Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Două noi iconostase pentru românii greco-catolici din Italia

 
Două noi iconostase pentru românii greco-catolici din Italia
  • 08 Noi 2022
  • 1493

Duminică, 6 noiembrie 2022, au fost binecuvântate două iconostase în comunitățile greco-catolice românești din Forlì și Cesena, situate în regiunea Emilia-Romagna (Italia).

În comunitatea greco-catolică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Forlì, care se reunește în biserica „San Francesco”, situată în centrul istoric al localității, Sfânta Liturghie Arhierească a fost prezidată de Episcopul diecezan de Forlì-Bertinoro, Excelența Sa Livio Corazza, împreună cu Preasfinția Sa Cristian Crișan, Vizitator apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa Occidentală. La masa Sfântului Altar au concelebrat Părintele Octavian Frinc (capelan la Forlì), Părintele Mihai David (capelan la Cesena), părintele Horea Costinaș (capelan la Faenza) și părintele Aron Coroian Fârtăeș (capelan la Ravenna).

Comunitatea a avut bucuria de a-l avea ca oaspete pe primarul orașului Forlì, domnul Gian Luca Zattini, și pe directorul Migrantes al Diecezei de Forlì, domnul Walter Neri.

Cu acest prilej, Episcopul Cristian a transmis salutul și binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Muresan, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România.

În cuvântul de învățătură, Episcopul de Forlì-Bertinoro a îndemnat comunitatea credincioșilor la păstrarea rădăcinilor și la o mărturie autentică a vieții creștine. 

În după-amiaza aceleași zile, Preasfinția Sa Cristian, împreună cu Episcopul diecezan de Cesena, Excelența Sa Douglas Regattieri, au sfințit iconostasul în biserica din Cesena, în care se reunește comunitatea greco-catolică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Au fost prezenti Vicarul General, Monseniorul Diaco Pier Giulio și directorul Migrantes al Diecezei locale, Diaconul Ettore Rossi. Cu acest prilej, Episcopul  Douglas a subliniat importanța comuniunii dintre Biserica locală și comunitatea de români greco-catolici, întărită prin ridicarea iconostasului în biserica pusă la dispoziția acestora în centrul orașului.

Iconostasele din cele două biserici au fost realizate prin grija și strădania Părintelui Mihai David, împreună cu credincioșii celor două comunități.

După sfințire, cei prezenți la cele două celebrări au petrecut câteva ore plăcute, într-o atmosferă cordială, degustând specialități tradiționale românești.

 



Sursa:bisericaromanaunita.ro