Biserica îl sărbătoreşte astăzi, 7 ianuarie, pe înainte-mergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul.
(sec. I)
“Mai înainte de a fi conceput, tu i-ai dat un nume profetic; mai înainte să se nască, a fost umplut de Spiritul Sfânt. Pe când era încă în sânul mamei, a meritat să audă vocea Mamei lui Dumnezeu şi, tresăltând de o bucurie tainică, a salutat începutul răscumpărării umane. El a devenit înainte-mergătorul lui Cristos, care avea să-l proclame cel mai mare dintre cei născuţi din femeie”.
Acest text liturgic este sinteza cea mai completă a figurii lui Ioan Botezătorul pe care Biserica îl sărbătoreşte în această zi.
Aşa cum relatează Evanghelia după Luca, Zaharia şi Elisabeta, din cauza vârstei înaintate, îşi pierduseră speranţa de a mai avea un fiu. Pentru ei, acest lucru era o mare durere, deoarece sterilitatea la evrei era considerată o nenorocire.
Într-o zi, în timp ce Zaharia îşi împlinea oficiul său de preot la templu şi oferea jertfa de seară în interiorul sanctuarului, a primit o veste care pentru un om este incredibilă: că în curând va avea un fiu. Nu putea crede acest lucru şi, de aceea, el a cerut un semn. Semnul i-a fost dat imediat: a rămas mut până la împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.
Elisabeta, spre surprinderea rudelor şi cunoscuţilor, a zămislit un copil. Era, în mod evident, un dar al lui Dumnezeu.
Când a primit vizita verişoarei sale, Maria, şi a înţeles de la ea minunile pe care Dumnezeu urma să le facă pentru mântuirea oamenilor, nu a putut avea altă reacţie decât aceea de a-l lăuda şi binecuvânta pe Dumnezeu, în timp ce copilul, care de acum se afla în luna a şasea, a tresăltat în sânul ei.
La naşterea sa, părinţii au fost de acord să-l numească Ioan, nume care vrea să spună YHWH îşi arată bunăvoinţa. Şi Zaharia şi-a recăpătat graiul, şi astfel, a putut să înalţe un imn de mulţumire şi să anunţe destinul noului-născut, numindu-l “profet al Celui Preaînalt”.
Când şi-a înţeles misiunea şi a împlinit vârsta potrivită, Ioan a început să ducă o viaţă de ascet în pustiu: purta “o haină din păr de cămilă şi o cingătoare de piele încinsă la mijloc, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică” (Mt 3,4).
Viaţa sa de pocăinţă impresiona pe foarte mulţi oameni care, din toate regiunile Palestinei, veneau la el pentru a-i asculta cuvântul profetic. El predica pocăinţa, convertirea inimii pentru pregătirea venirii împărăţiei mesianice, care era aproape. În semn de purificare de păcate şi naştere la o nouă viaţă, el îi cufunda în apele Iordanului pe cei care primeau cuvântul său. De aceea, el a fost numit Botezătorul. Mergeau la el până şi soldaţi, ca să ceară un lucru pe care niciodată nu l-ar fi putut face din cauza meseriei lor, căzute în dizgraţie şi rău văzute de populaţie. Ioan le-a răspuns acestora: “Nu maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept şi mulţumiţi-vă cu solda voastră” (Lc 3,14). Pentru farisei şi saducei, oameni care erau siguri că au mântuirea în buzunar, deoarece observau legea, el avea cuvinte foarte dure: “Pui de vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi, deci, rod vrednic de pocăinţă” (Mt 3,7-8).
Mulţi au început să creadă că poate el este Mesia cel mult aşteptat, dar el a vorbit în mod clar tuturor: “Eu vă botez cu apă spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea. El vă va boteza cu Spirit Sfânt şi cu foc” (Mt 3,11). Şi comisiei oficiale trimise de marii preoţi i-a spus că nu el era Mesia şi a adăugat că Mesia este deja în mijlocul lor, dar ei nu-l cunoşteau.
A venit şi rândul lui Isus să vină la Iordan, pentru a fi botezat. Când Ioan l-a văzut înaintea sa, i-a zis: “Eu trebuie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” Şi Isus i-a spus atunci: “Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea”. Ioan a consimţit şi l-a văzut pe Spiritul Sfânt deasupra lui, în timp ce Tatăl confirma că acesta era chiar “Fiul său preaiubit”, în care îşi afla toată plăcerea (cf. Mt 3,13-17).
În acel moment, Botezătorul, arătându-l pe Isus mulţimii, a spus: “Iată mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ia asupra sa păcatul lumii” (In 1,29). Iar discipolilor săi le mărturisea: “Acum, bucuria mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (In 3,29-30).
Misiunea sa se împlinise; Isus din Nazaret îşi începuse predica şi avea deja grupul apostolilor şi al discipolilor, şi o mare mulţime îl urma. Ioan predicase pentru a pregăti un popor demn şi nu a dat înapoi nici în faţa regelui Irod Antipa. Acesta, luând-o pe Irodiada, soţia fratelui său, l-a auzit pe Ioan Botezătorul spunând: “Nu-ţi este permis să o ai!” Dacă voiau să ia parte la banchetul mântuirii, şi regele, şi curtea sa trebuiau să-şi schimbe viaţa.
Evanghelia relatează (cf. Mt 14,1-12; Lc 7,18-30) că Irod, în fond, îl admira pe acest profet, dar Irodiada, care îl ura din toată inima, a reuşit să-l convingă pe rege să-l pună în închisoare.
Discipolilor care au venit să-l viziteze şi l-au întrebat dacă trebuie chiar să creadă în Isus, el le-a răspuns să meargă şi să-l întrebe în numele său: “Eşti tu Mesia sau trebuie să aşteptăm pe un altul?” Isus le-a arătat semnele indubitabile ale faptelor sale mesianice şi apoi le-a spus că între cei născuţi din femeie nu a existat nici unul mai mare decât Ioan.
Ioan Botezătorul este primul canonizat, încă în viaţă, de însuşi Isus. Şi Ioan însuşi a confirmat cuvintele Învăţătorului prin martiriul său, deoarece Irodiada a reuşit să aibă pe o tipsie capul său, gândindu-se că astfel va tăcea pentru totdeauna cel care reprezenta glasul de nesuprimat al conştiinţei umane.
Uciderea nu a făcut decât să trezească oroare şi să crească faima lui Ioan Botezătorul. Martiriul său este amintit nu numai de evanghelii dar, şi de Antichităţi iudaice ale lui Iosif Flaviu, care îl numea “om bun, ce îi determina pe iudei la practicarea virtuţii”.
Pentru creştini, Botezătorul este cel care încheie Vechiul Testament şi începe Noul Testament, arătând tuturor figura lui Cristos Răscumpărătorul. Pentru aceasta, lui i-au fost dedicate nenumărate Biserici în Orient şi în Occident.
