Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Edward Sri: Când te rogi. Încredere, abandonare și transformarea sufletului tău

 
Edward Sri: Când te rogi. Încredere, abandonare și transformarea sufletului tău
  • 28 Feb 2024
  • 750

La Editura Viața Creștină a Eparhiei de Cluj-Gherla a apărut recent o nouă carte a teologului și scriitorului american Edward Sri. Cartea intitulată „Când te rogi”, cu subtitlul „Încredere, abandonare și transformarea sufletului tău”, a fost scrisă în perioada pandemiei, când libertatea de mișcare era limitată, iar pentru Edward Sri a fost o ocazie să viziteze timp de mai multe săptămâni în biserica din apropiere și să scrie, în prezența Preasfântului Sacrament, 30 de reflecții care să încurajeze și să aducă lumină asupra vieții de rugăciune. Cartea a fost tradusă de Narcisa Lontoș și Cristina Rădulescu, are 250 de pagini, format 14×21,5, și poate fi comandată la prețul de 39 de lei de pe site-ul Viata-Crestina.ro.

„Când îi auzi pe unii credincioși vorbind despre viața lor de rugăciune te simți puțin vinovat?”, citim pe coperta IV. „Știi că rugăciunea este importantă, dar ea tot rămâne o provocare pentru tine. Poate că îți este greu să-ți faci timp să te rogi, sau te întrebi ce să spui când te rogi. Te lupți să fii consecvent în rugăciune. Și, în cele din urmă, te îngrijorezi că ceea ce faci «nu funcționează», pentru că nu vezi nicio schimbare în viața ta. Nu ești singurul. Să simți toate acestea nu te face un catolic rău. Mulți (dacă nu majoritatea) catolicilor simt exact la fel, inclusiv sfinții! Suntem binecuvântați să avem exemple de credință oferite de sfinți și putem descoperi cum să ne rugăm așa cum au făcut-o ei: cu consecvență, cu pace și cu o pasiune care a dus la o transformare profundă a sufletelor lor. Această carte pe care o ții în mâini te va ajuta să începi călătoria rugăciunii, să îți reînsuflețești viața de rugăciune sau să îți îmbogățești relația cu Dumnezeu.”

Dr. Edward Sri a obținut titlul de doctor în teologie la Universitatea Pontificală Sf. Toma de Aquino din Roma și este profesor adjunct la Institutul Augustin. Conferențiază anual în fața a zeci de mii de oameni din întreaga lume, incluzând preoți, cateheți și laici. Este de asemenea prezentatorul mai multor programe video de formare în credință, printre care „Maria: O călătorie biblică cu Preasfânta Fecioară” și „Urmează-mă: Să Îl întâlnim pe Isus în Evanghelia după Ioan”, traduse de asemenea în română (a se vedea programe.cateheza.ro). În limba română, de același autor, a apărut la Editura Viața Creștină, în anul 2020, lucrarea „Iubirea dezvăluită. Credința catolică explicată”, iar o altă carte despre Fecioara Maria, „Rethinking Mary in the New Testament”, este în curs de apariție. Este lider fondator al FOCUS (Fellowship of Catholic University Students – Societatea Studenților Universitari Catolici), unde în prezent este vice-președinte senior. Conduce în fiecare an pelerinaje la Roma și în Țara Sfântă și este gazda podcast-ului săptămânal „All Things Catholic”. Trăiește împreună cu soția sa, Elizabeth, și cei opt copii ai lor în Littleton, Colorado.

Cele 30 de reflecții sunt grupate în șapte secțiuni, intitulate astfel: Flacăra divină interioară; Dificultăți în rugăciune; Încredere și abandonare; Pacea Interioară; Primul pas în sus e în jos; Vindecarea sufletului; În lume, nu ai lumii; „… Așa cum v-am iubit Eu”. La finalul cărții se găsește și o importantă anexă de 10 pagini, intitulată „Cum să te rogi”, care include sfaturi concrete și diverse explicații utile pentru viața de rugăciune. „Indiferent de expresia sau metoda de rugăciune pe care o folosiți, nu vă stresați”, scrie Edward Sri. „Rugăciunea nu ține în esență de tehnica pe care o folosește cineva sau de cât de bine o îndeplinește. Rugăciunea nu este centrată în primul rând pe performanțele cuiva. Este vorba despre inimă. Lucrul esențial este să începeți. Simplul fapt de a-i spune lui Dumnezeu că doriți să vă rugați – sau chiar de a recunoaște cu smerenie că nu sunteți siguri ce trebuie să faceți în timpul rugăciunii și de a-i cere lui Dumnezeu să vă ajute – este în sine un dar frumos pe care i-l puteți oferi lui Dumnezeu. El se bucură atunci când veniți la El cu smerenie, așa cum sunteți. Puteți să aveți încredere că harul Său va fi acolo întotdeauna pentru a vă ajuta atunci când vă rugați.”

 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro