Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Anunț: Marți, 30 aprilie 2024, Calea Crucii cu procesiune pe străzile Blajului

 
Anunț: Marți, 30 aprilie 2024, Calea Crucii cu procesiune pe străzile Blajului
  • 29 Apr 2024
  • 784

Conform tradiției, Biserica Greco-Catolică va organiza și în acest an, în Săptămâna Mare, Calea Crucii cu procesiune, pe străzile municipiului Blaj. Evenimentul va avea loc în Marțea Mare, marți 30 aprilie 2024, începând cu ora 18:00, cu plecare de la Capela Arhiereilor - Parohia Blaj II şi sosirea la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” - Parohia Blaj I.

Și în acest an, la Calea Crucii va participa, în numele Preafericitului Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Preasfinţia Sa Cristian, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Traseul procesiunii este acelaşi ca cel din anii precedenţi, respectiv Capela Arhiereilor - strada Simion Bărnuţiu - strada Doctor Vasile Suciu - strada Eroilor (Bloc Turn) - Bulevardul Republicii - strada Timotei Cipariu - Piaţa 1848 - Catedrala „Sfânta Treime”.

Iată şi locurile de oprire pentru cele 15 staţiuni ale Căii Crucii 2023 (cele 14 obişnuite + Învierea):

– Staţiunea I-a: la ieşirea din Capela Arhiereilor;

– Staţiunea a II-a: la Crucea de lumină;

 – Staţiunea a III-a: înainte de ieşirea în strada Simion Bărnuţiu;

– Staţiunea a IV-a: la intersecţia străzii Doctor Vasile Suciu cu strada Andrei Mureşanu;

 – Staţiunea a V-a: în faţa Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu”;

– Staţiunea a VI-a: la intrarea în Cimitirul Central;

– Staţiunea a VII-a: la Blocul Turn;

– Staţiunea a VIII-a: la intersecţia Bulevard Republicii – strada Nicolae Bălcescu;

– Staţiunea a IX-a: la intrarea în Parcul Avram Iancu (Bulevard Republicii);

– Staţiunea a X-a: în faţa Poliției Blaj;

– Staţiunea a XI-a: în faţa Arhiepiscopiei Majore (Piaţa 1848);

– Staţiunea a XII-a: în faţa intrării la Centrul Mitropolitan (Piaţa 1848);

 – Staţiunea a XIII-a: în faţa sediului Protopopiatului Greco-Catolic (Piaţa 1848);

– Staţiunea a XIV-a: în faţa Catedralei Arhiepiscopale Majore „Sfânta Treime”;

– Staţiunea a XV-a (Învierea): în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”.

Calea Crucii cu procesiune pe străzile municipiului Blaj este organizată, în fiecare an, în Săptămâna Mare, din anul 2016, dar din cauza pandemiei de coronavirus, în 2020 și 2021 evenimentul a fost anulat. 

Vă așteptăm să parcurgem împreună Calea Crucii!

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș



Sursa:aegc.ro