(Duminica Vindecării celor doi orbi)
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea a doi orbi și a unui mut. Vindecările au loc în casă, așa cum ne spune Sfânta Scriptură, și casa este simbol al Bisericii. Tot capitolul 9 al evangheliei de la Matei abundă în menționarea casei ca și loc simbolic: paraliticului îi spune Mântuitorul “Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”; după chemarea lui Matei, Isus stă “la masă, în casă” impreună cu vameșii și păcătoșii; când fata dregătorului este bolnavă, Fiul lui Dumnezeu intră din nou în casă pentru a o vindeca; astăzi, cei doi orbi vin la Isus “după ce a intrat El în casă”. În mod evident, misiunea Bisericii este prevestită, ea care va trebui să fie după Înălțarea Domnului și după Pogorârea Spiritului Sfânt, Casa prin excelență, locul în care cei suferinzi își vor găsi alinare. Este sugestiv faptul că următorul capitol, al zecelea, imediat următor seriei impresionante de vindecări, se deschide cu trimiterea ucenicilor în misiune. Ei, ucenicii sunt primii dintre cei vindecați de orbire și văd lucrurile cu adevărat; ei sunt cei vindecați de surzenie și aud Cuvântul; ei sunt cei vindecați de muțenie și pot vorbi, pot propovădui. Noi cei de astăzi suntem chemați la aceleași lucruri. Venim la Biserică, la Casa prevestită de Sfânta Scriptură, pentru a fi eliberați de toate neputințele noastre, iar odată eliberați suntem și noi chemați la misiune pentru a-i ajuta pe frații noștri.
Găsim astăzi trimiterea la originea răului, la fel ca și în cazul eliberării demonizatului din Gadar, și înțelegem că misiunea noastră nu este una socială: nu ne luptăm cu un rău social, nu ne luptăm cu o sărăcie sau o injustiție indefinită, ci cu acea sărăcie care este rezultatul lipsei lui Dumnezeu din viața omului. Cineva spunea: “săraci cu adevărat sunt cei care nu îl au pe Dumnezeu”. Lupta noastră este de aceea în rugăciune, în umbra Crucii, sub mantia ocrotitoare a Maicii Sfinte, cu cel care încearcă să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cu cel care prin păcat încearcă să ne învăluie privirea, să ne astupe urechile, să ne pună căluș în gură. Lupta noastră este cu cel care din vechime încearcă să ne scoată din Grădina Raiului și să ne îndepărteze de vocația pentru care am fost creați: comuniunea cu Dumnuezeu, Creatorul nostru. Acesta este spiritul mut pe care îl alungă Isus. Odată alungat, lauda lui Dumnezeu este vestită în cele patru zări. Precum cei doi orbi care odată vindecați nu se pot opri din vestirea minunilor Domnului, la fel se întâmplă cu toți cei care l-au întâlnit pe Isus: bucuria este mult prea mare pentru a o ține doar pentru tine.
Evanghelia este vestea cea bună adresată nouă tuturor. În momentul în care îi vom da voie să pătrundă pe deplin în suflete, lumina va invada viața noastră și ea va deveni o laudă nesfârșită către Domnul.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mt 9,27-35
Plecând Isus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Isus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Isus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.
