Biserica creştină consideră că sunt martiri acei copii nevinovaţi pe care bănuitorul şi sângerosul Irod i-a smuls din braţele mamelor, la vârsta cea mai fragedă; fără ca ei să-şi dea seama, au scris cu sângele lor prima pagină din cartea de aur a martirilor creştini şi au meritat gloria eternă, potrivit promisiunii lui Isus. „Cine îşi va fi pierdut viaţa, pentru mine o va regăsi”. Cu gândul la ei, Liturghia repetă astăzi cuvintele poetului Prudenţiu: „Cinste vouă, flori ale cetei martirilor, care în pragul dimineţii aţi fost smulse de prigonitorul lui Isus, precum vijelia dezlănţuită rupe trandafirii abia îmbobociţi. Voi aţi fost primele victime, turmă fragedă adusă jertfă, şi pe acelaşi altar aţi primit şi ramura de palmier, şi coroana”.
Uciderea pruncilor nevinovaţi este istorisită numai de Sfântul Matei, care se adresa, în primul rând, cititorilor evrei şi, prin aceasta, intenţiona să demonstreze mesianitatea lui Isus, deoarece în El se împlineau profeţiile de demult: „Când se văzu înşelat de magi, Irod se înfurie cumplit şi trimise să fie ucişi toţi copiii de la doi ani în jos, la Bethleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu timpul ce-l aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul rostit de profetul Ieremia: «Un strigăt s-a auzit la Rama, plânset şi mare tânguire; Rahela îşi plânge pruncii şi nu vrea să fie mângâiată, căci nu mai sunt»” (Matei II, 16-18). Rahela a fost soţia Patriarhului Iacob şi mama copiilor lui, din care s-au format cele douăsprezece triburi ale poporului izraelit; ea este înmormântată în ţinutul Bethleemului. Rama a fost un loc tot din apropierea Bethleemului, unde s-au adunat prizonierii destinaţi deportării în Babilon.
Sărbătoarea Pruncilor Nevinovaţi este foarte veche; ea apare în calendarul cartaginez încă din secolul al IV-lea, şi peste o sută de ani se află însemnată în Sacramentarium Leonianum. Spre deosebire de caracterul trist ce se dădea mai înainte acestei comemorări, după reforma calendarului, i se atribuie un caracter sărbătoresc, solemn. În Evul Mediu, de ziua Pruncilor Nevinovaţi, ca un omagiu adus copilăriei, în bisericile cu canonici avea loc un ceremonial pitoresc. La slujba din ajun, când se ajungea la cuvintele: „I-a dat jos de pe tron pe cei puternici” din Magnificat, ministranţii şi alţi copii deservenţi la biserică se îndreptau spre stalurile canonicilor şi-i invitau să coboare, apoi luau ei loc, sub conducerea unui copil care prelua cârja pastorală. Toate slujbele din ziua sărbătorii, precum şi programul de viaţă erau dirijate de copii, până la oficiul de seară, când, la aceleaşi cuvinte: „I-a dat jos de pe tron pe cei puternici”, toţi canonicii de o zi coborau, iar episcopul improvizat preda cârja pastorală.
Noul calendar reaşază comemorarea Pruncilor nevinovaţi în atmosfera plină de lumină şi speranţe a Naşterii Domnului, aducându-le pe nevinovatele victime între „însoţitorii lui Cristos” – comites Christi, pentru a înconjura leagănul Copilului Isus cu stolul graţios al copiilor îmbrăcaţi în hainele albe ale nevinovăţiei; ei sunt avangarda armatei martirilor care vor mărturisi cu sângele propriu dragostea lor pentru Cristos.
Sfântul episcop Quodvultdeus, în predica sa a II-a despre Crez, se adresează astfel lui Irod: „De ce te temi, Irod, la vestea că s-a născut Regele? El nu vine să te dea la o parte pe tine, ci să-l învingă pe diavol. Dar tu, neînţelegând aceasta, te tulburi şi loveşti; pentru a-l pierde pe unul singur pe care îl cauţi, devii cumplit de crud prin uciderea atâtor copii... Ei încă nu ştiu să vorbească şi deja îl mărturisesc pe Cristos. Nu sunt în stare să-şi mişte braţele pentru a lupta, dar poartă deja în mâini ramura de palmier a victoriei”.
Sursa:calendarcatolic.ro
![Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [11] Asociaţia Rozarul Viu şi Rozariul Sfintelor Răni (sau al Îndurării/Milostivirii)](http://www.e-communio.ro/_poze/rozar-rane25rr.jpg)
