Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Hramul parohiei „Buna-Vestire” din Bistrița

 
Hramul parohiei „Buna-Vestire” din Bistrița
  • 29 Mar 2024
  • 851

Comunitatea din parohia bistrițeană Buna Vestire și-a sărbătorit hramul cu anticipație, în ziua de duminică, 24 martie 2024. Impunătoarea biserică din oraș, a fost plină de credincioșii veniți să se adune în rugăciune în fața lui Dumnezeu și să se bucure de sărbătoarea lor. Părintele protopop Cristian Goia a fost prezent în mijlocul comunității și a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu părintele paroh Ioan Vasile Frișan, părintele Narcis Nicolae Pop, părintele vicar parohial Teodor Costin, și părintele Cristian Dorin Ioanette. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de către corul parohial „Sanctus Spiritus”, dirijat de prof. Florica Sfechiș. Prezenți la sărbătoare au fost din partea autorităților locale: Ioan Turc, primarul Municipiului Bistrița, din partea autorităților județene Camelia Tabără, vicepreședinte al Consiliului Județean, deputat Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților și alte oficialități.

În cuvântul său de învățătură, părintele protopop a subliniat, pe marginea Evangheliei sărbătorii Bunei Vestiri, caracterul mesianic al acesteia. Deși pasajul evanghelic prezintă mesajul pe care Arhanghelul Gavril îl vestește Fecioarei Maria, sărbătoarea este în strânsă legătură cu Mântuitorul nostru Isus Cristos, întrucât celebrăm zămislirea Fiului lui Dumnezeu ca om, în Fecioara Maria. În această perioadă, când natura începe să renască, primim vestea cea bună despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, veste care aduce omului căzut în păcatul neascultării de la începuturi o primăvară de speranță întrucât venirea Cuvântului lui Dumnezeu în lume anunță eliberarea de moarte, moștenirea împărăției cerurilor și fericirea veșnică. 

Părintele protopop a prezentat apoi importanța răspunsului pozitiv al Mariei pentru desfășurarea planului de mântuire. Deși Dumnezeu este Atotputernic, nu dorește ca oamenii să îl iubească în mod forțat, ci dorește ca oamenii să conlucreze cu El în mod liber. Așadar, binevestirea Arhanghelului așteaptă un răspuns liber din partea Mariei, după cum și în viața noastră planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi are nevoie de acceptul personal pentru a se desfășura. În a doua parte a cuvântului de învățătură, pr. Cristian Goia s-a axat pe imnul Magnificat al Fecioarei Maria, imnul de bucurie rostit de Fecioara Maria atunci când și-a vizitat verișoara Elisabeta și care se găsește în pasajul evanghelic ce continuă după evanghelia Bunei Vestiri. Această cântare a Mariei, în prima parte exprimă bucuria personală a celei care a acceptat să fie „roaba Domnului” și sunt cuvintele prin care Fecioara Maria preamărește lucrarea divină la care devine părtașă prin lucrarea Sfântului Spirit, arătând că omenirea beneficiază de mântuirea promisă. Imnul continuă în a doua parte cu preamărirea lui Dumnezeu care „i-a dat jos de pe tron pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți” (Lc. 1,52). Credința Mariei o face să vadă logica după care se ghidează Împărăția lui Dumnezeu, o împărăție a dragostei și slujirii, nu a mândriei și puterii.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a adresat mulțumiri bunului Dumnezeu, preoților concelebranți, corului, membrilor Reuniunii Mariane, autorităților, comunității parohiale precum și tuturor credincioșilor prezenți la această sărbătoare veniți de aproape sau de departe. (Dc. Ovidiu Iusco pentru ProtopopiateBN.ro)



Sursa:eparhiaclujgherla.ro

Știri din aceeași categorie