DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI
În sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului, pruncul din Betleem a căpătat un nume: Isus, care înseamnă “Dumnezeu mântuiește”. De câte ori pronunțăm acest nume, ne aducem aminte că Dumnezeu își dorește mântuirea noastră, adică eliberarea din robia răului și a păcatului și viața veșnică. Mai rămâne o singură necunoscută: noi vrem? Aici evanghelia de astăzi ne interpelează. O lumină a răsărit pentru noi, cei care ședeam în latura și în umbra morții, semn că Împărăția Cerurilor s-a apropiat, însă este o lumină lină și blândă, ce respectă libertatea noastră. Invitația cu care Isus își începe propovăduirea, “pocăiți-vă” este oferta mântuirii, pe care noi suntem liberi să o acceptăm sau să o respingem. “Pocăiți-vă” înseamnă “schimbați calea voastră, schimbați viața voastră”. De multe ori noi o simțim ca pe o privare de libertate, în schimb este calea înspre adevărata libertate. Dacă sunteți pierduți în labirintul unei peșteri și vedeți o licărire de lumină la un moment dat, “pocăiți-vă” înseamnă “mergeți înspre acea lumină”. Dacă ne îndreptăm înspre o prăpastie și Dumnezeu ne spune “schimba-ți calea”, nu înseamnă că vrea să ne ia libertatea de a merge unde vrem noi, ci ne avertizează că un pericol este aproape. Doar un om nesăbuit ar spune într-o astfel de situație «fac ce vreau eu, fiindcă e viața mea». Cum vi s-ar părea cineva care în mijlocul unui incendiu, vede ieșirea de urgență, însă el, fiindca e matur, evoluat și auto-determinat alege să meargă în direcția opusă? Din păcate astăzi nu putem să nu constatăm că oameni mari, societăți aparent evoluate și țări întregi se comportă astfel. Un prostesc sens de auto-determinare pare să se fi sălășluit în mințile oamenilor de astăzi, făcându-i să semene tot mai mult cu niște computere ce își dezactivează deliberat programul antivirus, ori cu niște soldați ce se debarasează de scuturile de apărare, ca să se simtă... liberi.
Dumnezeu dăruiește tuturor mântuirea și de aceea în momentul botezului primim totul. Însă pentru ca ea să fie efectivă în sufletul nostru, trebuie să mergem pe urmele lui Isus, trebuie să ne schimbăm direcția dacă ea duce înspre prăpastie. Nu exista o altă cale, nu există o altă lumină, nu există o altă scăpare.
La fel ca pentru oamenii de acum mai bine de 20 de secole, și pentru noi răsună vocea blândă a Mântuitorului: pocăiți-vă, schimbați-vă calea, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat. Isus bate la ușa sufletelor noastre, chiar dacă mulți au decis să dea volumul muzicii acestei lumi la maxim, pentru a nu auzi. Ușa sufletului este însă una specială: are clanța doar pe interior. Noi suntem cei care decidem dacă deschidem sau nu. Este misterul libertății noastre.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mt 4,12-17
Şi Isus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit". De atunci a început Isus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.
