de Florina Nicolae
Imediat ce pronunţi, sau doar gândeşti, cuvântul „vacanţă”, se deschid ferestrele imaginaţiei spre altceva decât ai aşezat mereu pe raftul zilei. Se simte alt aer. Vremea se pregăteşte să păşească mai domol. Se goleşte agenda ocupaţiilor, se formează o lacună în rutina cotidiană. Am amânat, tot amânat atâtea proiecte plăcute, exact până la această barcă ce ne aşteaptă la malul vacanţei, al eliberării de patologia stresului şi a urgenţei. Vârtejul din poligonul muncii îşi separă cercurile, le face mai blânde, mai depărtate.
Copiii nu mai sunt extraşi cu forcepsul orarelor din pântecele pufos al somnului. Ziua rămâne doar a lor, nu o mai împart, între bancă şi catedră, cu doamna de la şcoală. Recreaţia nu mai este doar o fâşie îngustă de câteva minute. Joaca îşi pune zăvorul terenului unde începe somnul ori se deschide singura obligaţie fără recreaţie: foamea. Tuturor frecventatorilor spaţiilor şcolare, ai manualelor, ai bibliotecilor, ai sălilor şi amfiteatrelor li se cuvine – la răstimpuri stabilite de cei care cunosc în direct ansamblul – o perioadă de vacanţă. Meritată sau nu, tot vine! Dar vacanţa se instalează solemn şi în mari instituţii cu nume alese, reprezentative sau administrative. Concediul de odihnă este porţia repartizată prin lege oricărui „truditor”. Cel puţin un fragment din cele 365 de zile.
Încotro s-o porneşti? Ideea de bază ce ne animă cam pe toţi este: în altă parte decât locul unde te afli. Important este să schimbi, să te desprinzi! Cum te prinzi sau te reconectezi din nou, vei mai vedea... Dar începutul, plecarea te marchează psihologic: nu este doar valiza şi biletul de îmbarcare, ci frisonul deschiderii spre noul parcurs. Se spune că urmează o vreme de călătorii şi relaxare, în care iei de două ori mai multe haine şi jumătate din banii care îţi trebuie. Dar se întâmplă şi să te întorci chiar mai obosit, verificat fiind că nimeni nu are mai mare nevoie de vacanţă decât cel care abia a terminat-o.
Vacanţa nu coincide pentru toţi cu concediul. Poţi să fii decuplat de problemele de serviciu, beneficiind de dreptul tău legal la câteva zile libere într-un an, dar asta nu înseamnă că pleci neapărat într-o vacanţă. În concediu poţi să continui o treabă uitată undeva în sertarele memoriei, să termini un proiect pe care nu ai avut cum să îl duci la bun sfârşit etc. Una dintre definiţiile vacanţei este că îţi permite să ieşi din preocupările cotidiene şi să te reconectezi cu propriile emoţii, să-ţi regăseşti într-un cadru relaxat, cel mai adesea în mijlocul naturii, familia şi prietenii. Nu mai există „trebuie”, ci „dacă mai vreau, mai dorm”, sau „azi pot să merg la înot; ori să străbat potecile unui munte”. În esenţă, ne asigură specialiştii, faptul că vacanţa ne stăruie mult în memorie şi după ce s-a consumat şi ne-a consumat, este că perioada ei ne ajută să recuperăm libertatea din copilărie. Chiar şi regăsirea gustului de a te juca, reîntâlnirea cu spontaneitatea gesturilor, detaşarea de habitudinile din timpul anului, eliberarea de stres şi recuperarea somnului după mişcarea fizică înseamnă o reîntregire a personalităţii.
Ne-am obişnuit să generalizăm: toată lumea care munceşte, la un moment dat se odihneşte. Dar oare toată lumea? Pentru un agricultor e imposibil să-şi ia răgaz pe durata şantierului verde. La fel în alte domenii înrudite. Mamele şi gospodinele par a nu beneficia de dreptul la concediu nici chiar când se află, în teorie, libere. „Adeseori, o vacanţă înseamnă că familia merge să se odihnească, însoţită de o mamă care are grijă ca toată lumea să se relaxeze”, constată scriitoarea americană din secolul trecut, Marcelene Cox. Pentru un artist, un scriitor, un muzician, vacanţa poate fi intervalul mult aşteptat pentru a se ocupa exclusiv de creaţie. Albina cea atotştiutoare şi înţeleaptă nu îşi ia niciodată vacanţă.
Însă, dincolo de aceste imagini fericite ale vacanţei, ştim că sunt mii şi mii de oameni pentru care nu mai rămâne nici măcar noţiunea ca atare. Sunt locuri unde firul vieţii a fost smuls din ţesătura obişnuitului, a firescului, de explozii şi incendii, dărâmături şi diguri sparte, alarme şi bubuituri. Să nu uităm să strecurăm în bucuria vacanţei noastre un gând bun pentru cei rămaşi fără vacanţă!
Iar aici unde suntem noi acum, să ne reculegem recunoscători pentru pacea îngăduită! Pentru că vacanţa nu înseamnă neapărat departe de casă. Gânditorul francez Blaise Pascal afirma că a nu te bucura de pacea casei tale este sursa nefericirii.
Or, chiar înlăuntrul tău însuţi poţi afla locul ideal de vacanţă: o retragere în sine, în chilia rugăciunii, departe de cotidianul dezlănţuit, este deja o binecuvântată vacanţă. „Sunt un călător şi un navigator, şi în fiecare zi descopăr o nouă regiune în sufletul meu”, afirmă poetul şi gânditorul creştin libanez Kahlil Gibran.
