Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Vă adresez un bun-venit cordial vouă tuturor, preoţi, diaconi, seminarişti şi personal de la Colegiul Pontifical American de Nord, şi mulţumesc rectorului, Monseniorul Powers, pentru cuvintele sale respectuoase. Îmi amintesc de vizita mea la Colegiu în mai 2015 şi de celebrarea Liturghiei în capelă.
Dragi prieteni, şederea voastră aici la Roma coincide cu drumul sinodal pe care toată Biserica îl întreprinde actualmente, un drum care implică ascultarea Spiritului Sfânt şi reciprocă, pentru a discerne cum să-i ajutăm pe membrii poporului sfânt al lui Dumnezeu să trăiască darul de comuniune şi să devină discipoli misionari. Aceasta este şi provocarea şi misiunea pe care sunteţi chemaţi s-o primiţi în timp ce parcurgeţi împreună drumul care conduce la hirotonirea sacerdotală şi la slujirea pastorală.
În această privinţă, aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva scurte reflecţii despre trei elemente pe care le consider esenţiale pentru formarea sacerdotală: dialogul, comuniunea şi misiunea. Le putem vedea în textul din Evanghelia lui Ioan care relatează despre Andrei şi despre un alt discipol al lui Ioan Botezătorul care îl întâlnesc pe Isus, rămân cu el pentru un anumit timp şi apoi îi conduc pe alţii, îndeosebi pe Simon Petru, la întâlnirea cu Domnul (cf. In 1,35-42).
În primul rând, dialogul. Când Isus îşi dă seama că discipolii îl urmau, i-a întrebat ce anume căutau. Când aceştia îl întreabă despre locul în care locuia, i-a invitat: "Veniţi şi vedeţi" (v. 38-39). În cursul vieţii voastre şi mai ales în acest timp de formare seminarială, Domnul intră într-un dialog personal cu voi, întrebându-vă "ce căutaţi" şi invitându-vă să "veniţi şi vedeţi", să vorbiţi cu el deschizând inima voastră şi să vă dăruiţi lui cu încredere în credinţă şi în iubire. Este vorba de a cultiva o relaţie cotidiană cu Isus, alimentată mai ales de rugăciune, de meditarea cuvântului lui Dumnezeu, de ajutorul însoţirii spirituale şi de ascultarea silenţioasă în faţa tabernacolului. Nu uitaţi niciodată asta: ascultarea silenţioasă în faţa tabernacolului. De fapt, în aceste momente de relaţie familială cu Domnul putem să ascultăm mai bine glasul său şi să descoperim cum să-l slujim pe el şi poporul său cu generozitate şi cu toată inima.
Sfântul Ioan ne spune că discipolii în acea zi "au rămas cu" Isus (v. 39). Iată al doilea element esenţial: comuniunea. Rămânând cu Isus, discipolii au început să înveţe, din cuvintele sale, din gesturile sale şi chiar din privirea sa, ceea ce conta cu adevărat pentru el şi ceea ce Tatăl l-a trimis ca să vestească. În mod asemănător, drumul de formare sacerdotală cere o comuniune constantă: înainte de toate cu Dumnezeu, dar şi cu aceia care sunt uniţi în trupul lui Cristos, Biserica. În timpul anilor voştri la Roma, vă invit să ţineţi ochii deschişi la misterul unităţii Bisericii, manifestate în diversitatea legitimă dar trăite în unicitatea credinţei, cât şi la mărturia profetică a carităţii pe care Biserica, îndeosebi aici la Roma, o exprimă prin actele sale concrete de împărtăşire şi de asistare a celor nevoiaşi. Sper ca aceste experienţe să vă ajute să dezvoltaţi acea iubire fraternă capabilă să vadă măreţia sacră a aproapelui, să-l găsiţi pe Dumnezeu în fiecare fiinţă umană, să suportaţi greutăţile vieţii în comun (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 92).
În sfârşit, misiunea. După ce a rămas cu Isus, Andrei s-a dus să-l caute pe fratele său Simon şi l-a dus la el (cf. In 1,40-41). Aici vedem cum mărturia, născută din dialogul şi din comuniunea cu Cristos, devine misiune: discipolii, abia chemaţi, merg să atragă pe alţii cu mărturia lor. De fiecare dată când Isus cheamă bărbaţi şi femei, face asta pentru a-i trimite, îndeosebi la cei mai vulnerabili şi la cei care sunt la marginile societăţii, pe care nu numai că suntem chemaţi să-i slujim, ci de la care putem şi învăţa mult. Persoanele au nevoie de noi astăzi pentru ca să ascultăm întrebările lor, neliniştile lor şi visele lor, în aşa fel încât să le putem însoţi mai bine la Domnul, care reaprinde speranţa şi reînnoieşte viaţa tuturor. Am încredere că, în timp ce desfăşuraţi opere de milostivire spirituale şi corporale prin diferitele apostolate educative şi caritative în care sunteţi deja angajaţi, să fiţi mereu semne ale unei Biserici care ştie să iasă şi să meargă în întâmpinare (cf. Evangelii gaudium, 20), împărtăşind prezenţa, compasiunea şi iubirea lui Isus cu fraţii noştri şi surorile noastre.
Dragi prieteni, mă rog ca experienţa voastră de studiu la Roma şi formarea voastră la Colegiul Pontifical American de Nord să vă permită să creşteţi în iubirea fidelă faţă de Dumnezeu şi în slujirea umilă a fraţilor. Încredinţându-vă mijlocirii materne a Mariei Neprihănite, patroana colegiului şi a Statelor Unite, asigur rugăciunea mea pentru voi, pentru familiile voastre şi pentru Bisericile voastre de origine. Vouă tuturor împart din inimă binecuvântarea mea şi vă cer, cu rugăminte, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
foto: vaticanmedia
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
