În lumea în care trăim există un război în curs. Și nu e doar războiul din Ucraina sau din alte părți ale lumii. Există un război mult mai profund, sufletesc, împotriva bucuriei, a fericirii. Și dacă într-un război clasic ne căutăm un adăpost, unde să avem hrană, să fim și ocrotiți, într-un război spiritual nu există un adăpost mai bun decât cel al unei mănăstiri care se află sub ocrotirea Maicii Domnului.
Căutăm adăpostul unei mănăstiri fiindcă avem nevoie de ajutor în acest război, care se duce zi de zi împotriva bucuriei și a fericirii. Cel rău nu iubește bucuria noastră, seninătatea noastră, fericirea noastră. Și, zi de zi, suntem încercați pentru a ne pierde pacea. Fie că e vorba de războiul de la granițele noastre, fie că e vorba de pandemie, de boli sau crize, toate sunt pentru cel rău motive pentru a ne face să pierdem bucuria vieții. Dar, dacă mergem în pelerinaj la o mănăstire ce-i este consacrată, Maica Sfântă ne spune că nimic nu e mai mare decât iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Și ceea ce face Maica Sfântă nu este doar să ne vorbească, să ne adreseze un cuvânt, ci să ne arate rezultatul războiului care se duce în această lume, atunci când îl ducem împreună cu Dumnezeu, prin chiar ființa ei.
În Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – celebrată de Biserică la 15 august -, o sărbătorim pe Maica Sfântă care se naște la Cer. Ea este, de fapt, prima creatură în care vedem puterea Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Privind la ea, ne aducem aminte de noi înșine. Iar dacă pentru Mama noastră este adevărat că nimic din această lume nu o poate separa de iubirea lui Dumnezeu, nici măcar moartea, același lucru este valabil și pentru noi, și atunci am câștigat o bătălie importantă. Pentru că, oricât am fi de buni, de mari, de importanți, și pentru noi va veni o zi în care vom închide ochii pentru lumea aceasta, dar – ne spune sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului -, aceasta va fi pentru a ne deschide ochii înspre adevărata lume, înspre adevărata viață. Dacă ne lăsăm pătrunși de acest adevăr, ne putem asigura victoria împotriva tristeții. Să nu ne lăsăm, așadar, prinși de teroarea care bântuie în lume, să știm că, indiferent ce se va întâmpla, iubirea lui Dumnezeu ne va scoate din toate întristările noastre, din toate bolile noastre și chiar din moarte.
În ritul bizantin vorbim despre Adormirea Maicii Domnului. În ritul latin, ne referim și la ridicarea Maicii Sfinte cu trupul și cu sufletul la Cer. Înțelegem că nu suntem noi artizanii, noi nu putem să ne înălțăm la Cer. Doar Isus se înalță la cer. Ceilalți oameni, chiar și Maica Sfântă, sunt înălțați. Și atunci, avem de făcut un lucru atât de simplu: să ne lăsă în mâinile Domnului. Dar este simplu doar în aparență, fiindcă, de fapt, noi încercăm din răsputeri să căutăm siguranță aici, pe pământ. Chiar dacă știm despre iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă suntem botezați, chiar dacă ne mărturisim creștini, cumva, am vrea să controlăm noi lucrurile. De la Maica Sfântă putem învăța ce înseamnă să ne abandonăm. În Maica Sfântă nu este urmă de rezistență în fața harului dumnezeiesc. Când un înger al Domnului îi apare și îi vorbește despre un plan minunat, deși Maica Sfântă nu înțelege pe deplin planul Domnului, ea spune: „Fie mie după cuvântul Tău”.
De ce este atât de important să sărbătorim Ridicarea cu trupul și cu sufletul la Cer, sau Adormirea Maicii Domnului – trecerea de la viața aceasta la viața cealaltă? Fiindcă este vorba și despre noi. Dacă pentru ea s-a întâmplat astfel, la fel se va întâmpla și pentru noi, dacă dorim. Întotdeauna este acest „dacă”, fiindcă Dumnezeu respectă libertatea noastră. E ca și cum am fi posesorii atotputerniciei lui Dumnezeu: putem să o oprim, sau să îi dăm drumul în viața noastră, fiindcă Isus nu intră niciodată cu forța în sufletul nostru. Isus este reprezentat în icoane ca un bun Păstor care bate la ușă. Dar ușa o putem deschide doar noi! Și aici avem nevoie de ajutorul Maicii Sfinte. Fiindcă, în această lume, noi încercăm de multe ori să controlăm lucrurile și Isus rămâne la ușa noastră și așteaptă, fiindcă avem lucruri „mai importante” de făcut.
Să ne aducem aminte de Maica Sfântă, cea care a spus acel „Da” infinit lui Dumnezeu. Să învățăm de la Maica Sfântă să nu ne ascundem de Dumnezeu – cum au făcut Adam și Eva la începutul Creației -, fiindcă Dumnezeu nu este un concurent al nostru, Dumnezeu nu încearcă să ne ia ceva, nu încearcă să ne limiteze libertatea, ci încearcă să ne spună ce e bine și ce nu e bine pentru noi în această lume. Dumnezeu vrea să ne aducă la ceea ce vom sărbători la Adormirea Maicii Domnului, vrea să ne ajute pe toți să trecem din această viață înspre viața veșnică.
Să petrecem acest timp cu totul excepțional dinaintea sărbătorii contemplând imaginea Maicii Sfinte, cea care spune „Iată roaba Domnului” și, în ziua Adormirii ei glorioase, să o vedem ridicată cu trupul și cu sufletul la Cer. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să devină cu adevărat o sărbătoare a sufletului nostru. Indiferent de vremurile pe care le trăim, semnul acestei sărbători este semnul păcii, al bucuriei și al fericirii pe care cel credincios, cel care se încrede în Dumnezeu și urmează glasul Mamei Sale îl trăiește, indiferent de situația dată.
În perioada regimului comunist, Biserica Greco-Catolică din România, episcopii acestei Biserici, preoți, călugări, călugărițe și atâția credincioși și credincioase au trecut prin persecuție și nu s-au lepădat de Dumnezeu. Ei au știut că sub semnul Crucii, sub ocrotirea Maicii Sfinte, Dumnezeu este în mod tainic prezent, chiar și în pușcăriile comuniste. Iată ce înseamnă viața de credință, iată ce înseamnă puterea lui Dumnezeu și ocrotirea Maicii Sfinte.
Doar Isus este Calea, Adevărul și Viața. Și chiar dacă drumul pe care mergem pe urmele Lui întâlnește de multe ori și crucea, știm că unite cu Crucea lui Cristos crucile noastre devin prilej de mântuire. Doar dincolo vom vedea sensul suferinței și vom înțelege de ce suferință, de ce durere, de ce încercare în această lume. Până atunci, în această vale de lacrimi să ne încredințăm ocrotirii Maicii Domnului. Să mergem pe urmele ei, o numim Maica noastră, știm că plânge pentru noi, știm că suferă pentru noi. Dacă o numim Mama noastră să o și urmăm. Noi, ca și copii să facem ce face mama noastră.
Și în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din acest an, vă invit să fim împreună la Pelerinajul Eparhial la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Să cerem ajutorul lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie, să ne rugăm pentru noi înșine și pentru cei dragi ai noștri la icoana patronală a acestei mănăstiri, care se numește „Maica Sfântă, mângâierea celor ce plâng”. Cu toții lăcrimăm într-un fel sau altul, pe față sau în sufletul nostru. Să-i cerem Maicii Sfinte, acum, și în ziua binecuvântatei sărbători, să aline suferința, să șteargă lacrimile, să ne dea speranța. Să ne încredințăm ei, care este chezășie de viață veșnică.
† Claudiu,
Episcop de Cluj-Gherla
