Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Personalitatea lui Iuliu Maniu, omagiată la ambasada României în Franța

 
FOTO: Personalitatea lui Iuliu Maniu, omagiată la ambasada României în Franța
  • 20 Noi 2023
  • 1094

Sâmbătă, 18 noiembrie, la Ambasada României în Republica Franceză a avut loc un simpozion dedicat Anului Jubiliar Iuliu Maniu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naștere și a 70 de ani de la trecerea sa în eternitate. Peste 100 de persoane din mediul academic, bisericesc și cultural au răspuns invitației de a participa la acest eveniment, organizat de Misiunea Greco-Catolică Română din Franța.

Conferința intitulată ”ROLUL LUI IULIU MANIU ÎN ISTORIA ROMÂNIEI MODERNE” i-a avut ca invitați pe PS Cristian Crișan – Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, Ana Blandiana – Președinte Fundația Academia Civică și Ion-Andrei Gherasim – Președinte executiv Fundația Corneliu Coposu și a fost moderată de doamna Doina Marian, Director al Institutului Cultural Român din capitala Franței.

În cuvântul de deschidere, Excelența Sa Ioana BIVOLARU, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză a evidențiat importanța marcării anului jubiliar, precum și a personalității fostului premier român, Iuliu Maniu, care a avut un rol fundamental în realizarea Marii Uniri de la 1918.

PS Cristian Crișan a subliniat bucuria de a sărbători împreună pe Iuliu Maniu și a vorbit despre portretul moral al fostului premier„Când vorbim despre Iuliu Maniu, ne gândim la demnitate, onoare, valori şi credinţă. Se împlinesc 70 de ani de când marele om politic greco-catolic s-a întors în casa Tatălui Ceresc. Iuliu Maniu a fost aruncat într-o groapă comună, alături de atâţia anonimi, dar şi de atâţia oameni mari ai Bisericii şi ai poporului nostru, în acel cimitir al săracilor. Acolo, Iuliu Maniu este împreună cu Fericiţii Episcopi Martiri Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenţiu, Anton Durcovici şi cu atâţia oameni de valoare, care au scris cu sânge o pagină luminoasă pentru Biserica Catolică şi pentru poporul român”, a precizat P.S. Cristian Crişan, Episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş. 

Doamna Ana Blandiana, în intervenția sa, a salutat inițiativa legislativă a Parlamentului României de instituire a anului 2023 ca „Anul Iuliu Maniu”. Figură emblematică a societății civile românești post-decembriste, Ana Blandiana a mărturisit că, dintre toate personalitățile politice și istorice din România, Iuliu Maniu a constituit permanent un model de inspirație în demersurile de impunere a unor standarde morale înalte în viața politică românească și a dorit să întărească importanța acestei idei mai ales în societatea contemporană.

Domnul Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, a enumerat cele trei realizări fundamentale ale „Sfinxului de la Bădăcin”: după Unirea de la 1918, care este de departe cea mai mare realizare, a urmat introducerea regimului românesc în Transilvania și acțiunea din toamna anului 1918 de la Viena, când a organizat Armata Română din Transilvania și timp de 55 de zile a asigurat ordinea în capitala Austriei, în timpul grevei poliției vieneze. Gherasim a citat apelul lui Iuliu Maniu către tinerimea română și a amintit relația specială pe care acesta o avea cu localitatea Bădăcin (jud. Sălaj).

În încheiere, Pr. Mihai Marina, Rectorul Misiunii Greco-Catolice Române în Franța, a mulțumit gazdei, invitațiilor și tuturor participanților, iar apoi i-a invitat să continue discuțiile în jurul unei mese cu bunătăți tradiționale românești pregătite de credincioșii greco-catolici români din capitala Franței.

În deschiderea și încheierea simpozionului au fost difuzate două clipuri video pe care le puteți viziona mai jos: 

RUGĂCIUNEA LUI IULIU MANIU: 

Alin Ciprian Cîndea