Nu există creştin fără Biserică, un creştin care merge singur, deoarece însuşi Isus s-a introdus în drumul poporului său, a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată joi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican.
Plecând de la prima lectură a zilei din Faptele Apostolilor (13,13-25), Papa Francisc a spus că atunci când apostolii îl vestesc pe Isus nu încep de la El, ci de la istoria poporului. De fapt, Isus nu poate fi înţeles fără această istorie deoarece el este „tocmai sfârşitul acestei istorii, înspre care istoria se îndreaptă”. De aceea „un creştin nu poate fi înţeles în afara poporului lui Dumnezeu. Creştinul nu este o monadă, ci aparţine unui popor: Biserica. Un creştin fără Biserică este un lucru ipotetic, însă ireal”:
„Un creştin singur nu poate fi înţeles, aşa cum nu poate fi înţeles Isus Cristos singur. Isus Cristos nu a căzut din cer asemenea unui erou venit să ne salveze. Nu! Isus Cristos are o istorie! Putem spune că Dumnezeu are o istorie, pentru că a dorit să meargă alături de noi. Isus Cristos nu poate fi înţeles fără această istorie. Tot aşa un creştin fără istorie, un creştin fără popor, un creştin fără Biserică, nu poate fi înţeles. Pentru că ar fi un lucru de laborator, ceva artificial, care nu poate da viaţă”.
„Poporul lui Dumnezeu”, a spus Papa Francisc, „merge alături de o promisiune. Este important să conştientizăm în viaţa noastră această dimensiune a memoriei”.
„Un creştin este memoria istoriei poporului său, a drumului pe care poporul l-a făcut, a Bisericii. Memoria a tot ceea ce s-a întâmplat… Şi unde merge acest popor? Înspre promisiunea definitivă. Este un popor care merge înspre deplinătate; un popor ales care are o promisiune şi se îndreaptă înspre îndeplinirea acestei promisiuni. De aceea, un creştin în Biserică este un bărbat, o femeie, cu speranţă: speranţa în promisiune. Aceasta nu este însă o expectativă! Este altceva: este speranţă care nu dezamăgește!”
„Privind înapoi”, a spus Papa, „creştinul este o persoană care are o memorie: cere întotdeauna harul memoriei. Privind înainte, creştinul are speranţă. În prezent, creştinul urmează calea Domnului şi reînnoieşte Alianţa cu Dumnezeu. Încontinuu îi spune Domnului: «Da, vreau poruncile, vreau voinţa ta, vreau să te urmez». Este un om al alianţei, iar alianţa o celebrăm cu toţii în fiecare zi” la Sf. Liturghie. De aceea putem vorbi de oameni euharistici:
„Ne va face bine să ne gândim care este identitatea noastră creştină. Identitatea noastră creştină este apartenenţa la un popor: Biserica. Fără această apartenenţă nu suntem creştini. Am intrat în Biserică prin botez: acolo am devenit creştini. De aceea trebuie să avem obiceiul să cerem harul memoriei, iar memoria este drumul pe care l-a făcut poporul lui Dumnezeu; chiar şi al memoriei personale: ce a făcut Dumnezeu cu mine, în viaţa mea, cum m-a făcut să merg… Să cerem harul speranţei care nu este optimism! Nu, este altceva! Şi să cerem harul să reînnoim în fiecare zi Alianţa cu Domnul care ne-a chemat. Pentru ca Domnul să ne dea aceste trei harului care sunt necesare pentru identitatea noastră creştină!”
Sursa:ro.radiovaticana.va
