Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.
În data de 25 mai 2024, va avea loc Întâlnirea Inter-eparhială a Copiilor. Tema acestei întâlniri, la care vor participa copii din parohiile Eparhiei de Cluj-Gherla, precum și din parohiile Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, este „Rugăciunea, izvor de reînnoire”, iar motto-ul: ”Iată le fac pe toate noi” (Apocalipsa 21,5).
Evenimentul este organizat de către Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla împreună cu Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș, prin Birourile pentru pastorația tinerilor și a copiilor, în parteneriat cu Primăria Orașului Beclean și Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, gazda întâlnirii fiind Parohia ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitate împreună cu protopopiatul Beclean.
Întâlnirea Inter-eparhială a Copiilor (IEC) va avea loc la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean (Str. Obor, Nr. 83, Beclean, 425100) și se va desfășura după următorul program:
- Ora 9,00 – primirea participanților
- Ora 10,30 – Sfânta Liturghie arhierească
- Ora 12,00 – Festivalul copiilor
- Ora 12,30 – Prânzul
- Ora 13,30 – Cateheză
- Ora 13,45 – Activități pe tema IEC
- Ora 14,30 – Jocuri
- Ora 16,30 – Încheierea Întâlnirii Intereparhiale a Copiilor
LIVE:
Cu bucurie vă invităm să luați legătura cu preoții din comunitatea dumneavoastră parohială și să lăsați copiii să participe la această sărbătoare a credinței ce le este dedicată.
Pr. Radu Tălpălariu,
Coordonator al Biroului pentru pastorația tinerilor și a copiilor
* *
Informații suplimentare se pot obține la Biroul pentru pastorația tinerilor și a copiilor – pr. Radu Tălpălariu – 0740.349.866 sau e-mail tineretcluj@gmail.com.