Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa: ZMT, un eveniment de har care îi ajută pe tineri să viseze și să privească mai departe

 
Papa: ZMT, un eveniment de har care îi ajută pe tineri să viseze și să privească mai departe
  • 02 Mai 2023
  • 931

Rádio Renascença, din Portugalia, a publicat astăzi, 2 mai, prefața papei Francisc la cartea jurnalistei portugheze Aura Miguel, cu titlul "Un drum lung până la Lisabona" (Um Longo Caminho até Lisboa - Bertrand Editora), care relatează, de la început, parcursul Zilelor Mondiale ale Tinerilor, în vederea următoarei Zile Mondiale a Tinerilor, din capitala Portugaliei, din luna august. Volumul, în limba portugheză, va fi disponibil începând cu 4 mai.

Scrie papa Francisc în prefața cărții:  "Am încă în ochi și în inimă mulțimea imensă de tineri care m-a întâmpinat la Rio de Janeiro, în iulie, acum zece ani. Acele plimbări cu papamobilul, de la fortăreața militară unde a aterizat elicopterul până la locul de întâlniri și sărbătoare din Copacabana, vor rămâne pentru totdeauna întipărite în memoria mea: entuziasmul copleșitor al tinerilor care îmi aruncau steaguri, pălării, tricouri, care îmi ofereau o gură de 'mate', care îl învăluiau cu îmbrățișarea lor pe noul episcop al Romei venit să onoreze un angajament luat de predecesorul său. A fost o experiență de neuitat.

Pentru mine, ca și pentru Benedict al XVI-lea, a fost la fel: prima călătorie internațională a pontificatului nostru a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale a Tinerilor – la Rio de Janeiro în cazul meu; în 2005, la Köln, adică în patria sa, în cazul papei Ratzinger, care se afla și el pe Scaunul lui Petru de câteva luni. Amândoi am fost, ca să spunem așa, 'plasați' în urma a ceea ce inaugurase sfântul Ioan Paul al II-lea, în urma unei intuiții sugerate de Spiritul Sfânt.

Zilele Mondiale ale Tinerilor au fost și continuă să fie momente puternice pentru experiența atâtor tineri, iar inspirația inițială care l-a mișcat pe iubitul nostru papă Wojtyla nu a dispărut. Dimpotrivă, schimbarea de epocă pe care o trăim mai mult sau mai puțin conștient reprezintă o provocare și, mai ales, pentru generațiile tinere.

Așa-numiții 'nativi digitali', tinerii din zilele noastre, riscă zilnic să se autoizoleze, trăindu-și o mare parte din existență în mediul virtual, căzând pradă unei piețe agresive care le induce false nevoi. Odată cu pandemia de Covid și experiența de izolare (lokdown), aceste riscuri sunt și mai mari. Plecarea de acasă, plecarea împreună cu tovarășii de călătorie, trăirea unor experiențe intense de ascultare și rugăciune, combinate cu momente de sărbătoare, și faptul că le trăiesc împreună, face ca aceste momente să fie prețioase pentru viața fiecăruia.

De mai multe ori i-am îndemnat pe tineri să nu stea în balcon și să privească viața care trece, asemenea unor observatori care nu se amestecă, care nu se murdăresc pe mâini, care pun între ei și restul lumii un smartphone sau un ecran de calculator. De mai multe ori le-am spus să nu fie  'tineri ai canapelei', să nu se lase anesteziați de cei care au tot interesul ca ei să fie abrutizați și amorțiți."

Tinerețea înseamnă visare, înseamnă deschidere către realitate, înseamnă descoperirea a ceea ce valorează cu adevărat în viață, înseamnă lupta pentru a o cuceri, înseamnă deschiderea către relații intense și adevărate, înseamnă angajament cu ceilalți și pentru ceilalți. "

"Don Lorenzo Milani" – continuă papa Francisc în prefața cărții "Un drum lung până la Lisabona" (Um Longo Caminho até Lisboa - Bertrand Editora) – "în experiența sa de educator, obișnuia să repete aceste cuvinte frumoase: 'Îmi pasă, îmi pasă, îmi pasă'. Astăzi, după teribila experiență a pandemiei, care ne-a pus pe toți în mod dramatic în fața faptului că nu suntem stăpâni pe viețile și pe destinul nostru și că nu ne putem salva decât împreună, lumea a plonjat în vârtejul războiului și al reînarmării. O cursă a reînarmării care pare de neoprit și care riscă să ne ducă la autodistrugere. Războiul dus împotriva chinuitei Ucraine, un război sângeros în inima Europei creștine, este doar una dintre numeroasele părți ale celui de-al treilea război mondial care, din păcate, a început cu ani în urmă. Atâtea războaie continuă să fie uitate, atâtea conflicte, atâtea violențe incalificabile continuă să fie comise.

Cum îi implică toate acestea pe tineri? La ce sunt ei chemați, cu energia lor, cu viziunile lor asupra viitorului, cu entuziasmul lor? Ei sunt chemați să spună 'Ne pasă', ne pasă de ceea ce se întâmplă în lume, de suferința celor care pleacă de acasă și riscă să nu se mai întoarcă, de soarta atâtor colegi de-ai lor care s-au născut și au crescut în tabere de refugiați, de viețile atâtor tineri care, pentru a scăpa de războaie și persecuții sau chiar și doar pentru a căuta un trai mai bun, înfruntă traversarea Mediteranei și mor înghițiți de abis.

Ne pasă, ne îngrijorează soarta a milioane de oameni, a atâtor copii, care nu au apă, nu au hrană, nu au asistență medicală, în timp ce guvernanții par să se întreacă pentru a vedea cine poate cheltui mai mult pe armament sofisticat. Ne doare și ne  pasă de cei care suferă în tăcerea orașelor noastre și care au nevoie să fie primiți și ascultați. Ne pasă și ne interesează soarta planetei în care trăim, de care suntem chemați să avem grijă pentru a o preda celor care vor veni după noi. Ne privește și ne pasă de tot, chiar și de mediul digital în care trăim, fiind provocați să îl schimbăm și să îl facem din ce în ce mai uman.

Zilele Mondiale ale Tinerilor au fost un antidot împotriva statului la balcon, la anestezia care îi face pe oameni să prefere canapeaua, la dezinteres. Ele au implicat, au emoționat, au provocat generații de femei și bărbați. Desigur, nu este suficient să ai o experiență 'puternică' dacă aceasta nu este cultivată, dacă nu găsește un teren fertil pentru a fi susținută și însoțită. Ziua Mondială a Tinerilor este un eveniment de har care trezește, lărgește orizontul, întărește aspirațiile inimii, ajută la visare, la a privi dincolo. Este o sămânță plantată care poate da roade bune. Așadar, astăzi avem nevoie de tineri treji, dornici să răspundă visului lui Dumnezeu, interesați de ceilalți.

Toate acestea îmi treceau prin minte în timp ce parcurgeam paginile acestei frumoase cărți scrise de Aura Miguel, o jurnalistă de la Rádio Renascença, care a trăit toate Zilele Mondiale ale Tinerilor în calitate de reporter. De fapt, nu, nu toate. După cum mi-a spus în avionul care ne ducea la Rio de Janeiro, în iulie 2013, ea le-a trăit pe toate, cu excepția primei, cea celebrată în Argentina, la Buenos Aires, în 1987. I-am răspuns că acea Zi a fost singura la care am participat.

Din cartea lui Aura îmi place alegerea de a prezenta Zilele Mondiale ale Tinerilorr în timpul lor, cu o cronologie a principalelor evenimente din lume și din Biserică. De asemenea, îmi place foarte mult că miezul relatării este ceea ce ea, ca jurnalist, ca observator și ca femeie de credință, i-au lăsat acele experiențe: a fi participat direct este incomparabil cu a urmări evenimentul de la distanță, chiar dacă ai citit sau ai urmărit totul prin intermediul televizorului.

În mesajul meu pentru Ziua Comunicării Sociale 2021, i-am invitat pe jurnaliști să își consume tălpile pantofilor, pentru că o comunicare de calitate, o informație autentică se bazează pe o întâlnire personală cu realitatea, cu situațiile, cu oamenii. Aura a făcut acest lucru și este valoros modul în care ne redă aceste experiențe. Meseria de jurnalist nu este aceea a cuiva care observă din exterior ceea ce se întâmplă și doar analizează aseptic. Cel care comunică și informează, se lasă atins de realitatea pe care o întâlnește și este astfel capabil să o povestească, pasionându-și ascultătorii și cititorii. Numai cei care s-au lăsat pasionați și emoționați  fac astfel încât ascultătorii și cititorii lor să fie pasionați și emoționați.

Le doresc tuturor cititorilor cărții să descopere sau să redescopere prin aceste pagini frumusețea și bogăția experienței Zilelor Mondiale ale Tinerilor și să trăiască cu bucurie și recunoștință față de Domnul Ziua Mondială a Tinerilor din 2023, de la Lisabona.
Prima pe care Aura Miguel o va putea urmări fără a fi nevoit să călătorească în jurul lumii, pentru că, după atâtea decenii, va avea loc în țara sa, chiar în orașul său."



Sursa:vaticannews.va.ro