Preasfințiile Voastre,
Preacucernici Părinți,
Distinse autorități,
Onorați profesori conferențiari,
Distins auditoriu,
„Iubirea Domnului să o vedem în încercare, în suferință; să sărutăm dreapta Părintelui Preabun și vom vedea mărirea Lui Dumnezeu; cum va hotărî Domnul, dacă nu aici, în vremelnicie, o vom vedea din fericita veșnicie, mărirea Domnului întru înălțarea sfintei noastre Biserici. Ea va învia din mormântul care i s-a pregătit cu grijă și piatra, lespedea grea va fi răsturnată, și învierea va străluci; nelegiuirea nu va rămâne biruitoare, minciuna se va destrăma, iar adevărul va străluci biruitor!”.
Aceste gânduri profetice au fost scrise în taină de Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, în toamna anului 1961, când se afla cu domiciliul obligatoriu la Căldărușani și au fost incluse în Memoriile sale. În acel moment, vrednicul ierarh trecuse de vârsta de 76 de ani, era slăbit de suferințele îndurate, avea o voce stinsă și spatele aplecat nu doar de greutatea anilor, ci și de grija față de Biserica Greco-Catolică aflată în plină persecuție comunistă. În pofida tuturor încercărilor și a slăbiciunilor fizice, episcopul Iuliu Hossu era însă puternic sufletește, dovedind verticalitate morală și o înaltă demnitate, care nu au putut fi nici cumpărate și nici frânte de furia celor fără de Dumnezeu. El nu numai că spera în redarea libertății Bisericii sale, deși o astfel de speranță era cu adevărat meritorie atunci când comunismul părea indestructibil în România, dar credea cu toată ființa lui în învierea Bisericii și își îndemna preoții și credincioșii să creadă la fel, să-și trăiască credința într-un mod eroic: „Biserica noastră va învia! Crede și vei vedea mărirea lui Dumnezeu, crede și trăiește credința ta și va învia Biserica, tu și Biserica, prin credința ta și a fiilor săi până la moarte, și prin moarte la viață”.
Paralelismul dintre învierea Domnului nostru Isus Cristos și învierea Bisericii Române Unite cu Roma este plin de semnificații spirituale. Calvarul Bisericii era înțeles de Fericitul Iuliu Hossu și de ceilalți mărturisitori ai credinței ca o reparcurgere a drumului anevoios care, trecând prin Cruce, conduce la Înviere. Împreună cu Isus și pentru Isus, ei se angajau total pe „calea biruinței prin suferință”, înfruntau furtuna cu umilință și cu încredere în harul lui Dumnezeu. Cuvintele lui Isus, „în lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (In. 16,33), confirmau fiilor și fiicelor Bisericii Greco-Catolice că suferințele trăite pentru credință, adevăr și dreptate au o valoare mântuitoare.
Mormântul Bisericii a fost pregătit cu minuțiozitate de autoritățile comuniste, după un scenariu creat în laboratoarele ideologiei sovietice și verificat inițial în desființarea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. Întregul plan era îmbrăcat în minciună și ascundea, sub un simulacru de legalitate, violența nemiloasă și încălcarea flagrantă a libertății religioase, urmărind desființarea Bisericii Române Unite prin trecerea forțată a fiilor ei la Biserica Ortodoxă. Stalin, tiranul atâtor neamuri și promotorul ateismului, se îngrijea de unirea Bisericilor! Desigur, el dorea destructurarea elitelor României și instrumentalizarea Bisericilor în scopurile politicii sovietice împotriva Occidentului! Biserica Română Unită, care contribuise atât de mult la formarea conștiinței naționale, la întărirea demnității românești, la înfăptuirea idealului unității naționale și care era intim legată prin credință cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei, reprezenta un obstacol pentru planurile sovietice și prin urmare s-a decis lichidarea ei.
Meditând la cele petrecute, Cardinalul Iuliu Hossu declara cu adâncă mâhnire: „Nu, n-a fost invitare la unirea în credința adevărată a Domnului Isus, ci unire inspirată și programată de Moscova”. Cu toate acestea, întunericul păcatelor, înșelăciunea și minciuna nu pot oculta la nesfârșit adevărul, mai ales atunci când există persoane care nu fac compromisuri cu propria conștiință și care, susținute de puterea lui Dumnezeu, mărturisesc adevărul chiar cu prețul vieții. În această privință, cuvintele Cardinalului sunt lămuritoare și ne inspiră pe noi, cei care astăzi reflectăm asupra persecuției Bisericii Române Unite: „Care este adevărul despre Biserica așezată în mormânt, decretată de om, că ea nu mai există, că toți s-au lepădat de religia lor și au trecut de pe o zi pe alta la altă religie? Adevărul este că n-au trecut, adevărul este că au fost trecuți pe hârtie de om, care nu poate stăpâni sufletul, în care nu poate intra nimeni, decât Dumnezeu, creatorul lui, și acela căruia îi deschide el intrarea; acolo nu se intră cu forța, acolo nu se sare pe aiurea, decât pe ușa ce i-o deschide însuși sufletul”.
Într-adevăr, adevărul strălucește pentru noi deoarece toți ierarhii greco-catolici, atât cei din 1948, cât și cei care au primit consacrarea episcopală în clandestinitate, și-au deschis ușile sufletelor lor doar lui Dumnezeu. Ei au fost urmați de șirul numeros al martirilor și al mărturisitorilor credinței, preoți, călugări, călugărițe și credincioși. În felul acesta, Biserica Română Unită cu Roma, alături de demni reprezentanți ai elitelor României, între care îl amintim pe Iuliu Maniu, au oferit lumii o valoroasă mărturie despre credința catolică și despre demnitatea poporului român.
Sfântul Părinte Papa Francisc, în omilia rostită la Blaj, pe Câmpia Libertății, cu prilejul beatificării celor șapte episcopi greco-catolici români, ilustra tocmai această realitate: „În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire”.
Acum, la comemorarea a 75 de ani de la începutul Vinerii Mari a Bisericii Române Unite și la trecerea a mai mult de trei decenii de la reintrarea ei în legalitate, când, deposedată de bunuri și bogată prin mărturia martirilor, adeverea profeția referitoare la înviere făcută de Iuliu Hossu, observăm că în continuare se încearcă ocultarea adevărului istoric. Plaga comunismului încă afectează societatea românească, încă asistăm la atitudini de neasumare a trecutului și de pervertire a memoriei istorice!
În acest context, activitatea istoricilor și a teologilor este deosebit de importantă! Cercetarea istoriei sine ira et studio are menirea de a lumina prezentul societății românești și de a ajuta la construirea viitorului! Istoria are și o finalitate care merge dincolo de frontierele specifice științei, o funcțiune aproape terapeutică, deoarece contribuie la purificarea memoriei în prezent.
De aceea, adresăm cele mai alese mulțumiri domnului prof. univ. dr. Daniel Șandru, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, pentru inițiativa și implicarea în organizarea acestei conferințe internaționale, dedicate comemorării a 75 de ani de la desființarea Bisericii Române Unite cu Roma. Recunoștința noastră se îndreaptă de asemenea spre toate instituțiile partenere în organizarea evenimentului academic, spre distinșii profesori și cercetători veniți din țară și din străinătate.
Asupra tuturor, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, invocăm harul lui Dumnezeu, rugându-l pe Domnul nostru Isus Cristos să vă răsplătească cu daruri cerești.
Cu arhierească binecuvântare,
✠ Cardinal Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba – Iulia și Făgăraș
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
