În Duminica Fiului risipitor, 12 februarie 2023, la Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca s-a celebrat în mod solemn, la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla, Ziua Mondială a Bolnavului – care se celebrează în Biserica Catolică la 11 februarie – data primei apariții a Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes. Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a avut alături, la masa sfântului altar, pe pr. Daniel Avram din Curia episcopală; pr. Anton Crișan, rector al Catedralei; pr. Iosif Irimie și pr. Teodor Lazăr, preoți ai catedralei. Au diaconat dc. Lucian Ovidiu Marișca, cancelar eparhial, și dc. medic Petre Mureșan.
A fost de față prof. dr. Ioan Ștefan Florian, medic neurochirurg, care, la fel ca la majoritatea edițiilor precedente ale celebrării în catedrala clujeană a Zilei Mondiale a Bolnavului, a rostit un cuvânt din partea Asociației Medicilor Catolici din România. Au participat, ca invitați, medici, profesori universitari și personal din domeniul sanitar și, în număr mare, credincioși care, chiar dacă mai mult sau mai puțin, cu toții au nevoie de îndurarea lui Dumnezeu spre a dobândi sănătatea trupească și sufletească, pentru ei și pentru cei pe care îi au în rugăciunile lor. Au fost de față și persoane consacrate, surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare și surori din Congregația Maicii Domnului.
Răspunsurile liturgice și cântările la Sfânta Împărtășanie au fost oferite, la fel ca în multe momente importante din viața Bisericii, de Corul „Angeli” dirijat de prof. Angela David, cor care, începând din această duminică a perioadei Triodului, a devenit din corul bisericii Bob cor al Catedralei „Schimbarea la Față”. Preasfinția Sa Claudiu a anunțat existența, din nou, a unui cor al Catedralei episcopale – prin asumarea acestui rol de către Corul „Angeli”, veste pentru care și-a exprimat bucuria și binecuvântarea.
* * *
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu a exprimat „recunoștința și apropierea Bisericii pentru toți cei care se ocupă de viața umană, fiindcă o viață umană este sacră. Și momentul acesta de celebrare gândit în Biserica Catolică este propus tocmai în acest sens: pentru a vedea felul în care Biserica poate susține – poate fi aproape -, bineînțeles, în primul rând prin rugăciune, dar și în alte feluri, de această zonă care protejează viața”. A amintit că un criteriu principal al Judecății lui Dumnezeu, al „Înfricoșătoarei Judecăți”, se referă la „legătura de iubire cu Dumnezeu și cu aproapele, fiindcă tot ceea ce Dumnezeu ne va întreba, ne întreabă acum: dacă cineva are nevoie de o bucată de pâine și ne gândim la el, dacă e însetat și îi întindem un pahar cu apă, dacă e bolnav și încercăm într-un fel sau altul, fiecare după misiunea noastră, să fim aproape de el”.
Pentru că, a arătat Episcopul, „în lumea în care trăim, chiar fiind înconjurați de oameni, câteodată simțim că «nu avem oameni», că nu avem pe cineva aproape de noi. În acest context, Evanghelia de astăzi încearcă să corecteze imaginea de multe ori greșită pe care o avem despre Dumnezeu și imaginea oamenilor, a celor din jurul nostru. Și regăsim o imagine a lui Dumnezeu de multe ori mult diferită de cea pe care credem că o avem, sau că am căpătat-o în viața noastră de credință”. Ierarhul a evidențiat că există tendința de a-l privi pe Dumnezeu ca pe o „entitate superioară, care nu face altceva decât să ne controleze, să contabilizeze greșelile noastre” sau „ca pe un stăpân exigent”. „Ori Evanghelia de astăzi ne prezintă o imagine cu totul diferită a lui Dumnezeu. Și pentru a înțelege și mai bine, merită să ne gândim la momentul pe care îl trăim: perioada Triodului, în care este inclusă și perioada Postului Mare, un timp de convertire, de pocăință”. Iar convertire, pocăință „înseamnă a ne schimba nu doar obișnuințe exterioare, ci a ne schimba mintea și inima”.
„Evanghelia «Fiului risipitor» ne vorbește despre un lucru atât de simplu” și, de fapt, „pilda nu este despre fiul risipitor, ci despre fiul cel mare”. Pentru că fiul cel mare refuză să intre la banchetul Tatălui. El se simte nedreptățit, deoarece se consideră superior fiului care a păcătuit și s-a întors. Iar această atitudine, a atenționat Preasfinția Sa Claudiu, se regăsește și la creștinii de azi. De aceea este nevoie de convertire, care înseamnă „în primul rând să îl vedem pe Dumnezeu ca pe un Tată iubitor, gata să ierte, așa cum îl iartă pe fiul risipitor, fără să pună întrebări, fără să pună condiții. Este suficient ca fiul cel mic să se întoarcă la casa Tatălui” și, fără să apuce să spună vreun cuvânt, „Tatăl îl îmbrățișează”. Să înțelegem deci că „Dumnezeu nu este un stăpân nemilos, nici un contabil care caută fiecare greșeală și fiecare păcat al nostru, ci este un Tată iubitor. Și înțelegem, de asemenea, că cei de lângă noi nu sunt rivali, concurenți, că nu e un concurs” ci „suntem cu toții niște păcătoși iertați, beneficiari ai îndurării lui Dumnezeu, ai iubirii lui Dumnezeu, în fiecare clipă”.
Preasfinția sa Claudiu a îndemnat la a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru o asemenea iubire, la a conștientiza darurile Sale, iubirea Sa concretă, „grija pe care ne-o poartă” în fiecare zi, chiar în lucruri ce par banale, precum a avea cele necesare, a avea un adăpost, a fi feriți de război, de cutremure, de frig și de foame, de boli. Și, a adăugat, „să nu fie nevoie” de toate acestea pentru „a ne aduce aminte de Dumnezeu”, pentru a-i primi iubirea milostivă. Cu toții „suntem doar păcătoși iertați. Suntem în poziția fiului cel mic” care trebuie să își vină în sine. „Atunci când plecăm de la Tatăl, de fapt, plecăm de la noi înșine. Atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne îndepărtăm de noi înșine, fiindcă Dumnezeu este în inima noastră – ne spune Sfântul Pavel că suntem «temple ale Spiritului Sfânt». Iată de unde noblețea misiunii de a fi aproape de viața umană, de a o proteja, de a o vindeca”. Preasfinția Sa Claudiu a încheiat repetând esența cuvântului de învățătură: „Toată convertirea noastră trebuie să se traducă în iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.”
* * *
La încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit pentru prezență tuturor invitaților, medici și cadre medicale: „A fost o adevărată bucurie și un har să îi avem în mijlocul nostru pe cei care ocrotesc viața și au grijă de semenii lor”. La invitația Episcopului de Cluj-Gherla, a luat apoi cuvântul prof. dr. Ștefan Florian, care a reamintit emoția întâlnirilor de la edițiile precedente ale Zilei Bolnavului: „Am clipit doar și a trecut un an, căci ce este un an în comparație cu veșnicia lui Dumnezeu? O clipă… O clipă în care ni s-au întâmplat atâtea, unele rele, altele mai bune, dar astăzi, când ne-am reîntâlnit sub această cupolă a împăcării cu noi și cu lumea, timpul pare că s-a oprit în loc pentru a ne aminti din nou de Ziua Bolnavului. Nu aniversăm, deși îi spunem Ziua Bolnavului, pentru că nu e motiv de bucurie să fii bolnav, ci omagiem deopotrivă pe cei aflați în suferință și pe cei care încearcă să le aline din povară.”
Reprezentantul Medicilor catolici a amintit și câteva dintre „plăgile” timpului prezent, subliniind, de aceea, nevoia majoră de a conștientiza prezența lui Dumnezeu: „Acum când «adevărul» are atâtea fațete, când albul ne este prezentat în prea multe nuanțe iar negrul este descris ca luminos, când curcubeul nu este doar o minune a naturii, iar pacea și liniștea au ca fundal zăngănitul armelor, când ruga de căpătâi a oricărui creștin, «Tatăl nostru», se vrea înlocuită cu ceva mai neutru, avem nevoie poate mai mult decât oricând de Adevărul ce sălășluiește în Iubirea lui Dumnezeu, care este mai mare decât toate problemele și frământările noastre. Avem nevoie să ne reamintim că Isus nu încetează niciodată să stea cu noi, în pofida defectelor, îndoielilor, slăbiciunilor noastre, în pofida tristeții și pesimismului nostru.”
A mărturisit: „Auzeam deunăzi la clinică o fetiță întrebându-și mămica: «Mergem la biserica lui Dumnezeu?» «Mergem la biserica lui Dumnezeu?» Ce poate fi mai frumos decât această întrebare rostită cu inocența unui copil? Ce poate fi mai dătător de speranță pentru viitor, mai sublim, mai înălțător decât aceste vorbe simple spuse cu bucuria copilăriei? Pentru că ce altceva este biserica lui Dumnezeu dacă nu locul în care cel mai definitoriu sentiment uman de sorginte divină, Iubirea, se întâlnește cu Speranța!” A amintit apoi „poate cea mai frumoasă rugă a copilăriei, «Înger, Îngerașul meu… »„, evocând privirea plină de inocență a copilăriei spre o lume populată cu îngeri, și a arătat, cu emoția propriei experiențe din tărâmul medical, cum se poate ca oamenii să fie îngeri unii pentru alții. „Cum altfel poate privi un om bolnav pe cel care îi poartă de grijă, pe cel care îl ajută să treacă peste durere, suferință, foame, disperare, decât ca pe un înger? Ce reprezintă în zilele acestea oamenii care îndepărtează dărâmăturile zbuciumului pământului pentru cei care, după nesfârșite zile petrecute în întuneric, văd în prima rază de lumină un chip de om care le zâmbește încurajator? Nu sunt aceștia îngeri?”
„Suntem oare pregătiți să facem această schimbare a relației dintre medic și pacientul său? Nici o altă profesie nu oferă șansa relației cu un om în ochii căruia speranța și disperarea, frica și încrederea se îngemănează… Rugămintea cea mai profundă iți este adresată nu atât cu vorbe cât din privire… Vom avea puterea să renunțăm și la empatie, compasiune, dăruire, sacrificiu de dragul unei ipotetice precizii? Vom putea oare să îi spunem unei mașinării «Îngerul meu»? Depinde doar de noi să păstrăm Iubirea și să reclădim încrederea, dar pentru aceasta avem nevoie de credință”. Medicul a încheiat îndemnând: „Să aducem prinosul nostru de recunoștință celor care, uitând de sine, rupând din sine, aduc alinare și curmă durerea… să le mulțumim, să îi privim cu dragostea ce o merită și cu respectul ce li se cuvine, pentru că au ales să facă din grija față de aproapele nu numai o simplă meserie, ci o profesiune de credință… Și vă mai rog ca, odată ce părăsiți acest sfânt locaș, să vă purtați ca și cum ați fi unii pentru alții Îngeri Păzitori! Amin!”
