Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

„Acest Sanctuar va fi al nostru, al tuturor” - PS Claudiu la Cimitirul Săracilor

 
„Acest Sanctuar va fi al nostru, al tuturor” - PS Claudiu la Cimitirul Săracilor
  • 13 Mai 2023
  • 940

„Acest Sanctuar va fi al nostru, al tuturor și vă invit pe toți să-l simțiți astfel. Noi suntem parte a acestui Sanctuar. De aceea sunteți cu toții chemați să contribuiți cu rugăciunea și cu ajutorul material la edificarea sa. Noi suntem acest templu. El este semnul biruinței lui Dumnezeu în viața noastră”, a afirmat Preasfinția Sa Caudiu Pop, episcop de Cluj-Gherla în omilia rostită cu ocazia pelerinajului național anual la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, desfășurat sâmbătă, 13 mai 2023. „Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru biruința care se manifestă în acest loc. Locul pe care cel rău l-a vrut un loc al morții, iată că a devenit un loc al biruinței, un templu din care facem noi toți parte. Domnul știe timpurile, dar cred că cu toții simțim că soarele începe să răsară tot mai mult în Biserica noastră”. În lecturile din Faptele Apostolilor și Evanghelie s-a vorbit despre eliberare. „Lectura din Faptele Apostolilor ne vorbește despre Petru care este în închisoare și un înger al Domnului vine lângă el, chemat de rugăciunea fraților lui și totul se luminează. Iată ce se întâmplă atunci când Dumnezeu apare în viața noastră”, a afirmat Eparhul de Cluj, explicând cum venirea lui Dumnezeu între noi aduce după sine lucruri minunate, așa cum este pomenit în rugăciunile Bisericii. „Lumina biruie întunericul, dar trebuie să-i dăm voie, fiindcă Dumnezeu nu intră cu forța”. „Noi astăzi am demonstrat că suntem urmașii martirilor, fiindcă am venit aici, am venit să regăsim biruința lor aici. Dar trebuie să o facem în fiecare zi... viața noastră zilnică trebuie să fie conformă cu faptul că suntem Fiii Tatălui ceresc”, a afirmat PS Claudiu, îndemnând credincioșii să vină aici spre a se elibera de fricile care îi apasă, deoarece aici pot contempla biruința lui Dumnezeu asupra răului.

Pelerinajul a început, ca în fiecare an, cu procesiunea de la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei până la Cimitirul Săracilor, unde a fost celebrată Sfânta Liturghie Arhierească de către întreg Sinodul Bisericii Greco-Catolice din România. Răspunsurile au fost date de corul parohiei „Sfântul Petru” din Brasov.

„Vă spunem tuturor: Bine ați venit în pelerinaj aici, pe locul sfânt al jertfei martirilor și mărturisitorilor Bisericii noastre, acest loc binecuvântat unde noi învățăm smerenia, perseverența, învățăm viața trăită în Hristos, învățăm să fim răbdători, să fim buni creștini!”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcop de Maramureș, în debutul celebrării liturgice, ocazie cu care a transmis și salutul de apropiere spirituală a Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major. „Să ne unim în rugăciune și să facem un buchet spiritual spre a înălța rugăciunea noastră și a cere de la Dumnezeu ceea ce ne dorim pentru noi și familiile noastre, dar să ne rugăm împreună și pentru pace. Peste râul Tisa (din oraș) este război și se moare”, a îndemnat Ierarhul, explicând și contextul morții episcopilor martiri, în cinstea cărora se înalță Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români de la Sighet.

Preasfinția Sa Vasile a mulțumit întreg Sinodului Bisericii greco-catolice pentru participarea la pelerinaj. A mulțumit, de asemenea domnului primar al orașului Sighet și reprezentanților administrației locale, protopopiatului Sighet pentru implicare,  preoților, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor, care au făcut ca evenimentul să devină atât de frumos și fastuos, prin participarea lor.  

Biroul eparhial de presă

 


Sursa:http://episcopiamm.ro