Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Biografia Preasfinţitului Mihai Frăţilă, Episcopul noii Eparhii greco-catolice de Bucureşti

 
Biografia Preasfinţitului Mihai Frăţilă, Episcopul noii Eparhii greco-catolice de Bucureşti
  • 29 Mai 2014
  • 7036
Nota biografică
a Preasfinţitului Mihai Frăţilă,
Episcop al noii Eparhii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti

Noul Episcop al Eparhiei greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, Preasfinţia Sa, Preasfinţitul Mihai Frăţilă, s-a născut în data de 10 decembrie 1970 la Alba-Iulia într-o familie cu tradiţii preoţeşti.

Este absolvent al Colegiului naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba-Iulia (1989). Studiază apoi teologia la Blaj (1990-1991) şi Roma (1991-1996) la Universităţile Urbaniana şi Gregoriana cu bursă  la Colegiului Pontifical Pio Romeno.

Este hirotonit preot la Blaj, în data de 11 august 1996, pentru Arhieparhia de Făgăraş şi Alba-Iulia prin punerea mâinilor Înalt Preasfinţitului Lucian.

Între anii 1996 şi 1998 urmează cursurile specializării în teologie liturgică la Institutul catolic din Paris, unde susţine lucrarea de master Itinerariul baptismal al curăţiei. Aspecte ale purificării în ritualul de botez al tradiţiei bizantine (publicată în franceză, Cluj-Napoca, Viaţa creştină, 2001, Intellectus fidei 4). În acelaşi timp a activat ca vicar al Misiunii greco-catolice române din capitala Franţei.

Între anii 1999 şi 2005 este vice-rector al Colegiului Pio Romeno de la Roma, apoi, între 2005 şi 2007, rector al aceleiaşi instituţii.

La 20 iunie 2007, este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică  Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI la 27 octombrie 2007.

Este hirotonit episcop în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, la 16 decembrie 2007, iar la 4 mai 2008 este instalat solemn la Bucureşti ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş cu sediul în capitală, vicar general pentru Bucureşti şi teritoriul fostului Regat.

La 8 mai 2014 este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică  Episcop eparhial al noii Eparhii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Francisc, la 29 mai 2014.

Preasfinţia Sa Mihai, Episcop al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, este autor al lucrărilor:
- Dumnezeu este acolo unde doreşte să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (Galaxia Gutenberg, 2005);
- Lumina este un dar al Cerului. Privind viaţa prin ochii lui Dumnezeu (Galaxia Gutenberg, 2007);
-“Cu o singură gură şi o singură inimă”. Liturghia altfel (Galaxia Gutenberg, 2007);
- Precedenţa răgazului. Eseuri imaginare de teologia speranţei (Galaxia Gutenberg, 2013)
- Curajul de-a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieţii, (Ed. Surorilor Lauretane, 2014).