Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a 57-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale (21 mai 2023)
A vorbi cu inima. "Fideli adevărului în iubire" (Ef 4,15)
După ce am reflectat, în anii trecuţi, asupra verbelor "a merge şi a vedea" şi "a asculta" drept condiţie pentru o comunicare bună, aş vrea cu acest Mesaj pentru a LVII-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale să mă opresc asupra lui "a vorbi cu inima". Inima ne-a mişcat să mergem, să vedem şi să ascultăm şi inima este cea care ne mişcă la o comunicare deschisă şi primitoare. După ce ne-am antrenat în ascultare, care cere aşteptare şi răbdare, precum şi renunţarea la a afirma în mod preliminar punctul nostru de vedere, putem intra în dinamica dialogului şi a împărtăşirii, care este întocmai aceea de a comunica în mod cordial. Odată ce l-am ascultat pe celălalt cu inimă curată, vom reuşi să vorbim şi urmând adevărul în iubire (cf. Ef 4,15). Nu trebuie să ne temem să proclamăm adevărul, chiar dacă uneori este incomod, ci să facem asta fără caritate, fără inimă. Pentru că "programul creştinului – aşa cum a scris Benedict al XVI-lea – este «o inimă care vede»"[1]. O inimă care, cu palpitaţia sa, revelează adevărul fiinţei noastre şi care pentru aceasta trebuie ascultată. Asta îl face pe cel care ascultă să se sintonizeze pe aceeaşi lungime de undă, până acolo încât să ajungă să simtă în propria inimă şi palpitaţia celuilalt. Atunci se poate întâmpla miracolul întâlnirii, care ne face să ne privim unii pe alţii cu compasiune, primind fragilităţile reciproce cu respect, şi nu să judecăm din ce am auzit spunându-se şi să semănăm discordie şi diviziuni.
Isus ne avertizează că fiecare pom se recunoaşte din rodul său (cf. Lc 6,44): "Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii" (v. 45). Pentru aceasta, pentru a putea comunica fideli adevărului în iubire, trebuie să purificăm propria inimă. Numai ascultând şi vorbind cu inimă curată putem să vedem dincolo de aparenţă şi să depăşim zgomotul nedefinit care, şi în domeniul informaţiei, nu ne ajută să discernem în complexitatea lumii în care trăim. Apelul de a vorbi cu inima interpelează radical timpul nostru, aşa de înclinat spre indiferenţă şi spre indignare, uneori şi pe baza dezinformării, care falsifică şi instrumentalizează adevărul.
A comunica în mod cordial
A comunica în mod cordial înseamnă că acela care ne citeşte sau ne ascultă este purtat să perceapă participarea noastră la bucuriile şi la fricile, la speranţele şi la suferinţele femeilor şi bărbaţilor din timpul nostru. Cel care vorbeşte astfel vrea binele celuilalt pentru că îl are la inimă şi îi păzeşte libertatea, fără a o încălca. Putem vedea acest stil în Călătorul misterios care dialoghează cu discipolii care se îndreaptă spre Emaus după tragedia consumată pe Golgota. Isus le vorbeşte lor cu inima, însoţind cu respect drumul durerii lor, propunându-se şi nu impunându-se, deschizându-le lor cu iubire mintea spre înţelegerea sensului cel mai profund al celor întâmplate. De fapt, ei pot să exclame cu bucurie că inima le ardea în piept în timp ce el conversa de-a lungul drumului şi le explica Scripturile (cf. Lc 24,32).
Într-o perioadă istorică marcată de polarizări şi contrapoziţii – de care din păcate nu este imună nici comunitatea eclezială – angajarea pentru o comunicare "cu inima şi cu braţele deschise" nu se referă exclusiv la lucrătorii din informaţie, ci este responsabilitatea fiecăruia. Toţi suntem chemaţi să căutăm şi să spunem adevărul şi să facem asta cu caritate. Noi, creştinii, îndeosebi, suntem îndemnaţi încontinuu să păzim limba de rău (cf. Ps 34,14), pentru că, aşa cum învaţă Scriptura, cu aceeaşi limbă putem să-l binecuvântăm pe Domnul şi să-i blestemăm pe oamenii făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu (cf. Iac 3,9). Din gura noastră nu ar trebui să iasă cuvinte rele, "ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă" (Ef 4,29).
Uneori vorbirea amabilă deschide o breşă chiar şi în inimile cele mai împietrite. Avem o urmă despre asta şi în literatură. Mă gândesc la acea pagină memorabilă din cap. XXI din Logodnicii în care Lucia vorbeşte cu inima către nenumit până când acesta, dezarmat şi chinuit de o criză interioară binefăcătoare, cedează în faţa forţei gentile a iubirii. Experimentăm asta în convieţuirea civică unde gentileţea nu este numai problemă de "maniere", ci un adevărat antidot la cruzime, care din păcate poate otrăvi inimile şi poate intoxica relaţiile. Avem nevoie de asta în domeniul mass-media, pentru ca această comunicare să nu alimenteze o ostilitate care exasperează, generează furie şi duce la ciocnire, ci să ajute persoanele să reflecteze liniştit, să descifreze, cu spirit critic şi mereu respectuos, realitatea în care trăiesc.
Comunicarea de la inimă la inimă: "Este suficient să iubim bine pentru a spune bine"
Unul din exemplele cele mai luminoase şi fascinante şi astăzi al "vorbirii cu inima" este reprezentat de Sfântul Francisc de Sales, învăţător al Bisericii, căruia i-am dedicat recent scrisoarea apostolică Totum amoris est, la 400 de ani de la moartea sa. Alături de această aniversare importantă, îmi place să mai amintesc în această circumstanţă alta care este în acest an 2023: centenarul proclamării sale ca patron al jurnaliştilor catolici din partea lui Pius al XI-lea cu enciclica Rerum omnium perturbationem. Intelect strălucitor, scriitor rodnic, teolog de mare calitate, Francisc de Sales a fost episcop de Geneva la începutul secolului al XVII-lea, în ani grei, marcaţi de dispute aprinse cu calviniştii. Atitudinea sa blândă, umanitatea sa, dispoziţia de a dialoga cu răbdare cu toţi şi în special cu aceia care îl contrastau l-au făcut un martor extraordinar al iubirii milostive a lui Dumnezeu. Despre el se putea spune că "vorba dulce va înmulţi prietenii şi limba plăcută va mări afecţiunea" (Sir 6,5). De altfel, una din afirmaţiile sale cele mai celebre, "inima vorbeşte inimii", a inspirat generaţii de credincioşi, între care Sfântul John Henry Newman, care a ales-o ca moto: Cor ad cor loquitur. "Este suficient să iubim bine pentru a spune bine", era una din convingerile sale. Ea demonstrează că pentru el comunicarea nu trebuia să se reducă niciodată la un artificiu, la – am spune astăzi – o strategie de marketing, ci să fie reflexia sufletului, suprafaţa vizibilă a unui nucleu de iubire invizibil pentru ochi. Pentru Sfântul Francisc de Sales tocmai "în inimă şi prin intermediul inimii se împlineşte acel subtil şi intens proces unitar în virtutea căruia omul îl recunoaşte pe Dumnezeu"[2]. "Iubind bine", Sfântul Francisc a reuşit să comunice cu surdomutul Martin, devenind prietenul său; de aceea este amintit şi ca protector al persoanelor cu dizabilităţi comunicative.
Pornind de la acest "criteriu al iubirii", prin scrierile sale şi mărturia sa de viaţă, sfântul episcop de Geneva ne aminteşte că "suntem ceea ce comunicăm". Lecţie astăzi împotriva curentului într-un timp în care, aşa cum experimentăm îndeosebi în social network, comunicarea este adesea instrumentalizată pentru ca lumea să ne vadă cum noi am dori să fie şi nu pentru ceea ce suntem. Sfântul Francisc de Sales a răspândit numeroase exemplare din scrierile sale în comunitatea din Geneva. Această intuiţie "jurnalistă" i-a provocat faima care a depăşit rapid perimetrul diecezei sale şi încă durează în zilele noastre. Scrierile sale, a afirmat Sfântul Paul al VI-lea, provoacă o lectură "deosebit de plăcută, instructivă, stimulantă"[3]. Dacă privim astăzi la panorama comunicaţiei, nu sunt chiar acestea caracteristicile pe care un articol, un reportage, un reportaj radio-televizat sau o postare pe social ar trebui să le satisfacă? Lucrătorii din comunicaţie pot să se simtă inspiraţi de acest sfânt al duioşiei, căutând şi relatând adevărul cu curaj şi libertate, dar respingând ispita de a folosi expresii eclatante şi agresive.
A vorbi cu inima în procesul sinodal
Aşa cum am avut ocazia de a sublinia, "şi Biserica are atâta nevoie să asculte şi să ne asculte. Este darul cel mai preţios şi generativ pe care-l putem oferi unii altora"[4]. Dintr-o ascultare fără prejudecăţi, atentă şi disponibilă, se naşte o vorbire după stilul lui Dumnezeu, hrănită cu apropiere, compasiune şi duioşie. Avem o nevoie urgentă în Biserică de o comunicare care să aprindă inimile, care să fie balsam pe răni şi să facă lumină asupra drumului fraţilor şi surorilor. Visez o comunicare eclezială care să ştie să se lase condusă de Duhul Sfânt, gentilă şi în acelaşi timp profetică, o comunicare care să ştie să găsească noi forme şi modalităţi pentru vestea minunată care este chemare, pe care este chemată s-o ducă în al treilea mileniu. O comunicare care să pună în centru relaţia cu Dumnezeu şi cu aproapele, în special cel mai nevoiaş, şi care să ştie mai degrabă să aprindă focul credinţei decât să păstreze cenuşa unei identităţi auto referenţiale. O comunicare ale cărei baze să fie umilinţa în ascultare şi parresia în vorbire, care să nu separe niciodată adevărul de caritate.
A dezarma sufletele promovând un limbaj de pace
"Limba dulce zdrobeşte oasele" spune cartea Proverbelor (25,15). A vorbi cu inima este astăzi deosebit de necesar pentru a promova o cultură de pace acolo unde este războiul; pentru a deschide cărări care să permită dialogul şi reconcilierea acolo unde se înteţesc ura şi duşmănia. În contextul dramatic de conflict global pe care-l trăim este urgent a afirma o comunicare neostilă. Este necesar să se învingă "obişnuinţa de a-l discredita rapid pe adversar, atribuindu-i epitete umilitoare, în loc de a înfrunta un dialog deschis şi respectuos"[5]. Avem nevoie de comunicatori disponibili să dialogheze, implicaţi în a favoriza o dezarmare integrală şi angajaţi să demonteze psihoza războinică ce se cuibăreşte în inimile noastre, aşa cum îndemna profetic Sfântul Ioan al XXIII-lea în enciclica Pacem in terris: "Adevărata pace se poate construi numai în încrederea reciprocă" (nr. 61). O încredere care are nevoie de comunicatori care să nu fie închişi, ci îndrăzneţi şi creativi, gata să rişte pentru a găsi un teren comun unde să se întâlnească. Precum în urmă cu 60 de ani, şi acum trăim o oră întunecată în care omenirea se teme de o escaladare războinică ce trebuie frânată cât mai devreme şi la nivel comunicativ. Rămânem înspăimântaţi ascultând cu câtă uşurinţă sunt rostite cuvinte care invocă distrugerea de popoare şi teritorii. Cuvinte care din păcate se transformă adesea în acţiuni războinice de violenţă teribilă. Iată pentru ce trebuie refuzată orice retorică războinică, precum şi orice formă propagandistă care manipulează adevărul, deformându-l pentru finalităţi ideologice. În schimb trebuie promovată, la toate nivelurile, o comunicare care să ajute la crearea condiţiilor pentru a rezolva controversele dintre popoare.
Fiind creştini, ştim că tocmai graţie convertirii inimii se decide destinul păcii, pentru că virusul războiului provine din interiorul inimii umane[6]. Din inimă provin cuvintele corecte pentru a risipi umbrele dintr-o lume închisă şi divizată şi a edifica o civilizaţie mai bună decât aceea pe care am primit-o. Este un efort cerut de la fiecare dintre noi, dar care cheamă îndeosebi simţul de responsabilitate al lucrătorilor din comunicaţie, pentru ca să desfăşoare propria profesie ca o misiune.
Domnul Isus, Cuvânt curat care izvorăşte din inima Tatălui, să ne ajute să facem comunicarea noastră liberă, curată şi cordială.
Domnul Isus, Cuvânt care s-a făcut trup, să ne ajute să stăm în ascultarea palpitaţiei inimilor, pentru a ne redescoperi fraţi şi surori, şi să dezarmăm ostilitatea care dezbină.
Domnul Isus, Cuvânt de adevăr şi de iubire, să ne ajute să spunem adevărul în caritate, pentru a ne simţi păzitori unii ai altora.
Roma, la Sfântul Ioan din Lateran, 24 ianuarie 2023, comemorarea Sfântului Francisc de Sales
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Scrisoarea enciclică Deus caritas est, 31.
[2] Scrisoarea apostolică Totum amoris est (28 decembrie 2022).
[3] Epistola apostolică Sabaudiae gemma, în al IV-lea centenar al naşterii Sfântului Francisc de Sales, învăţător al Bisericii (29 ianuarie 1967).
[4] Mesaj pentru a LVI-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale (24 ianuarie 2022).
[5] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 201.
[6] Cf. Mesaj pentru a 56-a Zi Mondială a Păcii (1 ianuarie 2023).
