”Fără rugăciune nu putem să stăm în picioare și nu știm încotro să mergem. Este important să existe un dialog prelungit cu Domnul în fiecare zi și, apoi, o invocație către El înainte de orice moment important, de orice întâlnire și de orice decizie”: a spus papa Francisc primind luni, 18 septembrie a.c., în audiență participanții la întâlnirile organizate de Rogaționiștii Inimii lui Isus și de Surorile ”Fiicele Zelului Divin”.
Este vorba de două congregații de viață consacrată, una pentru bărbați și una pentru femei, fondate de sfântul preot italian Hannibal Di Francia (1851-1927) care, pe lângă cele trei voturi clasice ale vieții consacrate (sărăcie, ascultare și curăție), a vrut să adauge al patrulea vot: rugăciunea pentru vocații. Audiența la papa Francisc a fost prilejuită de respectivele capitole generale ale celor două congregații, în care – a remarcat pontiful în discursul său – au fost abordate tematici fundamentale pentru viața consacrată, precum consacrarea, identitatea carismatică, comuniunea fraternă și misiunea. Pentru aprofundarea lor este nevoie de ”capacitatea de ascultare și de discernământ, în rugăciune și împărtășire”, dar și de ”o bună doză de curaj” pentru a rămâne credincioși în timpurile noastre față de inspirația originară a fondatorului și atenți la necesitățile unei lumi care se schimbă.
Dacă vocația fondatorului, după cum a mărturisit el însuși, s-a născut în timpul adorației Preasfântului Sacrament, tot de aici poate veni inspirația necesară pentru a înfrunta provocările prezentului.
Papa Francisc: ”Atunci când ne dispunem, docili și smeriți, înaintea lui Dumnezeu, deseori se primește o înțelegere specifică despre sensul vieții proprii: în rugăciunea fidelă și stăruitoare, în special în adorație, totul capătă armonie, se captează mai clar obiectivele, aflând în Domnul tăria și lumina pentru a le pune în practică după planurile sale. După cum spunea sfântul [fondator], «fără acest foc lăuntric, care se numește viață spirituală, meditație, rugăciune, pocăință [...], nu se poate realiza nicio operă cu adevărat bună». Aceasta a fost experiența sa, dar este valabilă pentru toți: fără rugăciune nu putem să stăm în picioare și nu știm încotro să mergem. Este important, așadar, să existe un dialog prelungit cu Domnul în fiecare zi și, apoi, o invocație către El înainte de orice moment important, de orice întâlnire și de orice decizie”.
Papa a menționat că Sfântul Hannibal a fost impresionat de cuvintele Evangheliei în care Isus spune că ”secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați-l, deci, pe stăpânul secerișului să trimită lucrători în secerișul său” (Matei 9,37-38). Acest paragraf ”a copleșit inima sa de zel” și a înțeles că ”primul lucru de făcut era să se roage, nu pentru a-l convinge pe Dumnezeu să trimită păstori de suflete, ca și cum nu ar avea grijă de poporul său, ci pentru a se lăsa cuprinși din ce în ce mai mult de viscerala sa iubire paternă și maternă pentru a învăța, rugându-ne, să fim sensibili la necesitățile fiilor săi”.
La finalul audienței, papa Francisc a reînnoit îndemnul adresat rogaționiștilor în 1968 de Sfântul Paul al VI-lea, care i-a încurajat să fie ”specialiști în cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Desigur, a remarcat papa, este vorba nu atât de specializări în statistică și teorie, cât mai ales de acea ”înțelepciune care se maturizează făcând mai întâi de toate bătături la genunchi și apoi la mâini. ”Fiți specialiști”, a îndemnat Sfântul Părinte, ”în artele rugăciunii și carității: mâini împreunate înaintea lui Dumnezeu și mâini întinse către frați; mâini împreunate și mâini întinse: așa devenim specialiști în cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Aceasta este misiunea voastră. Domnul, într-adevăr, cheamă și în timpurile de față, iar mulți tineri au nevoie de mărturisitori și de călăuze credibile care, arătându-le frumusețea unei vieți trăite din iubire, să-i ajute să spună DA”.
