Cu ocazia Zilei Sfinţirii Sacerdotale, care s-a celebrat ieri, vineri, 7 iunie 2024, solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, Dicasterul pentru Cler a trimis preoţilor din toată lumea mesajul - semnat de cardinalul prefect Lazăr You Heung-sik şi de arhiepiscopul secretar Andrés Gabriel Ferrada Moreira - pe care îl publicăm în continuare.
Preaiubiţi fraţi preoţi,
În această solemnitate a Preasfintei Inimi a lui Isus celebrăm Ziua Sfinţirii Sacerdotale. Această frumoasă întâlnire anuală, pe care fiecare Biserică particulară este invitată s-o celebreze, în comuniunea şi reciprocitatea rugăciunii, ne dispune să implorăm de la Domnul darul de păstori sfinţi, după Inima sa. Este o zi de rugăciune sugerată de Dicasterul pentru Cler (în acea vreme Congregaţie) şi instituită la 25 martie 1995 de Sfântul Ioan Paul al II-lea, pentru ca rugăciunea oferită pentru sfinţirea preoţilor să poată obţine prin reflexie darul sfinţeniei întregului popor al lui Dumnezeu, pentru a cărui slujire este rânduit.
Papa Francisc, în luna februarie, adresându-se participanţilor la Întâlnirea Internaţională pentru Formarea Permanentă a Preoţilor, cu tema "Reînflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine" (2Tim 1,6), la un moment dat ne-a cerut nouă, preoţilor, să avem grijă deosebită de umanitatea noastră: o provocare frumoasă şi cuceritoare, pentru a păstra prospeţimea slujirii noastre şi pentru a fi tot mai mult "punte şi nu obstacol" (Pastores dabo vobis, 43) la întâlnirea cu Cristos, transparenţă şi reflexie a umanităţii sale mântuitoare.
S-a spus şi s-a scris mult cu privire la importanţa dimensiunii umane şi la maturitatea afectivă în viaţa preotului; suntem conştienţi şi de multele semnale de fragilitate care se manifestă în acest domeniu. În fiecare context eclezial şi social sunt multe observaţiile cu privire la lipsa de educaţie la sentimente şi la emoţii, precum şi prezenţa analfabetismului emotiv şi a incapacităţii de a exprima propriile sentimente; unii vorbesc despre o globalizare a indiferenţei, despre cinism crescând, împreună cu narcisism şi autoreferenţialitate.
De altfel, toţi ştim din experienţă cum, în schimb, este izvor de bucurie adevărată pentru a putea trăi pe deplin umanitatea noastră şi relaţiile noastre parfumându-le cu iubire, gratuitate, frumuseţe, adevăr, bunătate şi autenticitate, spiritualitate, artă, muzică şi poezie, toate roade ale lucrării Spiritului Celui Înviat care suflă unde vrea şi provoacă mereu stupoare, uimire şi gust, o încărcătură de încredere şi speranţă.
Dar cum să avem grijă de umanitatea noastră pentru a contribui şi noi să rodească astfel dacă nu îndreptându-ne încă o dată spre Isus şi spre evanghelia sa? Ştim, aşa cum ne aminteşte Conciliul Vatican II, că Isus "a iubit cu inimă de om" (GS, 22) şi că "oricine îl urmează pe Isus Cristos, om perfect, devine şi el mai om" (GS 41).
Tocmai în legătura dintre solemnitatea Preasfintei Inimi şi această Zi dorim să găsim motivaţiile pentru a reînflăcăra darul lui Dumnezeu care este în noi, cerând harul de a interioriza şi mai mult în noi şi în stilul nostru de viaţă aceleaşi sentimente ale Inimii lui Cristos. De fapt, acestea sunt, aşa cum ne-a amintit Papa Francisc, contribuţia adevărată şi eficace la un nou umanism (cf. Întâlnirea din Firenze 2015), antidotul la dezumanizarea care ne poate contagia şi pe noi.
Experimentăm zilnic cum inima noastră suferă în ea însăşi o diviziune (GS, 10), motiv pentru care fiecare poate spune cu Paul "fac nu ceea ce vreau, ci ceea ce detest" (Rom 7,15). Inima noastră este fragilă şi complicată, dar frumoasă... Este un câmp de bătălie, o "amestecătură" de noroi şi spirit, păstrătoare de dorinţe infinite şi icoană de limite până la sclerocardie, dar în acelaşi timp un loc unde se experimentează o iubire imensă de care este inundată şi de care este capabilă, care are ca izvor ultim pe Dumnezeu însuşi, Treime de iubire. Da, pentru că Dumnezeu este cel care a plăsmuit inima noastră, a creat-o şi a recreat-o, revărsând în ea iubirea sa prin Spiritul ca să fie după imaginea Inimii Fiului său, capabilă să iubească după aceeaşi înălţime, lărgime şi adâncime (Ef 3,18-19), până când poate spune: nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte şi iubeşte în mine (cf. Gal 2,20), cu aceeaşi măsură a iubirii sale: a iubi fără măsură (Sfântul Augustin).
Aşadar, inima noastră foarte umană este locul unde Cristos vrea să continue să vină, să locuiască, să palpite până la a ne lăsa străpunşi de iubire şi din iubire, imitându-l pe el. Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Cristos este o ocazie preţioasă pentru a comemora în acelaşi timp mizeria şi micimea inimii noastre, dar şi mai mult milostivirea infinită şi regeneratoare a Inimii lui Dumnezeu manifestată în Inima lui Isus. Din această Inimă vrem să continuăm să luăm iubirea şi generozitatea Păstorului care are mirosul oilor şi intră în joc pentru a chema şi a iubi pe fiecare cu numele său, în special pe cele pierdute, rănite sau rătăcite pentru ca toate să poată paşte libere şi fericite în ogorul lui Dumnezeu. În coasta Inimii străpunse vrem să ne refugiem pentru a regăsi încrederea şi tenacitatea pescarului din Galileea după ce, ajuns să fie sărac şi nerodnic, cu bărci şi năvoade goale, aruncă inima în larg încrezându-se în cuvântul lui Isus. Pe pieptul Învăţătorului vrem să ne rezemăm capul pentru a obţine tăria şi curajul Profetului, care păstrează şi strigă visele lui Dumnezeu de a face din omenire o singură familie de surori şi fraţi toţi, de a duce tuturor eliberare şi mângâiere, anunţând săracilor vestea cea bună şi proclamând un an de har ca pelerini şi martori de speranţă. Şi învăţând de la el blândeţea şi umilinţa, duioşia şi compasiunea, dorim să continuăm să generăm fiice şi fii lui Dumnezeu, aşa cum face o mamă şi un tată, hrănindu-i cu pâinea Cuvântului, a Euharistiei şi a Iertării până la a ne dărui pe noi înşine ca mâncare. De sentimentele sale de iubire şi de prietenie, de bunătate şi dulceaţă, de respect şi delicateţe dorim nu să seducem, ci să conducem la el pentru ca el să crească, iar noi să ne micşorăm: dăruind gratuit pentru că am primit gratuit, ca nişte cântători şi martori ai cerurilor şi ai pământurilor noi.
În sfârşit, preaiubiţi fraţi preoţi, pentru a ne îngriji de umanitatea noastră nu putem să nu recurgem încrezători şi la Inima Neprihănită a Mamei: suntem siguri că avem în ea o oglindă preacurată în care să satisfacem nostalgia unei inimi libere şi prompte să asculte şi să pună în practică invitaţia sa: "Faceţi ceea ce vă va spune el" şi vom deveni păstori după Inima lui Cristos, cufundat în Tatăl şi în oameni.
Preaiubiţi fraţi preoţi, preaiubiţi fraţi şi surori toţi, vrem să implorăm de la Domnul oricărei bunătăţi darul de multe vocaţii la preoţia ministerială şi la viaţa consacrată pentru Împărăţie, de vieţi dăruite care să ştie să fie transparenţă a sfinţeniei lui Dumnezeu, martori bucuroşi ai iubirii Tatălui şi ai Inimii lui Cristos bogată în milostivire faţă de fiecare creatură. Să ne rugăm pentru toţi preoţii, să ne îngrijim de ei şi să-i susţinem mereu cu afectul nostru şi apropierea noastră.
(După L'Osservatore Romano, 8 iunie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
