Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să ne uimim de iubirea Domnului și să-l lăudăm cu simplitate

 
Să ne uimim de iubirea Domnului și să-l lăudăm cu simplitate
  • 11 Iul 2023
  • 831

"Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici." Această rugăciune a lui Isus, despre care ne relatează Evanghelia după sfântul Matei (capitolul 11, versetul 25) a liturgiei duminicii a 14-a de peste an s-a aflat în centrul alocuțiunii papei Francisc care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", din Piața San Pietro.

Cu referire la lucrurile ascunse de Tatăl "celor înțelepți și pricepuți", pentru care Isus îl laudă,  pontiful a explicat: "Domnul a amintit unele dintre faptele sale: 'Orbii își recapătă vederea [...] leproșii sunt curățiți, [...] săracilor li se vestește Evanghelia' (Mt 11,5), și le-a dezvăluit sensul, spunând că sunt semne ale acțiunii lui Dumnezeu în lume. Mesajul este, așadar, clar: Dumnezeu se revelează eliberându-l și vindecându-l pe om, cu o iubire gratuită care mântuiește (...). Iată de ce Isus îl laudă pe Tatăl, pentru că măreția sa constă în iubire și nu acționează niciodată în afara iubirii. Dar această măreție în iubire nu este înțeleasă de cei care au pretenția de a fi mari și își fac un zeu după chipul lor: puternic, inflexibil, răzbunător. Cu alte cuvinte, cei care sunt plini de ei înșiși nu reușesc să-l accepte pe Dumnezeu ca Tată; cei orgolioși, preocupați doar de propriile interese (...), convinși că nu au nevoie de nimeni. Isus îi numește, în acest sens, pe locuitorii a trei orașe bogate ale vremii, Corazin, Betsaida și Cafarnaum unde a făcut multe vindecări, dar ai căror locuitori au rămas indiferenți la predicarea sa. Pentru ei, miracolele erau doar evenimente spectaculoase, utile pentru a face titluri și a alimenta bârfele: după ce își epuizau interesul trecător, le arhivau, poate pentru a se preocupa de alte știri de moment, de vreo altă noutate. Ei nu au știut să întâmpine lucrurile mari ale lui Dumnezeu.

Cu privire la cei mici cărora Tatăl le descoperă lucrurile ascunse celor înțelepți și pricepuți, Sfântul Părinte îi identifică cu cei care au știut să primească faptele mărețe ale Domnului,  "cei simpli, care au o inimă lipsită de îngâmfare și de iubire de sine".  "Cei mici sunt cei care, asemenea copiilor, se simt nevoiași și nu autosuficienți, sunt deschiși la Dumnezeu și sunt uimiți de lucrările sale. Ei pot citi semnele sale, se minunează de minunile iubirii sale (...)" – a evidențiat pontiful, îndemnându-ne să reflectăm asupra propriei vieți pentru a descoperi că "este plină de miracole: este plină de gesturi de iubire, de semne ale bunătății lui Dumnezeu". "Însă" – a atras atenția – "în fața lor chiar și inima noastră poate rămâne indiferentă și deveni obișnuită, curioasă, dar incapabilă să se uimească, să se lase "impresionată". (...)  A impresiona: este un verb frumos, care ne aduce aminte de filmul unui fotograf. Aceasta este atitudinea corectă în fața faptelor lui Dumnezeu: să fotografiem faptele sale în minte, pentru ca ele să se imprime în inimă, și apoi să le dezvoltăm în viață, prin multe gesturi de bine, astfel încât 'fotografia' iubirii lui Dumnezeu să devină tot mai strălucitoare în noi și prin noi".

La finalul alocuțiunii, papa Francisc ne-a îndemnat să ne întrebăm: "în mareea de știri care ne copleșește, știu eu, așa cum ne arată Isus astăzi, să mă opresc la lucrurile mari pe care le face Dumnezeu? Îmi îngădui să mă minunez ca un copil de binele care schimbă lumea în tăcere? Și îl binecuvântez pe Tatăl în fiecare zi pentru lucrările sale? Fie ca Maica Preacurată, care s-a bucurat în Domnul, să ne permită să ne minunăm de iubirea lui și să-l lăudăm cu simplitate".

DUPĂ ANGELUS

Apel la pace în Țara Sfântă

După rugăciunea antifonului marian de duminică, Sfântul Părinte a făcut apel la încetarea spiralei violențelor în Țara Sfântă, exprimându-și speranța ca autoritățile israeliene și palestiniene să poată relua un dialog direct pentru a pune capăt conflictelor și a deschide căi de reconciliere și pace.

Gratitudine față de lucrătorii maritimi în "Duminica Mării"

Pontiful a amintit că în data de 9 iulie se marchează "Duminica Mării", dedicată celor care lucrează pe nave, în porturi și în mediul maritim. "Le mulțumesc lucrătorilor maritimi care protejează marea de diferite forme de poluare – pe lângă munca lor – și care îndepărtează din mare mizeria pe care o aruncăm, plasticul..." – a spus Sfântul Părinte, mulțumindu-le totodată capelanilor și voluntarilor din cadrul Apostolatului Mării, încredințându-i pe toți protecției Maicii Preacurate, Stella maris. "De asemenea" – a mai spus – "aș dori să îi amintesc cu recunoștință pe cei care lucrează cu Mediterranea Saving Humans pentru salvarea migranților pe mare, vă mulțumesc mult, fraților și surorilor! "

Salut adresat cercetașilor și studenților universitari de la Lvov

Salutându-i pe pelerinii prezenți în Piața San Pietro, în ciuda caniculei, papa Francisc i-a salutat cu bucurie pe cercetașii și studenții universitari din Lviv, Ucraina, spunând: "Vă dau binecuvântarea mea și o extind către cei dragi și către poporul vostru, atât de încercat. Să ne rugăm pentru acest popor care suferă atât de mult".

De asemenea, pontiful i-a salut pe pelerinii polonezi, amintind de marele pelerinaj care are loc duminică, 9 iulie, la sanctuarul Jasna Góra din Częstochowa.



Sursa:vaticannews.va.ro