Noi, Biserica, suntem tocmai acel trup pe care Isus, înălțat la cer, îl trage cu El ca și cum ar fi legat de o frânghie. El este cel care ne descoperă și ne comunică, prin Cuvântul Său și prin harul Sacramentelor, frumusețea Patriei spre care ne îndreptăm.
Metafora "frânghiei", folosită de pontif pentru a indica modul în care Isus ne atrage pe noi, mădulare ale Bisericii, spre Patria cerească, s-a înscris în contextul celebrării solemnității Înălțarea Domnului, papa Francisc amintind că, duminică, 12 mai, în Italia și în alte țări ale lumii este celebrată Înălțarea Domnului.
În alocuțiunea sa, care a însoțit antifonul marian pascal "Regina Coeli", de duminică, 12 mai, din Piața San Pietro, pontiful s-a inspirat din Evanghelia după sfântul Marcu, capitolul 16, în care se relatează că Isus, după ce le-a încredințat apostolilor sarcina de a continua opera sa, "s-a înălțat la cer și s-a așezat de-a dreapta lui Dumnezeu"(Mc 16,19).
Sfântul Părinte a explicat că întoarcerea lui Isus la Tatăl nu ne apare a fi asemenea unei despărțiri de noi, ci mai degrabă, prin înălțarea sa la Cer, Isus ne precedă în mergerea noastră spre destinația finală. Nu este un parcurs ușor, a explicat pontiful, comparând urcarea spre Cer cu urcușul dificil spre vârful unui munte, spunând că voința de a ajunge la destinație se întărește atunci când, la o cotitură, se reușește întrezărirea orizontului, a panoramei. Atunci întregul corp își găsește forța pentru a întreprinde ascensiunea finală. Întregul corp se încordează și se concentrează pentru a ajunge în vârf.
Amintind că noi, Biserica, suntem tocmai acel trup pe care Isus, înălțat la cer, îl trage cu El ca și cum ar fi legat de o "frânghie" (n.n. ca în cazul alpiniștilor sau al speleologilor), pontiful a reliefat că este Isus cel care ne indică frumusețea destinației finale spre care ne îndreptăm: Patria cerească. În acest fel – a continuat și noi, mădularele sale, urcăm cu bucurie împreună cu El, conducătorul nostru, știind că pasul unuia este un pas pentru toți și că nimeni nu trebuie să se piardă sau să rămână în urmă, pentru că suntem un singur trup (cf. Col 1,18; 1Cor 12,12-27).
Papa s-a oprit asupra modului în care Isus ne arată calea: pas cu pas, mai exact prin faptele iubirii și predicând Evanghelia, potrivit îndemnului lui Isus: "Mergând în toată lumea, predicați evanghelia la toată făptura! Cine va crede și va fi botezat se va mântui, iar cine nu va crede va fi condamnat (Mc 16, 16). În privința împlinirii faptelor iubirii, pontiful a îndemnat: dați viață, aduceți speranță, țineți-vă departe de orice răutate și meschinărie, răspundeți răului cu bine, fiți aproape de cei care suferă. Și cu cât facem mai mult acest lucru – a continuat – cu cât ne lăsăm mai mult transformați de Spiritul lui Isus, cu cât urmăm mai mult exemplul său, cu atât mai mult, ca la munte, simțim cum aerul din jurul nostru devine ușor și curat, orizontul larg și țelul aproape, cuvintele și gesturile devin bune, mintea și inima se dilată și respiră.
Papa Francisc ne-a îndemnat să ne întrebăm dacă în noi este vie dorința de Dumnezeu, de iubirea sa infinită, de viața sa care este viață veșnică, sau dacă suntem aplatizați și ancorați la lucrurile trecătoare, la bani, la succes, la plăceri.
De asemenea, ne-a îndemnat să ne întrebăm dacă dorința noastră de a ajunge în Rai ne izolează, ne închide în noi înșine sau dacă, dimpotrivă, ne determină să-i iubim pe frații și surorile noastre cu o inimă mare și dezinteresată, dacă îi simțim ca pe tovarășii noștri de drum pre Rai?
În încheiere, pontiful și-a îndreptat gândul, în rugăciune, către Preacurata Fecioară Maria, cerându-i să ne ajute să ne îndreptăm cu bucurie spre slava Cerului.