«Avem cu toții nevoie să ne întoarcem la inima vieții și a credinței, deoarece inima este "izvorul și rădăcina tuturor celorlalte forțe, convingeri, pasiuni, alegeri" (Enc. Dilexit nos, 9). Iar Isus ne spune că izvorul tuturor lucrurilor este iubirea, că nu trebuie să-l separăm niciodată pe Dumnezeu de om.»
Porunca iubirii, despre care ne vorbește Evanghelia liturgiei duminicii a 31-a de peste an, după sfântul Marcu, capitolul 12, s-a aflat în centrul alocuțiunii care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", din 3 noiembrie a.c., din Piața San Pietro.
Textul prezintă una dintre numeroasele discuții pe care Isus le-a avut în templul din Ierusalim. Unul dintre cărturari, apropiindu-se de el, l-a întrebat: "Care este prima dintre toate poruncile?" Isus i-a răspuns: "Prima este: «Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta!» A doua este aceasta: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!»
Pontiful a explicat că, prin întrebarea sa, cărturarul caută să afle care este "cea dintâi" dintre porunci, adică un principiu care stă la baza tuturor lucrurilor; de fapt – a continuat – după cum știm, evreii aveau multe precepte și se certau adesea cu privire la care era cea mai mare dintre porunci, de care depindeau toate celelalte. Această întrebare – a evidențiat papa Francisc – este esențială și pentru noi, pentru viața noastră și pentru parcursul nostru de credință. Deoarece – a spus – și noi, uneori, ne simțim împrăștiați în atâtea lucruri și ne întrebăm: dar, în cele din urmă, care este cel mai important lucru dintre toate? Unde pot găsi centrul din care radiază toate celelalte? Isus ne dă răspunsul, unind două porunci care până atunci erau separate: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Aceasta rezumă întreaga lege și profeții; am putea spune chiar că aceasta este inima vieții creștine!
Sfântul Părinte a reliefat necesitatea – valabilă pentru noi toți – de a ne întoarce la inima vieții și a credinței, deoarece "inima este izvorul și rădăcina tuturor celorlalte forțe, convingeri, pasiuni, alegeri" (Enc. Dilexit nos, 9). Iar Isus ne spune că sursa tuturor lucrurilor este iubirea, că nu trebuie să-l separăm niciodată pe Dumnezeu de om.
Discipolului din toate timpurile Domnul îi spune: în parcursul vostru, ceea ce contează nu sunt practicile exterioare, cum ar fi arderile de tot și jertfele (v. 33), ci dispoziția inimii cu care vă deschideți lui Dumnezeu și fraților voștri, în spirit de iubire – a spus pontiful, atrăgând atenția asupra pericolului de a face multe lucruri, dar de a le face doar pentru noi înșine și fără iubire, cu o inimă nepăsătoare sau închisă.
Papa Francisc ne-a îndemnat totodată să ne amintim că Domnul ne va întreba cum am iubit, de aceea fiind important să fixăm în inimile noastre cea mai importantă poruncă – iubește-l pe Domnul Dumnezeul tău și iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Un alt îndemn al pontifului este de a ne face zilnic examenul de conștiință și de a ne întreba dacă iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele este centrul vieții noastre, a fiecăruia dintre noi; dacă rugăciunea noastră către Dumnezeu ne îndeamnă să ne îndreptăm către frații și surorile noastre și să-i iubim în mod gratuit.
Fie ca Fecioara Maria, care a purtat legea lui Dumnezeu imprimată în inima sa neprihănită, să ne ajute să-L iubim pe Domnul și pe frații și surorile noastre – s-a rugat papa Francisc la încheierea alocuțiunii care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Îngerul Domnului", de duminică, 3 noiembrie a.c., din Piața San Pietro.