Descoperirea scheletului unui copil neanderthalian, probabil purtător de trisomie 21, arată grija acordată celor mai fragili încă din primele secole ale umanității. Copilul, suferind de asemenea de tulburări de auz și echilibru, ar fi trăit până la vârsta de 6 ani datorită sprijinului și ajutorului întregii comunități în care trăia.
Compasiunea, empatia și protecția celor mai slabi sunt oare o invenție modernă? Se pare că nu. Situată lângă Valencia (Spania), peștera Cova Negra, cercetată încă din anii 1930, a dezvăluit numeroase oase atribuite neanderthalienilor care au ocupat-o între 273.000 și 146.000 î.Hr. Printre oasele exhumate, un fragment a mobilizat în mod deosebit cercetătorii. Este vorba de un os mic provenind din urechea internă a unui copil neanderthalian. Acest os prezintă anumite malformații caracteristice trisomiei 21. În cazul său, această boală congenitală ar fi dus la o pierdere aproape totală a auzului, precum și la amețeli semnificative, detaliază revista Science Advances într-un articol publicat pe 26 iunie.
"Îngrijiri continue și importante de-a lungul vieții sale"
Copilul, numit de cercetători "Tina", ar fi trăit până la vârsta de 5 până la 8 ani. O longevitate record având în vedere că până în anii 1930, speranța de viață a persoanelor cu trisomie era de 9 ani. Conform cercetătorilor, "este incontestabil că respectivul copil cu trisomie a primit îngrijiri continue și importante pe tot parcursul vieții sale". Aceștia adaugă: "Datorită modului de viață exigent al neanderthalienilor, în special datorită marii lor mobilități, este greu de crezut că mama copilașului ar fi fost capabilă să ofere singură astfel de îngrijiri și să desfășoare activități cotidiene normale pentru o perioadă prelungită." "Este foarte probabil ca mama să fi avut nevoie de ajutorul continuu al altor membri ai grupului social, fie pentru a o ajuta să îndeplinească alte sarcini cotidiene (sau pentru a o ușura), fie pentru a o ajuta direct să ofere îngrijirile necesare copilului, fie ambele", conchid aceștia.
În 2009, într-un studiu despre "preistoria compasiunii", Jean-Jacques Hublin afirmase deja: "În ciuda stării sale patologice, acest individ nu a fost respins la naștere și a supraviețuit până la cel puțin 5 ani, primind aparent aceeași atenție precum ceilalți copii din grup." Compasiunea, sentiment prin care un individ este determinat să perceapă sau să simtă suferința altuia și să încerce să o remedieze, nu este deci un sentiment recent și ar putea chiar fi una dintre caracteristicile inerente umanității noastre.
Traducere: ACC
