Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Kirche in Not: A fost difuzat Raportul despre creştinii "mai persecutaţi ca oricând". Creşte oprimarea în lume

 
Kirche in Not: A fost difuzat Raportul despre creştinii "mai persecutaţi ca oricând". Creşte oprimarea în lume
  • 18 Noi 2022
  • 1650

de Daniele Rocchi

Astăzi [17 noiembrie 2022] a fost publicat raportul "Mai persecutaţi ca oricând" ("Persecuted more than ever") al organizaţiei Kirche in Not. În 75% din cele 24 de ţări analizate, opresiunea sau persecuţia creştinilor a crescut. Următoarea etapă: pe 20 aprilie 2023, KIN va prezenta noua ediţie a Raportului privind libertatea religioasă.

"Mai persecutaţi ca oricând. Raport despre creştinii oprimaţi pentru credinţa lor 2020-2022": este titlul celei de-a opta ediţii a Raportului Fundaţiei pontificale Kirche in Not, difuzat astăzi [17 noiembrie 2022], şi care oferă un tablou al suferinţei creştinilor oprimaţi pentru motive de credinţă. Studiul prezintă "informaţii ale fundaţiei însăşi şi ale surselor locale, mărturii la prima mână, culegeri de evenimente de persecuţie, studii de cazuri şi analize naţionale" de pus în atenţia opiniei publice, a mass-media şi a responsabililor instituţionali. Raportul examinează 24 de ţări în care încălcările libertăţii religioase trezesc îngrijorare deosebită: Afghanistan, Arabia Saudită, China, Coreea de Nord, Egipt, Eritreea, Etiopia, India, Iran, Irak, Israel şi Teritoriile Palestiniene, Maldive, Mali, Mozambic, Myanmar, Nigeria, Pakistan, Qatar, Rusia, Sri Lanka, Sudan, Siria, Turcia şi Vietnam. Perioada de referinţă merge de la octombrie 2020 la septembrie 2022.

Africa. După conţinuturile din "Mai persecutaţi ca oricând", explică Alessandro Monteduro, director la Kirche in Not Italia, "în 75% din cele 24 de ţări examinate oprimarea sau persecuţia creştinilor a crescut. Africa înregistrează o creştere puternică a violenţei teroriste, din cauza căreia peste 7.600 de creştini nigerieni ar fi fost asasinaţi între ianuarie 2021 şi iunie 2022. În mai anul acesta a fost publicat o înregistrare video care arăta 20 de creştini nigerieni executaţi de teroriştii islamişti din Boko Haram şi din Provincia Africii Occidentale a Statului Islamic (ISWAP). De fapt, cele două grupări încearcă să întemeieze califate în regiunea Sahel, fiecare cu propriul wali (guvernator) şi propria structură guvernamentală. În Mozambic, Al-Shabab a intensificat campania sa de teroare, ucigând creştinii, atacând satele lor şi dând foc bisericilor. Grupul, afiliat la Statul Islamic (ISIS), a provocat fuga a peste 800.000 de persoane şi moartea altor 4.000".

Orientul Mijlociu. Din Raport reiese că "în Orientul Mijlociu criza migratoare ameninţă supravieţuirea unora din comunităţile creştine cele mai vechi din lume. În Siria, creştinii au scăzut de la 10% din populaţie la mai puţin de 2%, trecând de la 1,5 milioane din perioada precedentă războiului la circa 300.000 astăzi. Cu toate că nivelul de exod în Irak este mai scăzut, o comunitate care avea circa 300.000 de persoane înainte de invazia din partea Daesh/Isis în 2014, în primăvara anului 2022 s-a înjumătăţit". Din studiul lui Kirche in Not reiese şi că în ţări diferite precum Egiptul şi Pakistanul fetele creştine sunt în mod obişnuit supuse la răpiri şi violuri sistematice. Printre mărturiile prezentate este şi cea a Mons. Jude A. Arogundade, episcop de Ondo, a cărui dieceză nigeriană a fost ţinta unor bărbaţi înarmaţi care au ucis peste 40 de persoane în timpul celebrării de la Rusalii în iunie 2022. Comentând prezentarea Raportului prelatul declară că, "în pofida alarmei crescânde datorită creşterii violenţei în unele părţi ale ţării, nimeni nu pare să acorde atenţie genocidului aflat în desfăşurare în Middle Belt din Nigeria. Lumea tace în timp ce atacurile la adresa bisericilor, a personalului lor şi a instituţiilor au devenit rutină. Câte cadavre sunt necesare pentru a atrage atenţia lumii?".

Asia. În Asia, explică Raportul, "autoritarismul statal a dus la o înrăutăţire a oprimării mai ales în Coreea de Nord, unde credinţa şi practicile religioase sunt reprimate în mod obişnuit şi sistematic. Naţionalismul religios a amorsat violenţe crescânde împotriva creştinilor asiatici, este suficient să ne gândim la grupurile naţionaliste hindutva şi singalezii budişti, activi în India şi respectiv în Sri Lanka. Autorităţile au arestat credincioşi şi au întrerupt funcţiunile religioase. India a înregistrat 710 episoade de violenţă anticreştină între ianuarie 2021 şi începutul lui iunie 2022, cauzate în parte de extremismul politic". "În timpul unei manifestaţii de masă în Chhattisgarh în octombrie 2021 - afirmă directorul Monteduro - membrii din Bharatiya Janata Party (BJP) aflat la guvernare au aplaudat pe liderul religios hindus de dreapta Swami Parmatman şi au cerut uciderea creştinilor. În China autorităţile au mărit presiunea asupra creştinilor înşişi, prin arestări nediscriminate, închiderea forţată a bisericilor şi folosirea de sisteme de supraveghere opresive". Continuă în parcursul său de studiu şi de analiză a încălcărilor libertăţii religioase în lume, la 20 aprilie 2023 Kirche in Not va prezenta noua ediţie a Raportului despre libertatea religioasă.

(După agenţia SIR, 17 noiembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 


Sursa:ercis.ro