În acest post vreau să fiu atent la prezența lui Dumnezeu în viața mea. Vreau să veghez și să nu mă închid în mine. Ascult: „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!”
Știu că Dumnezeu dă fiecăruia câte o sarcină. Care este a mea? Ce misiune mi-a încredințat? Adesea, văd multe sarcini și mă simt mic în fața acelei provocări imense. Rămân copleșit de ceea ce se așteaptă de la mine.
Cu câteva zile în urmă, o persoană mi-a povestit despre pericolul de a se închide în sine. Se întâmplă atunci când mă gândesc doar la mine, la ceea ce se petrece în sufletul meu. Ceea ce mi se întâmplă mă neliniștește. Sufăr în temerile mele. Nu reușesc să privesc dincolo de preocupările mele imediate. Nu văd pe nimeni decât pe mine însumi. Nu reușesc să-L văd pe Dumnezeu care acționează în mijlocul deșertului meu.
Sunt închis în mine, îngrijorat, înfricoșat. Nu-L văd pe Dumnezeu care îmi sprijină pașii. Îmi place când Isus îmi spune să veghez, dar nu știu momentul când va veni la mine. Nu știu când mă va îmbrățișa. Nu știu când îmi va spune ca să acționez sau să rămân calm. Nu reușesc să-i văd prezența în nopțile mele și în temerile mele. Nu-i disting chipul. Nu reușesc să-i aud vocea înăuntrul meu.
Vreau să-L descopăr pe Isus în zilele mele și în întunericul meu. Aștept o întâlnire profundă cu El care să îmi schimbe viața. Visez să-i văd fața și să-i ating rănile. Vreau să mă convertesc o dată pentru totdeauna. Aș vrea să-L văd pe Isus care se naște pentru a da un sens vieții mele. Sunt încântat să mă gândesc la posibilitatea de a-L vedea atunci când sunt îngrijorat din cauza multor preocupări.
Vreau să trăiesc fără griji. Atunci când angajamentele mă copleșesc și nu pot ține pasul cu ele, când trăiesc închis în mine, îngrijorat și înfricoșat, când nu mai am puterea de a merge singur, vreau ca Isus să vină la mine, să îmi spună că este alături de mine și că s-a născut pentru a da un sens vieții mele.
Vreau să-i văd fața în mijlocul unei peșteri, în mijlocul nopții mele, în acea noapte din Betleem. Dar cred că de multe ori îmi lipsesc puterile pentru a veghea și pentru a acorda atenție la ceea ce se poate întâmpla. Aceasta se întâmplă din cauza păcatului meu. Din cauza lipsurilor și a imperfecțiunilor mele.
Văd multe imperfecțiuni în sufletul meu. Multe păcate. Multe intenții bune neîndeplinite. Văd că nu fac ceea ce vreau să fac. Nu fac binele pe care îl vreau și nu evit răul de care mă tem. Nu veghez. Nu sunt atent pentru a vedea ispitele din viață. Nu iubesc profund pe cei care mă iubesc. Nu mă dăruiesc cu generozitate atunci când mi se cere. Am nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a rămâne în picioare. Am nevoie de prezența Spiritului Său.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:aleteia.it
