Educarea în cumpătare şi sobrietate (2)

(Prima parte se poate citi AICI.)
Adolescenţa oferă noi oportunităţi de a educa în cumpătare, deoarece tânărul are o mai mare maturitate, iar acest lucru facilitează dobândirea de virtuţi, care necesită să interiorizeze tipare de comportament şi motivaţii. În timp ce copilul se poate obişnui cu a face lucruri bune, numai atunci când ajunge la o anumită maturitate emoţională şi intelectuală poate să aprofundeze sensul acţiunilor sale şi să evalueze consecinţele lor.

În adolescenţă, este important să se explice „de ce-ul” unor comportamente, probabil percepute de către tineri ca formaliste sau unele limitări care urmează să fie cerute în comportament şi pe care le pot vedea ca simple interdicţii. Pe scurt, trebuie să învăţăm să oferim motive valabile pentru ce merită să fim cumpătaţi. De exemplu, în majoritatea cazurilor nu este suficient să vorbim doar despre nevoia de moderare (mai ales în domeniul divertismentului punându-l în opoziţie cu studiul) pentru ca să realizeze o carieră mai sigură şi un viitor mai luminos; căci, deşi este un raţionament corect în sine, subliniază o realitate îndepărtată şi neinteresantă pentru mulţi tineri.

Este mai eficient a arăta de ce virtutea este mai atractivă acum, făcând prezente măreţele idealuri care le umplu inimile, scopurile pe care le urmăresc, marile lor iubiri: generozitatea cu cei nevoiaşi, loialitatea faţă de prieteni, etc. Nu ar trebui niciodată să uităm să subliniem că persoana moderată şi sobră poate ajuta cel mai bine pe alţii. Cine este stăpân pe sine, are minunate posibilităţi pentru a se pune în serviciu altora şi lui Dumnezeu, obţinând astfel cea mai mare fericire şi pace care pot fi obţinute pe acest pământ.

În plus, adolescenţa prezintă noi circumstanţe în care adolescentul să fie sobru şi temperat. Curiozitatea naturală a celui care în mod progresiv s-a deschis către viaţă şi a început să cunoască lumea, se uneşte cu un nou sentiment de stăpânire a propriului său viitor. Apare o dorinţă de a încerca şi a experimenta totul, dorinţă ce poate fi uşor confundată cu libertatea. Ei vor să se simtă, într-un fel, liberi de constrângere, astfel încât comentariile şi referirile la program, ordine, studiu, cheltuieli sunt probabil, percepute ca fiind „impuneri injuste.”

Mai mult decât atât, acest punct de vedere atât de răspândit în societatea de astăzi este promovat şi consolidat, în multe cazuri, printr-o varietate de interese comerciale care doresc să convertească aceste dorinţe ale tinerilor în mari afaceri.

Este timpul ca părinţii să nu se lase depăşiţi de împrejurări, să gândească pozitiv, să caute soluţii creative împreună cu copiii, să-i însoţească în căutarea adevăratei libertăţi interioare, să-şi exercite răbdarea şi să se roage pentru ei.

O CHEIE A FERICIRII

O mare parte din publicitatea făcută în societăţile occidentale se adresează tinerilor, a căror putere de cumpărare a crescut simţitor în ultimii ani. Diverse mărci îşi promovează articolele, propunând moduri de viaţă cu care unii tineri se identifică, în timp ce alţii se diferenţiază.

„Posesia” unui articol dintr-o anumită marcă foloseşte, într-un anumit fel, ca un înglobator social; unul este acceptat în grup, se simte inclus, dar nu atât de mult prin ceea ce este ci pentru ceea ce reprezintă în faţa altora. Consumul la adolescenţi, de multe ori nu este determinat atât de mult de dorinţa de a avea (ca la copii), ci este o modalitate de a-şi exprima personalitatea sau de a-şi exprima mai bine poziţia lor în lume prin intermediul prietenilor.

Pe lângă aceste motive, societatea de consum încurajează oamenii să nu fie mulţumiţi cu ceea ce au şi îi provoacă să încerce orice noutate apărută pe piaţă. Parcă ar fi „obligați” să-şi schimbe computerul sau maşina în fiecare an, să achiziţioneze cel mai recent telefon mobil, sau vreun articol special de îmbrăcăminte care mai apoi nu-l folosesc, să acumuleze doar pentru simpla satisfacere a dorinţei de a poseda: muzică, filme, sau software-uri de diferite tipuri. Oamenii sunt conduşi doar de emoţia produsă de faptul de a cumpăra, sau de a consuma, pierzându-şi complet controlul asupra pasiunilor lor.

Evident, nu toate sunt din vina publicităţii sau a societăţii. Poate că educatorii nu au fost suficient de incisivi. Prin urmare, ar trebui ca părinţii şi, în general persoanele care într-un fel sau altul sunt implicate în formare, să se întrebe frecvent cum ar putea face mai bine acest lucru, care este cel mai important dintre toate, deoarece depinde de aceasta fericirea generaţiilor viitoare, dreptatea şi pacea în societate.

Părinţii ar trebui să fie conştienţi de faptul că modul de viaţă şi felul în care sunt cheltuiţi banii sunt reflectate în atmosfera de familie. Ca şi în toate, este nevoie de exemplaritate astfel încât copiii să îşi dea seama de mici, că a trăi conform propriei poziţii sociale nu atrage cu sine căderea în consumism sau în risipă. De exemplu, mai demult în unele ţări se spunea „pâinea este de la Dumnezeu deci nu se aruncă”. Este o modalitate concretă de a înţelege că trebuie să mănânci cu stomacul şi nu cu ochii, şi că ar trebui să mănânci tot ce ţi se serveşte, cu recunoştinţă, pentru că sunt atât de mulţi oameni nevoiaşi şi, implicit, că tot ce primim şi avem – pâinea noastră cea de toate zilele – este un dar pe care avem datoria de al utiliza şi gestiona ca atare.

Este de înţeles dorinţa de a evita să le lipsească copiilor ceea ce au ceilalţi, sau ceea ce nouă ne-a lipsit atunci când am fost mici, dar nu este logic să li se dea totul. Acest lucru va încuraja comparaţiile, o dorinţă de emulare în rău care, dacă nu va fi moderată poate degenera într-o mentalitate materialistă.

Societatea în care trăim este plină de grade, categorii şi statistici care mai mult sau mai puţin conştient ne provoacă să ne concurăm. Dumnezeu, Domnul nostru nu face nici o comparaţie. El spune, fiule eşti mereu cu mine şi tot ce am este al tău [1], pentru El toţi suntem iubiți cu predilecţie, la fel de preţuiţi, iubiţi şi apreciaţi. Aceasta este probabil una dintre cheile educaţiei spre fericire, să ne dăm seama noi şi să-i ajutăm pe copii să înţeleagă că există întotdeauna loc pentru ei în casa tatălui, că fiecare este iubit în mod gratuit, că este tratat cu aceeaşi dragoste, dar în mod diferit, fiindcă suntem copii diferiţi. [2].

Mai mult decât atât, formarea în sobrietate, nu este doar negaţie pură, trebuie să fie prezentată în mod pozitiv făcându-i pe copii să înţeleagă cum să conserve şi să utilizeze mai bine ceea ce posedă: haine, jucării... Dându-le responsabilităţi, în funcţie de vârsta fiecăruia: ordinea în cameră, îngrijirea fraţilor mai mici, mici treburi prin casă (a face micul dejun, a cumpăra pâine, aruncatul gunoiului, aranjarea mesei ... Făcându-i să vadă cu exemplul, că orice lipsă se suportă fără regrete, cu bucurie, stimulând generozitatea lor faţă de cei nevoiaşi.

Sfântul Josemaría îşi amintea cu bucurie că tatăl său a fost întotdeauna, chiar şi după eşecul economic pe care l-a suferit, foarte generos cu cerşetorii. Sunt aspecte ale vieţii de zi cu zi care creează o atmosferă de familie în care se observă că ceea ce este cu adevărat important, sunt oamenii.

A POSEDA LUMEA

Tu fi sobru în toate [3]: o scurtă învăţătură a lui Pavel către Timotei este actuală în toate timpurile şi locurile. Acesta nu este un sfat exclusiv pentru acele persoane chemate la o viaţă consacrată, sau ceva care doar părinţii trebuie să trăiască, dar nu li se poate „impune” copiilor. Mai degrabă este pentru ca părinţii şi educatorii să descopere şi să aplice sensul ei la fiecare vârstă, fiecărui tip de persoană şi în fiecare circumstanţă.

E nevoie să se acţioneze cu precauţie – punând mijloacele obişnuite de a gândi lucrurile, a cere sfatul, etc. –, pentru a putea lua deciziile potrivite. Şi dacă, în ciuda a tot ceea ce facem fiicele sau fiii nu înţeleg de la început necesitatea măsurilor pe care le luăm, mai târziu le vor înţelege şi ne vor mulţumi pentru aceasta. Prin urmare, este necesar să ne înarmăm cu răbdare şi tărie, deoarece, în puţine domenii trebuie să se meargă împotriva curentului cum se merge în acesta.

În această privinţă, trebuie să fim conştienţi că nu este un criteriu valabil faptul că, un lucru este bun dacă îl face toată lumea: Nu vă asemuiți lumii acesteia, ci schimbați-vă, printr-o reînnoire a minții, ca să deosebiți care este voința Lui Dumnezeu, ce este bine și desăvârșit [4].

În acest sens, trebuie să fim cumpătaţi cu ceea ce le dăm copiilor, ei învaţă să fie cumpătaţi atunci când ştiu să gestioneze ceea ce au. Referindu-se în mod specific la bani, Sfântul Josemaría îi avertiza pe părinţi: Prea multă dragoste îi face pe copii, comozi, leneşi, nişte mici burghezi. Când nu este tata, este mama. Şi dacă nu, bunica. Şi, uneori, toţi trei, fiecare pe partea lui, şi fiecare cu secretul lui. Şi copilul, cu trei secrete, îşi poate pierde sufletul. Puneţi-vă de acord. Nu fiţi zgârciţi cu copiii voştri, dar ţineţi cont de posibilităţile voastre, de calmul fiecăruia, de capacitatea de a se autoguverna, şi să nu aibă niciodată abundenţă până nu şi-o obţin singuri. [5]. Trebuie învăţaţi, să-şi administreze banii, să ştie cum să cumpere, cum să se folosească de instrumentele – cum ar fi telefonul – ale căror facturi sunt plătite la sfârşitul lunii, să recunoască atunci când cheltuie pentru plăcerea de a cheltui...

Oricum, banii sunt doar un aspect al problemei. Ceva similar se întâmplă cu utilizarea timpului. O măsură cumpătată în utilizarea timpului dedicat distracţiei, hobby-urilor sau activităţilor sportive, face parte dintr-o viaţă cumpătată. Cumpătarea în acest domeniu ajută inima să se elibereze pentru a se dedica lucrurilor care ne fac să ieşim din noi înşine şi ne permite să ne îmbogăţim sufleteşte, cultivând viaţa de familie şi prieteniile. De exemplu, studiul sau dedicarea timpului şi a banilor pentru cei nevoiaşi, este ceva ce merită încurajat la copii de mici.

MODERAREA CURIOZITĂŢII, PROMOVAREA PUDORII Cumpătarea face sufletul sobru, modest, înţelegător, îi oferă modestie naturală care este întotdeauna atractivă, pentru că se observă în comportament dominarea inteligenţei [6]. Cu aceste cuvinte Sfântul Josemaría rezuma fructele cumpătării şi le asocia unei virtuţi foarte speciale, decenţa care ar putea fi înţeleasă ca o formă de pudoare şi modestie.

„Modestia” şi „pudoarea” sunt părţi integrante ale virtuţii cumpătării [7] şi de asemenea alt domeniu al acestei virtuţi este tocmai moderarea impulsului sexual. „Pudoarea protejează misterul persoanei şi a ceea ce ea iubeşte”. Ea invită la răbdare şi moderaţie în relaţiile amoroase; cere să se îndeplinească condiţiile de dăruire şi angajament total ale bărbatului şi ale femeii unul altuia. Modestia este decenţă, în alegerea hainei pe care o porţi. Când păstrează tăcerea sau se abţine în cazul în care există un risc evident de curiozitate nesănătoasă, devine discreţie” [8].

Cu siguranţă, în cazul în care adolescentul şi-a format voinţa în copilărie, atunci când vine momentul dă dovadă de o decenţă naturală care-l ajută să trăiască sexualitatea într-un mod cu adevărat uman. Dar este foarte important ca tatăl cu băieţii, şi mama cu fiicele să ştiu să le câştige încrederea, pentru a le putea explica, la vârsta la care aceştia pot înţelege, frumuseţea iubirii umane.

Aşa cum sfătuia Sf. Josemaría, tata trebuie să se facă prietenul copiilor. Nu are altă opţiune decât să se străduiască în acest sens căci vine o vreme când copiii, dacă aceştia nu au vorbit cu părinţii, au curiozitatea – pe de o parte rezonabilă şi pe de alta nesănătoasă – să întrebe despre originile vieţii. S-ar putea atunci să-l întrebe pe vreun prieten neruşinat, iar apoi îi va privi cu dezgust pe părinţi.

În schimb tu – pentru că l-ai îndrumat încă din copilărie şi vezi că este momentul – dacă îi spui într-un mod nobil, după ce vei fi cerut ajutorul Domnului, care este originea vieţii, copilul va merge la mama şi o va îmbrăţişa, deoarece ea a fost atât de bună, iar pe tine te va sărută din toată inima şi va spune, ce bun este Dumnezeu care s-a servit de părinţii mei lăsându-i să colaboreze cu puterea sa creatoare. Ei bine, nu va spune asta copilul, pentru că este încă prea mic, dar o va simţi. Şi va gândi că dragostea voastră nu este un lucru ciudat, ci un lucru sfânt [9]. Acest lucru va fi mai uşor dacă nu vom eschiva întrebările care sunt puse în mod natural de către copii şi le vom răspunde în funcţie de capacitatea lor.

De asemenea aşa cum se întâmpla atunci când ne refeream la educarea în cumpătare referitor la lucrurile materiale, exemplul este esenţial. Nu este suficient pentru a explica, va trebui să arătăm cu fapta că „nu este bine să privim ceea ce nu este îngăduit să dorim” [10] şi să ne asigurăm că atmosfera din casă este asemănătoare cu cea care se respira în casa din Nazaret.

În acest sens, modul trivial în care în unele societăţi de astăzi este tratată sexualitatea, necesită o mai mare atenţie asupra mass-mediei cum ar fi televiziunea, internetul, cărţile sau jocurile video. Nu este vorba de a dezvolta un fel de frică faţă de aceste realităţi, ci de a le folosi ca oportunităţi educaţionale, învăţându-i a le folosi cu spirit critic şi în sens pozitiv fără teama de a se descotorosi de ceea ce face rău sufletului, sau care transmite o imagine distorsionată a persoanei. Trebuie remarcat un lucru care este evident. Din primul moment al vieţii, copiii sunt martori inexorabili ai vieţii părinţilor lor. Nu vă daţi seama dar judecă totul şi, uneori vă judecă greşit. Deci, lucruri care se întâmplă în casă, îi influenţează în bine sau în rău pe copiii voştri [11].

În cazul în care copiii îşi văd părinţii că schimbă canalul atunci când apare o ştire imorală, o reclamă mai deocheată, sau o scenă neruşinată într-un film, dacă văd că se informează cu privire la conţinutul moral al unui spectacol sau al unei cărţi înainte de a-l vedea sau de a o citi, li se transmite valoarea purităţii. Dacă îşi dau seama atunci când merg pe stradă, că părinţii lor sau profesorii nu sunt interesaţi de anumite reclame, sau chiar îi învaţă să nu fie curioşi şi să rectifice ce este rău – copiii asimilează că, curăţia inimii este o valoare care merită să fie protejată, şi că într-un fel face parte din mediul familial în care trăiesc. „Educaţia în modestie şi pudoare la copii şi adolescenţi înseamnă trezirea în ei a respectului pentru persoana umană” [12].

Cu toate acestea, grija pentru mediul în care trăiesc nu este – propriu-zis – educare în cumpătare. Este o condiţie esenţială pentru viaţa creştină, dar virtutea nu se educă doar prin „evitarea răului” – care este un aspect inseparabil de viaţa de har - ci prin moderarea plăcerilor, care, în principiu, sunt bune în ele însele. Prin urmare, este mai important de a învăţa cum să se folosească de lucrurile şi de instrumentele aflate la dispoziţia lor, indiferent cât de bune ar fi în ele însele.

Este clar că statul în faţa televizorului fără discriminare, chiar şi în familie, termină prin a dizolva mediul familial. Şi chiar mai rău atunci când fiecare are în cameră propriul aparat şi fiecare se izolează pentru a-şi viziona programul preferat. Ceva similar ar putea fi spus despre utilizarea fără discernământ (uneori compulsivă) a telefoanelor mobile sau a calculatoarelor.

Ca în toate, o utilizare sobră a acestor instrumente de către părinţi şi educatori îi învaţă pe copii să facă acelaşi lucru. În cazul părinţilor, a petrece timpul în faţa televizorului doar „pentru a vedea ce mai este” nu numai că ajunge să fie un exemplu rău, dar duce la o lipsă de atenţie faţă de copii care îşi văd părinţii mai atenţi – cel puţin aşa se pare – la nişte oameni ciudaţi decât la ei înşişi.

Dacă cumpătarea este stăpânire, este demn de amintit că nu există nici o stăpânire mai bună decât aceea de a se afla în serviciul celorlalţi: într-un serviciu voluntar pentru toate sufletele! – Acesta este modul de a obţine cele mai mari onoruri: de pe pământ şi din Ceruri [13].

Cumpătarea permite să se folosească inima şi abilităţile personale în a sluji altora, în a iubi pe aproapele, singura cheie a adevăratei fericiri. Sf. Augustin care a avut mult de luptat împotriva roadelor necumpătării a explicat: „Concentrează-ţi atenția pe cumpătare, ale căror promisiuni sunt puritatea şi incoruptibilitatea iubirii care ne uneşte cu Dumnezeu. Funcţia sa este de a suprima şi linişti pasiunile după care tânjim şi care ne îndepărtează de legile lui Dumnezeu şi de bunătatea lui, într-un cuvânt, ne îndepărtează de fericire. Aici, într-adevăr îşi are sediul Adevărul, a cărui contemplare, venerare şi intimă uniune ne face fericiţi; iar dimpotrivă, cei care se abat de la aceasta sunt prinşi în plasele celor mai mari greşeli şi necazuri” [14].

J. De la Vega, J.M. Martin

[1] Lc, 15, 31.

[2] Sf. Josemaría, Brazdă, nr. 601.

[3] 2 Tm 4, 4.

[4] Rm 12, 2.

[5] Sf. Josemaría, Întalnire familială la IESE (Barcelona), 27-XI-1972. Vid. http://www.es.josemariaescriva.info/articulo/la-educacion-de-los-hijos.

[6] Sf. Josemaría, Amigos de Dios, nr. 84.

[7] Cfr. Catehismul Bisericii Catolice , nr. 2521.

[8] Catehismul Bisericii Catolice , nr. 2522.

[9] Sf. Josemaría, Întalnire familială Colegio Enxomil (Oporto), 31-X-1972.

[10] Sf. Grigore cel Mare, Moralia, 21.

[11] Sf. Josemaría, Întalnire familială în Pozoalbero (Jerez de la Frontera), 12-XI-1972. Vid. http://www.es.josemariaescriva.info/articulo/la-educacion-de-los-hijos..

[12] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2524.

[13] Sf Josemaría, Forja, nr. 1045.

[14] Sf. Augustín, Obiceiuri în Biserica Catolică, cap. 19.

Sursa:www.opusdei.ro