"Să ne întrebăm dacă, în numele iubirii și în numele rănilor lui Isus, suntem dispuși să ne deschidem brațele celor răniți de viață, fără a exclude pe nimeni de la mila lui Dumnezeu, ci întâmpinându-i pe toți; pe fiecare, ca pe un frate, ca pe o soră. "
Acest îndemn al papei Francisc, rostit în cadrul alocuțiunii care a însoțit rugăciunea antifonului marian pascal "Regina Coeli", a fost inspirat din evanghelia liturgiei Duminicii Milostivirii Divine, după sfântul Ioan, capitolul 20. Textul ne prezintă două apariții ale lui Isus cel Înviat ucenicilor, în special lui Toma, "apostolul necredincios" (cf. In 20,24-29).
Sfântul Părinte a explicat că, "Toma, în realitate, nu este singurul căruia îi este greu să creadă, de fapt el ne reprezintă un pic pe toți. Într-adevăr, nu este întotdeauna ușor să crezi, mai ales atunci când, ca în cazul lui, ai suferit o mare dezamăgire. L-a urmat pe Isus timp de ani de zile, asumându-și riscuri și îndurând greutăți, dar Învățătorul a fost răstignit pe cruce ca un delincvent și nimeni nu l-a eliberat, nimeni nu a făcut nimic! A murit și tuturor le este teamă. Cum să aibă din nou încredere?"
"Totuși" – a continuat pontiful – "Toma dă dovadă de curaj: în timp ce ceilalți sunt închiși în cenaclu, el iese, cu riscul ca cineva să-l recunoască, să-l denunțe și să-l aresteze. Am putea chiar să ne gândim că, prin curajul său, ar merita mai mult decât ceilalți să-l întâlnească pe Domnul înviat. În schimb, tocmai pentru că s-a îndepărtat, atunci când Isus apare prima dată ucenicilor, în seara de Paște, Toma nu este acolo și pierde ocazia (n.n. de a-l vedea pe Isus). Cum ar putea să o recupereze? Doar întorcându-se împreună cu ceilalți, întorcându-se acolo, în acea familie pe care a lăsat-o speriată și tristă. Când o face, când se întoarce, ei îi spun că Isus a venit, dar lui îi vine greu să creadă; ar vrea să-i vadă rănile. Și Isus îl mulțumește: opt zile mai târziu, apare din nou în mijlocul discipolilor săi și le arată rănile sale, dovada iubirii sale, canalele mereu deschise ale milostivirii sale."
Pontiful ne-a îndemnat să reflectăm asupra faptului că "Toma, pentru a crede, ar dori un semn extraordinar: să atingă rănile", spunând: "Isus i le arată, dar într-un mod obișnuit, venind în fața tuturor, în comunitate. Ca și cum i-ar spune: dacă vrei să mă întâlnești, nu căuta departe, rămâi în comunitate, cu ceilalți; nu te îndepărta, roagă-te cu ei, frânge pâinea cu ei. Acolo vei putea să mă găsești, acolo îți voi arăta, imprimate în trupul meu, semnele rănilor: semnele Iubirii care învinge ura, ale Iertării care dezarmează răzbunarea, ale Vieții care învinge moartea. Acolo, în comunitate, îmi veți descoperi chipul, în timp ce veți împărtăși cu frații și surorile voastre momentele de îndoială și de teamă, agățându-vă și mai strâns de ele. "
"Dragi frați și surori" – a spus pontiful în încheiere – "invitația făcută lui Toma este valabilă și pentru noi. Unde îl căutăm pe Cel Înviat? În vreun eveniment special, în vreo manifestare religioasă spectaculoasă sau izbitoare, doar în emoțiile și sentimentele noastre? Sau în comunitate, în Biserică, acceptând provocarea de a rămâne acolo, chiar dacă nu este perfectă? În pofida tuturor limitărilor și căderilor sale, care sunt limitările și căderile noastre, Maica noastră Biserică este Trupul lui Cristos; și acolo, în Trupul lui Cristos, sunt imprimate, încă și pentru totdeauna, cele mai mari semne ale iubirii Sale.
Dar să ne întrebăm dacă, în numele acestei iubiri, în numele rănilor lui Isus, suntem dispuși să ne deschidem brațele celor răniți de viață, fără a exclude pe nimeni de la mila lui Dumnezeu, ci întâmpinându-i pe toți; pe fiecare ca pe un frate, ca pe o soră. Fie ca Maria, Maica Milostivirii, să ne ajute să iubim Biserica și să facem din ea o casă primitoare pentru toți."
