În ziua de 13 mai, Biserica Catolică celebrează prima apariţie a Fecioarei Maria de la Fatima. La 13 mai 1917 Sfânta Fecioară Maria a apărut pentru prima dată celor trei ciobănaşi: Lucia, Francisc şi Iacinta. Aproape de inima Portugaliei, la 130 km spre nord de Lisabona, adăpostit de pereţii munţilor Sierra ďAire, se găseşte sătuleţul Fatima. Fatima este o mică parohie a celei mai mici dieceze portugheze, Leiria. Aceasta este ţărişoara unde Sfânta Fecioară avea să-şi dea popas picioarelor sale de roze şi lumină.
Chiar dacă evenimentele petrecute la Fatima, par de acum încolo să aparţină trecutului, chemarea Fecioarei la convertire şi penitenţă, pronunţată la începutul secolului XX, păstrează şi azi o actualitate stimulantă. Invitaţia insistentă a Mariei la penitenţă nu este decât manifestarea grijii sale materne faţă de soarta familiei umane, care are nevoie de convertire şi iertare. Pentru oamenii acestor timpuri parcă scrie profetul Ieremia: „Ei n-au ascultat glasul Meu şi nu şi-au plecat urechile lor, ci au trăit după pofta şi îndărătnicia inimii lor rele şi s-au întors cu spatele către Mine, iar nu cu faţa […]. Dar ei nu M-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea lor, ci şi-au învârtoşat cerbicia şi s-au purtat mai rău decât părinţii lor. Şi când le vei vorbi cuvintele acestea, ei nu te vor asculta, şi când îi vei chema, nu-ţi vor răspunde” (Ieremia 7,24-27).
Mesajul Fecioarei Maria de la Fatima rămâne mereu actual, îndemnând omenirea la convertire: „Nu mai păcătuiţi, prea mult e vătămat Domnul Isus”. Între Dumnezeu şi omenire sunt fărădelegile care se săvârşesc, şi care ar vrea să-l răstignească încă o dată pe Cristos. Păcatele împânzesc pământul şi Spiritul nu mai are loc unde să poposească între oameni. Iadul dezvăluit celor trei păstoraşi este acum scos din adâncul pământului şi adus între oameni. Războiul este o anticipare a lui. Războiul este rodul păcatului, ca durerea, ca moartea. În acest veac al timpurilor noastre, unde sensul transcendenţei s-a pierdut, Fecioara Maria face apel la pocăinţă. Pocăinţa este stavila răului, îngrădirea de granit, scutul de diamant în faţa fărădelegilor. În acest timp când se tinde spre secularizare, pocăinţa trebuie să strălucească pe fruntea fiilor Bisericii, ca o mărturisire publică a despărţirii lor de patimile lumeşti. Pocăinţa să fie ispăşitoare, liberă, izvorâtă din dragoste şi din datoria de a desăvârşi patimile lui Isus în trupul Bisericii sale.
Lourdes şi Fatima sunt două locuri privilegiate pe pământ ale Maicii Domnului, unde iubirea ei de mamă se manifestă în două moduri diferite, unde pelerinul trăieşte două experienţe opuse, dar la fel de salutare. La Fatima vin mereu mii de pelerini din toate părţile lumii, se adună în faţa capelei de lângă stejarul pe crengile căruia Sfânta Fecioară şi-a aşezat picioarele; cântă şi se roagă cu însufleţire rozariul, fiecare în limba lui. Au loc procesiuni cu lumânările, totul pare un ocean de lumină, statuia Maicii Domnului înconjurată de un morman de flori este purtată prin mulţime. E o mulţime uriaşă care cântă privind extaziată spre cea care îi călăuzeşte în toi de noapte. În aceste momente bucuria revine şi speranţa se aprinde în inimi. Maria îşi face simţită prezenţa aici la Fatima. În preajma ei întunericul şi tristeţea dispar. Faptele minunate, vindecările sufleteşti şi trupeşti au atras multe suflete, din toate colţurile pământului. În fiecare an, mii şi mii de pelerini se îndreaptă spre aceste locuri binecuvântate spre a o cinsti pe Maria, a-i cere milă şi ajutor în necazurile lor.
Biserica, judecând apariţiile de la Fatima după criteriul tuturor manifestărilor supranaturale, astăzi invită pelerinii şi îi încurajează pozitiv la o adeziune personală cu mintea şi cu inima. Obiectul esenţial al aprobării Bisericii este în mod simplu autenticitatea acelui miracol de rugăciune şi pocăinţă care a izvorât la Fatima ca şi la Lourdes. La 13 mai 1982, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a plecat ca pelerin la Fatima, drept mulţumire că i-a fost salvată viaţa din atentatul din Piaţa Sfântul Petru din Roma din 13 mai 1981. În genunchi, Papa consacră Inimii Neprihănite a Mariei Biserica, oamenii şi toate popoarele, cu menţionarea vocală a Rusiei. La 25 martie 1984, în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în faţa statuii Sfintei Fecioare Maria de la Capela Apariţiilor, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a consacrat încă o dată lumea la Inima Neprihănită a Mariei în unire cu toţi episcopii. Procesele canonice pentru beatificarea celor doi vizionari de la Fatima au fost deschise oficial în 1949. La 28 iunie 1999 a fost emis decretul care recunoaşte autenticitatea minunilor necesare pentru beatificare. În cele din urmă, la 13 mai 2000, Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea a mers personal la Sanctuarul de la Fatima, unde i-a beatificat solemn în faţa unei mulţimi estimate la 400.000 de persoane, a căror sărbătoare se celebrează anual în calendarul latin în ziua de 20 februarie.
Cova da Iria rămâne mereu un loc de întărire, însufleţire şi de mobilizare a sufletelor, având mereu în minte exemplul celor trei ciobănaşi, care au făcut tot ce le-au stat în putinţă pentru a răspunde dorinţei Fecioarei Maria. Fatima nu este numai a Portugaliei, Fatima este a lumii întregi. Fatima este locul celor înjugaţi şi robiţi, a celor ce plâng şi sunt umiliţi, a celor răniţi, a celor ce mor; este a tuturor muritorilor care o acceptă pe Fecioara Maria ca Mamă a omenirii şi calea cea mai uşoară, cea mai sigură, cea mai scurtă, cea mai curată pentru a ajunge la Isus şi viaţa veşnică.
Diacon Aurel RUS
