Hrana, una dintre problemele noastre vitale, constituie o preocupare continuă. Suntem nevoiți, obligați de ceasul nostru biologic, ca de câteva ori pe zi să ne alimentăm. Viața noastră depinde de acest ritm. Și de aceea omul a căutat dintotdeauna, și caută și astăzi, o sursă ce să-i asigure hrana cotidiană. Dacă ne gândim bine, istoria noastră începe în mod tragic în acest fel: Adam și Eva îl abandonează pe Dumnezeu pentru mâncare. De ce? Fiindcă șarpele, amestecând adevărul cu minciuna, le promitea prin acest fatal fruct o viață mai înaltă. Lăsând la o parte interpretările și dezbaterile teologice asupra identității și consistenței acestui fruct oprit, găsim de-a lungul istoriei, până în zilele noastre exact aceeași logică. Primii oameni au o întreagă grădină la dispoziție pentru a se hrăni? Și ce fac? Aleg singurul pom din care Domnul le spune să nu mănânce! Dumnezeu dăruiește poporului ales mană în pustie? Ei visează la cepele Egiptului! Tatăl ceresc ne oferă Pâinea coborâtă din cer? Noi alergăm după idolii inconsistenți ai acestei lumi!
Cu câteva duminici în urmă, mai precis în a treia duminică după Rusalii, Isus ne vorbea nouă, ucenicilor Lui, despre încrederea în Tatăl, în iubirea și îndurarea Sa. Eram invitați să contemplăm ordinea prezentă în creația ce ne înconjoară, pentru a înlocui preocupările noastre cotidiene cu încrederea în Providența divină. Crinii câmpului ne erau maeștrii, iar păsările cerului ne învățau simplitatea.
Mântuitorul face împreună cu noi un pas în plus. Nu ne mai apropiem de Creator doar prin creație, ci îl vedem în evanghelia de astăzi pe însuși Fiul lui Dumnezeu manifestându-și în mod direct grija pentru mulțimile ce îl ascultă. Înmulțește cinci pâini și doi pești săturând astfel mii de persoane. Providența cerului este în fața tuturor. Isus, înainte de a săvârși minunea, își ridică ochii spre Cer pentru ca toți să înțeleagă unde se află Sursa tuturor bunătăților.
Oamenii sunt însă experți în a schimba sensul lucrurilor, chiar și a celor mai sfinte. Și astfel și minunea de astăzi riscă să transforme mulțimile nu în urmași ai lui Cristos, ci în căutători ai unui Mesia ce rezolvă problema mâncării, un fel de distribuitor perpetuu și gratuit de hrană. De aceea, când îl văd slab și neputincios pe Calea Crucii, îl abandonează cât ai zice pește… sau pâine...
Dorim doar hrana sau pe Cel care o dăruiește? Vrem doar pâinea de fiecare zi sau o dorim tranformată în Pâine ce se coboară din Cer? Isus stă și astăzi lângă noi și ne dăruiește iubirea și îndurarea Sa. Putem să ne săturăm la banchetul bucuriei Fiului lui Dumnezeu sau la cel dătător de moarte al lui Irod și al Irodiadei. Două banchete ne stau în față. Doi pomi, cu două feluri de roade sunt la dispoziția libertății noastre. Unul dintre ei poate părea mai puțin plăcut fiindcă are formă de Cruce. Însă dăruiește o pace și o bucurie imensă în această viață, iar în cealaltă, eternitatea comuniunii cu Dumnezeu. Al doilea pom are fructe bune la gust, plăcute la vedere și vrednice de dorit. Are însă un singur defect: e dătător de moarte, și în viața aceasta și în cea veșnică…
Noi ce fel de ucenici vrem să fim?
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mt 14,14-22.
În vremea aceea, ieşind Isus, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Isus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Isus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
