Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Modele biblice pentru preotese [2] Sara, soția patriarhului Avraam

 
Modele biblice pentru preotese [2] Sara, soția patriarhului Avraam
  • 25 Aug 2024
  • 617

Istoria Sarei se găsește în Cartea Facerii, începând cu capitolul 11, și este una formidabilă. Sara a fost prima soție a lui Avraam (mai tânără cu vreo 10 ani decât el; este singura femeie căreia Biblia îi precizează vârsta: Geneza 23,1-2), dar și sora lui vitregă, având același tată (Geneza 20,12). La mult timp după Avraam și Sara Dumnezeu a stabilit interdicții pentru căsătoriile între rudenii appropriate (Levitic 18, 6-18 și 20, 17-21), dată fiind acumularea de mutații genetice. Soție ascultătoare, ea a plecat cu el din Ur, din Caldeea (sudul Irakului de astăzi), prin Haran, spre țara Canaan, ca urmare a unei viziuni și întâlniri a lui Avraam cu Dumnezeu. Probabil că Sara îl admira pe Avraam și din pricină că el avea revelații și întâlniri cu Dumnezeu și pentru că îngerii îi vizitau.

În vremea aceea orașul Ur era un oraș cu o cultură foarte dezvoltată, centrul unei societăți prospere și infloritoare. Arheologii au excavat locul pe care a fost cândva acest oraș și au descoperit obiecte de aur, argint și pietre prețioase, rămășițe de care de război, instrumente muzicale, arme și chiar table cu anumite jocuri. Așadar Sara a trăit în Ur o viață de lux, în unul din cele mai mari orașe. Cu toate acestea ea a întors spatele confortului pentru a-l urma pe soțul ei în aventura pe care acesta o acceptase stând de vorbă cu Dumnezeu. Nu știm cât de populare erau emigrările pe vremea aceea, totuși citim că ea a consimțit și și-a urmat soțul. Bănuim că între ea și sotul ei era o bună comunicare și se iubeau unul pe celălalt, respectul Sarei pentru soțul ei fiind scos în evidență de felul cum i se adresa: „domnul meu” (Geneza 18,12). Ea și-a lăsat în urmă familia, prietenele și tot ce avusese până atunci. Ca și Avraam, Sara avea o personalitate puternică și un caracter bine format. Ea a făcut tot ce a putut ca să se armonizeze cu soțul ei și să-l asculte. Deși avea inițiativă, i se supunea datorită unei libertăți lăuntrice (Gien Karssen‚ Numele ei este femeie). Pe drum, când se oprește, Avram zidește câte un altar și se închină Domnului.

Odată ajunși în Țara Făgăduită, lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Uneori ne imaginăm că dacă Dumnezeu ne trimite undeva, atunci toate lucrurile merg fără niciun fel de probleme. Ne așteptăm să nu existe niciun fel de criză atunci când suntem în voia Domnului. Însă binele și greul merg împreeună. Familia lui Avrram se confruntă cu criza economică (Petru Lascău, Familiile patriarhilor). La fel ca ceilalți, și familia preotului trece prin dificultăți materiale. Foametea din Canaan i-a făcut să plece o vreme în Egipt. Fiind departe de destinul spre care se îndreaptă, Avram începe să mintă. Pentru că Sara era o femeie atrăgătoare, Avraam s-a temut că, din pricina ei, viața lui va fi în pericol. Astfel el a rugat-o să-i facă hatârul de a spune că este sora lui, iar nu soția lui (Geneza 12, 13), ceea ce înseamna că a fost o înțelegere de comun accord.

Deși unei femei nu i-ar conveni acest lucru, Sara a fost mult timp pe drum, cu lucrurile personale după ea. Da, era bogată, avea servitoare și servitori care făceau totul pentru ea, și a trecut cumva peste frustrarea mutării dintr-un loc în altul. În acest sens, este un model pentru femeile și familiie care emigrează, din diaspora.

Sara mai avea o frustare: aceea că nu putea să aibă copii (Geneza 11,30). O femeie din cultura vremii respective nu era privită cu respect dacă nu avea copii. Deși Dumnezeu i-a făgăduit lui Avram că va avea urmași mulți precum stelele cerului (Geneza 15), totuși ea era stearpă. La disperare, Sara a conceput un plan nesăbuit și lipsit de etică (totuși, un obicei obișnuit în acele vremuri): i-a propus lui Avraam să intre la roaba ei, Agar, care era mult mai tânără, și să aibă un copil de la aceasta (Geneza 16). Recurge la o mamă surogat. Parcă învinovățindu-l pe Dumnezeu că e stearpă, parcă vrând să-l ajute ea pe Dumnezeu în împlinirea mai curând a promisiunilor Lui în privința unui moștenitor, Sara decide să rezolve ea situația. Dacă Dumnezeu nu intervine, va acționa ea. Însă aranjamentele ei se complică. Datorită atitudinii disprețuitoare a lui Agar față de ea (Geneza 16, 4), Sara i-a cerut lui Avram să o alunge în pustie, împreună cu copilul pe care l-a născut. Avram era legat de primul lui fiu, însă Dumnezeu i-a zis: „toate câte-ți va zice Sara, ascultă glasul ei” (Geneza 21,12). Dar îngerul Domnului o întoarce înapoi la stăpâna ei (Facere 16). Sara niciodată nu l-a putut accepta pe Ismael ca pe copilul ei, prezența acestuia reamintindu-i constant de neputința ei de a aduce pe lume moștenitorul mult așteptat de Avraam.

Însă, când Dumnezeu a considerat că a sosit timpul potrivit, i-a făcut o nouă vizită lui Avraam și i-a reînnoit promisiunea de a avea urmași. Pe Avram și pe Sara i-a pufnit râsul (Geneza 17,17 și 18,12-15) neîncrezători, având amândoi o vârstă înaintată (a se vedea complexitatea sentimentelor la menopauză). Unori ni se pare că Dumnezeu intervine prea târziu. „E târziu, Doamne: Lazăr e mort de patru zile”. „Şi a râs Sara în sine şi şi-a zis: "Să mai am eu oare această mângâiere acum, când am îmbătrânit şi când e bătrân şi stăpânul meu?" (Geneza 18, 12). Discuția cu Sara e de-a dreptul amuzantă. Sara a zis: „N-am râs”, și Dumnezeu i-a ripostat: „Ba da, ai râs” (Geneza 18,15). În acest dialog, Dumnezeu nu se supără că Sara nu recunoaște, pentru că înțelege natura umană; Dumnezeu înțelege jena și se poartă cu tandrețe față de Sara. Avram propune o soluție mai rezonabilă: „Doamne, e aici Ismail, deja e născut…” (Geneza 17,18). Dumnezeu însă vrea un fiu din Sara (Geneza 17,18-21). Promisiunile lui Dumnezeu se împlinesc, în ciuda neputinței umane, întrucât se împlinesc prin puterea Lui, nu prin puterea omului (Petru Lascău, Familiile patriarhilor). Răspunde rugăciunilor ei și ea devine, în sfârșit, mama lui Isaac. „Domnul și-a adus aminte de cele spuse Sarei și a împlinit față de Sara ce făgăduise. Ea a rămas însăr și i-a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care-I vorbise Dumnezeu (Geneza 21, 1-2). Sara are astfel onoarea de a fi mama poporului Israel, prin care Dumnezeu ne-a dat nu numai Biblia, ci și pe Mântuitorul nostru Isus Hristos.

După ceva vreme, Dumnezeu intervine în viața lui Avrram și a Sarei cu o cerere dramatică: jertfirea fiului, Isac (Geneza 22), pe muntele Moria, Golgota de mai târziu. În momentul jertfei însă, Dumnezeu oprește mâna lui Avrram și îi arată în schimb un miel de jertfă din apropiere. Episodul preînchipuie jertfirea din partea lui Dumnezeu-Tată a Unicului Său Fiu în același loc. Cel mai probabil, Sara a protestat vehement. A așteptat atâția ani pentru acest copil. Acum, când totul este minunat, este de neconceput să ai un soț atât de zelos care să fie de acord cu cererea stranie a lui Dumnezeu! Isaac era darul lui Dumnezeu iar acum Dumnezeu îl vrea înapoi. Înțelegem inima mamei Sara care se lipește mai mult de dar decât de Dătătorul darului. Orice dar îți dă Dumnezeu nu este cu adevărat al tău până nu i-l dai înapoi Lui (Petru Lascău, Familiile patriarhilor). E posibil ca ei să fi locuit separat o vreme în ultima parte a vieții, din cauza episodului în care soțul a fost gata să-l ucidă pe singurul lor fiu primit ca dar la bătrânețe sau din alte motive (Facere 23,2).

Avraam și Sara sunt citați ca un exemplu de credincioșie și ascultare. Sara a jucat un rol important în desfășurarea planului lui Dumnezeu, deși a avut un start foarte încet și anevoios. În Evrei 11, 11 prima femeie prezentată în galeria portretelor eroilor credinței este Sara: „Prin credință, Sara, desi trecuse de vârsta potrivită, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioșia Celui ce-i făgăduise”. Ea, inițial, s-a îndoit în inima ei atunci când a râs la spusele îngerului că va avea un fiu la anul pe vremea aceea. Ea este menționată cu onoare datorită credinței pe care a avut-o și nu datorită căderilor ei. Credința ei, maiestuos ilustrată la nașterea lui Isac, a crescut de-a lungul vieții ei. Viața a cerut de la Sara multe sacrificii. Ea a renunțat la multe lucruri pe care le iubea și le dorea. A experimentat greutăți și nemulțumiri – fără pic de murmur. A dovedit flexibilitate în mijlocul circumstanțelor schimbătoare. Sara s-a supus soțului ei și prin ascultare l-a ajutat pe Avraam să-l asculte pe Dumnezeu.

Noul Testament o oferă din nou exemplu pe Sara atunci când vorbește depre femei: „viața voastră curată și plină de sfială. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor, Precum Sara asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic” (1 Petru 3, 2-6).

Oamenii de știință au descoperit că emoțiile negative pot îmbolnăvi o persoană. De asemenea, ei spun că emoțiile sănătoase, guvernate de un sentiment de fericire, mulțumire și credință neclintită în Dumnezeu, pot avea ca rezultat frumusețe fizică, sănătate și viață lungă. Credem că acesta este secretul frumuseții lăuntrice și exterioare a Sarei. Este cu adevărat un exemplu pentru soțiile de preot și pentru femeile creștine.

Agar reprezintă legământul de pe muntele Sinai unde s-a dat Legea și naște pentru robie; Sara reprezinta Legământul cel nou și prin credință naște pe Isaac, pe cel slobod, pentru Ierusalimul de sus. Observăm că așa se întîmplă și astăzi: mai întâi se naște ce e firesc, apoi vine ce este spiritual, iar cel firesc prigonește pe cel spiritual (Gal. 4). Este adevărat că Sara a izgonit-o pe Agar, dar de data aceasta ea a fost pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu, pentru că este scris Căci fiul roabei nu va moșteni împreună cu fiul femeii slobode.

Moartea Sarei este un eveniment emoționant în arhiva biblică. Dragostea pe care acest cuplu a avut-o unul pentru altul, în timpul lungii lor căsătorii, este legendară. Avram a plâns-o și a jelit-o pe Sara (Geneza 23,2), și a cumpărat o peșteră, Macpela, în Hebron (circa 30 de km în sudul Ierusalimului), ca loc de înmormântare. După moartea ei, din cauza unui sentiment de singurătate (accentuat după căsătoria fiului Isaac), Avram a mai avut o soție, Chetura (Geneza 25, 1), cu care a mai avut șase băieți. Pe lângă Chetura a mai avut și țiitoare cu care a mai făcut copii. E dificil să aplicăm standardele creștine de astăzi la un patriarh care a trăit înainte de a fi dată Legea lui Moise și înainte ca Hristos să restabilească monogamia vrută de Dumnezeu de la începutul lumii. Astăzi Biserica nu e de acord cu căsătoria a doua a preoților văduvi, tocmai pentru a ilustra monogamia vrută de Dumnezeu. Avrram, după ce îi lasă prin testament toată averea lui Isaac, moare la adânci bătrînețe, iar fiii lui, Isaac (strămoșul evreilor) și Ismael (strămoșul arabilor musulmani), l-au îngropat în aceeași peșteră alături de soția lui iubită. Așa se încheie istoria zbuciumată a acestui cuplu.

Putem învăța multe lucruri de la Avrram și Sara. Ei sunt exemple pentru noi nu pentru lipsa de greșeli, ispite și eșecuri din viața lor, ci pentru că au crezut în Dumnezeu. Altfel, Sara uneori își ieșea din fire, era chiar răutăcioasă, lipsită de răbdare, irascibilă, vicleană, arțăgoasă, capricioasă, morocănoasă, geloasă, imprevizibilă, absurdă, plângăcioasă sau cicălitoare (John Macarthur, Douăsprezece femei extraordinare). Era o ființă ca și noi. Deși îi spune „domnul meu”, Avrram n-a fost domn de fiecare dată cu soția lui (Petru Lascău, Familiile patriarhilor). A expus-o la situații dificile pe doamna sa. Sara, însă, a rămas credincioasă acestui domn al ei. Sara, la rândul ei, a avut defectele ei, printre care faptul că s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu că va rămâne însărcinată și va avea un moștenitor. Chiar dacă nu arată perfect, Dumnezeu prețuiește familia preotului și a soției sale, precum și orice familie.

În concluzie, Sara, care este pomenită și lăudată în așa de multe locuri în Scriptură, ne învață despre încrederea în Dumnezeu și despre relația dintre soți. Dumnezeu își ține făgăduințele, chiar dacă trebuie să așteptăm până la bătrânețe. Istoria Sarei ilustrează și importanța angajamentului conjugal. Acesta, plus aprecierea partenerului de viață, poate zidi o relație care rămăne statornică în toate situațiile critice. Avraam și Sara au fost căsătoriți mai bine de un secol, și, deși viața de pelerini i-a pus în diferite situații, ei au rămas un exemplu de supunere reciprocă, lucru pe care Dumnezeu îl așteaptă într-o căsătorie. Sara joacă un rol important în împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și în evenimentele care duc la constituirea poporului ales. Sara, sărbătorită în calendarul bizantin (13 iulie) și în cel latin (19 august), este mamă spirituală și prototipul din vechime al tuturor femeilor credincioase, considerate „fiicele” Sarei, cf. 1 Petru 3, (Jerram Barrs, Femeile Bibliei, prin ochii lui Dumnezeu). Numele Sarei este astăzi rostit cu pietate de evrei, musulmani și creștini.

 

Pr. Anton Rus

Facultatea de Teologie, Blaj