeu? Răspunsul la aceste interogații trebuie să fie căutat în viețile sfinților, în unirea lor deplină cu Dumnezeu, în rugăciunea lor fierbinte și în mărturia eroică a credinței lor. Sfinții sunt cei care ne călăuzesc în Betleemul spiritual, fiindu-ne însoțitori și mijlocitori ai harului dumnezeiesc.
Din acest punct de vedere, noi, în Biserica Greco-Catolică, avem privilegiul de a putea urma exemplul Fericiților Episcopi Martiri, care l-au primit pe Dumnezeul întrupat și I s-au dăruit în întregime, devenind faruri de speranță și surse de inspirație pentru viața noastră de credință. De aceea, consider că nu există cuvinte mai potrivite în această Sărbătoare a Nașterii Domnului, decât cele scrise de Cardinalul Iuliu Hossu în timpul detenției din perioada prigoanei comuniste. În astfel de momente, în care teroarea și disperarea riscă să cuprindă sufletul omenesc, Fericitul Episcop transforma o persecuție cruntă în cânt și laudă adusă Domnului:
„Primeşte, Doamne, jertfa ce Ţi s-a adus, ale Tale dintru ale Tale, de robii Tăi întăriți și luminați de Tine, și o așază la temelia înălțării Bisericii noastre renăscute în durerile marii încercări; fă, Doamne, să rodească îmbelșugat semănătura plinită de robii Tăi în arătura adâncă pe calea străbătută cu al Tău ajutor, spre mărirea Ta, în renașterea Bisericii noastre. Cântare de preamărire fie această mărturisire a noastră pe calea Ta, cu puterea darului Tău, pe care l-ai revărsat din prisosință peste noi. Cântare de preamărire să-Ţi cânte Ţie generațiile veacurilor ce vor urma […]”.
Mărturia speranței este strâns legată de Nașterea Mântuitorului și, de aceea, Biserica ne propune în fiecare an să medităm la momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru a găsi toate comorile ascunse ale harurilor, pe care venirea în lume a Pruncului Isus le-a revărsat peste noi. Misticii și sfinții vorbesc despre acest moment ca despre unul care face universul să înmărmurească. Creația întreagă, pângărită și schimbată din cursul ei firesc de păcatul strămoșilor noștri, își așteaptă cu nerăbdare Mântuitorul. Omul, menit să fie rege, stăpânind și ocrotind pământul în ascultare față de Dumnezeu, se transformă prin înșelăciunea celui rău într-un sclav: sclav al patimilor, sclav al păcatului, sclav al șarpelui. Chiar dacă dușmanul omului folosește înșelăciunea, omul alege de bunăvoie să urmeze glasul celui viclean și devine rob cu acte în regulă, într-un mod atât de concret încât părinții Bisericii și cântările de la slujbele noastre subliniază că Isus a venit să rupă zapisul greșelilor noastre, adică documentele “spirituale” prin care noi aparțineam păcatului. Nimeni, în afară de Cristos, nu ar fi putut face acest lucru. Doar Fiul lui Dumnezeu putea să se facă părtaș condiției noastre umane, să ia asupra lui greutatea de neimaginat a consecințelor faptelor noastre și, din interior, să rupă lanțurile robiei noastre.
Pruncul Isus este înfățișat în icoana Nașterii, așa cum știm, înfășat, în peștera din Betleem, alături de Maica Sfântă și de dreptul Iosif, iar forma și aranjarea scutecelor și întunericul grotei ne prevestesc momentul pătimirii și al morții, unind tainic bucuria nașterii cu durerea Crucii și aducându-ne aminte că bucuria pe acest pământ va fi însoțită inevitabil, într-un fel sau altul, de durere, dar că, în același timp, în suferințele noastre nu suntem niciodată singuri. „Cristos nu este niciodată fără Cruce și Crucea nu este niciodată fără Cristos” spunea, pe bună dreptate, Sfântul Padre Pio.
Tocmai din acest motiv, figura cardinalului Iuliu Hossu este atât de importantă. El actualizează pentru noi mesajul Crăciunului, într-o perioadă atât de apropiată de zilele noastre, arătându-ne puterea credinței într-un context de suferință extremă. Și atunci înțelegem că indiferent de perioada dificilă pe care o trăim, de războaiele care se întețesc pe zi ce trece, Domnul nu-și abandonează niciodată poporul și credincioșii.
Dragii mei,
Sfântul Părinte Papa Francisc, în documentul Spes non confundit, prin care a anunțat Jubileul din 2025, ne-a reamintit tuturor însemnătatea speranței creștine și ne-a asigurat că Isus, speranța noastră, nu ne dezamăgește. Știind că această virtute nu se reduce la pasivitate și nu se confundă cu resemnarea în fața dificultăților, fiind mai degrabă atitudinea activă a celor care, punându-și toată încrederea în Dumnezeu și trăind în prezența Lui, se angajează cu orice preț pe calea binelui și a dreptății, să acceptăm îndemnul Papei Francisc de a fi „pelerini ai speranței”! Să nu uităm, însă, că pelerinajul speranței ne pretinde tuturor să mergem împreună, să ne susținem reciproc și să fim, unii altora, mesageri ai iubirii lui Dumnezeu, deoarece creștinul nu este un cavaler solitar al credinței, ci aparține familiei Bisericii.
Tema actualului an pastoral din Eparhia de Cluj-Gherla este „Speranța, lumina pe calea familiei lui Dumnezeu”. Să folosim această oportunitate spirituală pentru a întări relațiile de fraternitate dintre noi, pentru a fi mai uniți cu Domnul și între noi. Numai împreună, credincioși, călugări, călugărițe, preoți și episcop, putem fi un semn credibil de speranță în societatea de astăzi! La aceasta ne obligă faptul de a fi creștini, dar și onoarea de a primi moștenirea Cardinalului Iuliu Hossu: credință fără compromis, fidelitate față de Dumnezeu și față de Biserica Catolică, demnitate și verticalitate morală, dragoste sinceră față de binele comun al poporului și față de fiecare persoană, solidaritate cu toți cei marginalizați sau aflați în suferință.
Instituirea, de către Parlamentul României, a anului 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, ilustrează faptul că valorile trăite și mărturisite de episcopul martir inspiră prețuire chiar și dincolo de Biserica Greco-Catolică, fiind pline de sens pentru societatea românească în ansamblul ei și suscitând respect pe plan internațional. Dacă pentru Biserica Greco-Catolică el rămâne un simbol de credință și de speranță, de păstor exemplar al sufletelor și de sfințenie exprimată prin iubire eroică și iertare nemărginită, Iuliu Hossu se prezintă societății românești ca un simbol al conștiinței și al unității naționale, al demnității și al libertății, al curajului și al solidarității.
Despre această moștenire ne vorbește Cardinalul în Testamentul său spiritual: „Fă, Doamne, să rodească comoara scumpă a anilor petrecuți aici, împreună cu Tine, să rodească îmbelșugat pentru renașterea Bisericii noastre renăscută în durerile marii încercări, fă să rodească îmbelșugat pentru neamul nostru scump, pentru viața și mărirea lui întru Tine”.
Vă doresc tuturor să trăiți Sfintele Sărbători în sănătate și pace, cu inimile pline de bucuria și speranța pe care doar Pruncul Isus le dăruiește!
La mulți ani!
Cu arhierească binecuvântare,
† Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla
