(Duminica lui Zaheu)
Ierihonul este din nou teatrul întâlnirii dintre Cer și pământ. Un Ierihon în care se manifestă încăpățânarea omului în fața planului lui Dumnezeu. Un Ierihon simbol al neascultării pe care Domnul îl distruge atunci când orașul își închide porțile în fața Poporului ales ce caută adăpost după ieșirea din robia Egiptului. Un Ierihon cu zidurile dărâmate, dar care asemenea unui virus se regenerează și se transferă și în sufletele oamenilor. Tocmai de aceea Fiul lui Dumnezeu vine el însuși, nu pentru a condamna, nu pentru a pedepsi, ci, așa cum ne amintește Evanghelia pentru a căuta, a vindeca, a mântui pe cei pierduți: un mare semn de speranță pentru noi, cei care ne trezim de multe ori de-a lungul vieții cu bucăți de ziduri ale Ierihonului în suflete. Ne consolează gândul că Isus continuă să străbată căile interioare ale sufletului nostru și să intre în casele noastre chiar și în astfel de nefericite situații și nu ne abandonează niciodată.
Orbul din Ierihon nu reușea să-l vadă pe Isus din cauza unei deficiențe fizice, iar mulțimea în loc să-l ajute să ajungă în fața Mântuitorului încearcă să-l descurajeze. Zacheu are o problemă similară cu mulțimea, și suferă și el de o deficiență: este mic de statură. Scriptura nu ne spune decât indirect că micimea fizică are o corespondență morală: Zacheu este mai-marele vameșilor și este bogat. Cu toate acestea, vrea să-l vadă pe Mântuitorul, de aceea fuge în fața mulțimii și se urcă într-un copac. Nu pare interesat să ceară ajutorul, însă ceva din nostalgia Paradisului pierdut îl împinge să caute chipul Domnului, și ce minunată surpriză să descopere nu doar că privirea lui Isus îl caută, ci și că Dumnezeu îl cunoaște și îl strigă pe nume: Zaheu, coboară degrabă! Nostalgia se împlinește în comuniune: casa devine un nou Paradis, fiindcă este loc de comuniune între om și Dumnezeu. Precum orbul Bartimeu care se leapădă de haina lui atunci când se îndreaptă înspre Cristos, Zaheu se descotorosește de falsa identitate și o regăsește pe cea de fiu, menit să stea nu prin copacii neascultării, ci în casa Tatălui, împreună cu Fiul cel Unul-Născut. Semnul convertirii, al pocăinței, Zaheu îl împlinește reparând răul făcut fraților lui și la fel ca leprosul samarinean de duminica trecută, ascultă cuvintele îndurării: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia! De o astfel de convertire să ne învrednicească și pe noi Bunul Dumnezeu.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Lc 19,1-10
În vremea aceea Isus trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Isus, privind în sus, a zis către el: Zaheu, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Isus: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
