Preotul greco-catolic Simion Bărnuțiu a redactat cele mai importante documente programatice ale Revoluţiei românilor ardeleni şi a continuat să apere drepturile acestora şi după anul 1849. Acesta a marcat istoria politică a românilor într-un mod profund şi ireversibil. Autor al celor mai importante documente programatice ale Revoluţiei românilor ardeleni de la 1848 – 1849, după încheierea Revoluţiei, el a devenit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi, după înfiinţarea Universităţii din Iaşi, ca urmare a iniţiativei principelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, Simion Bărnuţiu a devenit profesor la această instituţie de învăţământ superior. În această calitate, el a format generaţia oamenilor politici care au obţinut recunoaşterea independenţei de stat a României şi a transformării sale în Regat. Simion Bărnuţiu a murit la 16/28 mai 1864 în drum spre satul său natal, Bocşa, în timp ce poposea lângă o fântână de lângă Sânmihaiu Amlaşului. El era însoţit de nepotul său, Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu România din 1 Decembrie 1918. Ioan Maniu era fiul surorii lui Simion Bărnuţiu, Elena.
O personalitate puternică
Simion Bărnuţiu s-a născut la 21 iulie 1808, în satul Bocşa, într-o familie care făcea parte din intelectualitatea sătească. Tatăl său, Ioan Bărnuţiu, era cantorul bisericii greco-catolice din sat, iar mama sa, Ana, născută Oros, era fiică de preot greco-catolic. Simion Bărnuţiu a urmat cursurile şcolii din sat, apoi a studiat la Şimleul Silvaniei şi la gimnaziul catolic din Carei. El a vrut să îmbrăţişeze cariera de preot a bunicului său şi a luat drumul Blajului. Simion Bărnuţiu a terminat Teologia Greco-Catolică la Blaj, apoi a fost hirotonit drept preot celibatar. Cei care îl cunoşteau pe tânărul preot i-au remarcat inteligenţa neobişnuită. Mulţi credeau că el are toate şansele să devină episcop şi să continue, la un veac distanţă, munca neobositului Ioan Inocenţiu Micu Klein. A început să predea mai multe discipline, inclusiv istoria, în ilustrele şcoli ale Blajului şi a devenit notar consistorial. El era, în acea perioadă, mâna dreaptă a episcopului Ioan Lemeney. Pasiunea lui Simion Bărnuţiu pentru istorie l-a făcut să găsească argumentele necesare pentru a susţine afirmarea românilor ca naţiune, într-o epocă în care, din punct de vedere legal, ei erau consideraţi drept cetăţeni de mâna a doua în Transilvania. Neînduplecarea cu care a susţinut cauza naţională a românilor l-au adus în conflict cu administraţia maghiară a Transilvaniei, caracterizată în epocă printr-un şovinism deosebit de dur, care viza deznaţionalizarea românilor ardeleni.
Monedă aniversară
Astfel, ca urmare a unei legi care dorea să maghiarizeze cu totul administraţia şi sistemul şcolar din Principatul Transilvaniei, Simion Bărnuţiu a redactat un document deosebit de important, Protestul Consistoriului din Blaj, care a constituit una dintre cele mai dure luări de poziţie ale intelectualilor greco-catolici ardeleni, împotriva celor care doreau să le „răpească naţionalitatea”, după cum se exprima chiar Simion Bărnuţiu.
Lider revoluţionar
În acest context tensionat, Simion Bărnuţiu a plecat la Sibiu, unde s-a înscris la Academia Săsească de Drepturi. El spera să înceapă o carieră în domeniul juridic, însă izbucnirea Revoluţiei de la 1848 i-a stricat planurile. La 10 zile după începerea Revoluţiei maghiare de la Pesta, mai exact în data de 25 martie, Simion Bărnuţiu a redactat „Proclamaţia către români”. Prin intermediul acestui document, revoluţionarul român respingea o parte a programului revoluţiei maghiare, mai exact paragrafele care vizau anexarea Transilvaniei la Ungaria. De asemenea, Simion Bărnuţiu a convocat Adunarea din Duminica Tomii, din 30 aprilie 1848 de la Blaj, care i-a reunit pe fruntaşii poporului român. Tot el a redactat actele prin care era convocată Adunarea Naţională a românilor ardeleni din 15 mai, care a avut loc pe Câmpul Libertăţii din Blaj. Programul acesteia a fost stabilit, de asemenea, în mare măsură de către Simion Bărnuţiu. El viza libertatea individuală, ştergerea definitivă a iobăgiei, libertatea întreprinderilor şi a presei, libertatea naţională. Programul lui Simion Bărnuţiu a fost aprobat în această Adunare Naţională, co-prezidată de episcopii Ioan Lemeny şi Andrei Şaguna, cărora Simion Bărnuţiu le-a fost vicepreşedinte. De asemenea, el a activat în timpul revoluţiei ca vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român din Sibiu. În 11 martie 1849, în condiţiile în care armata maghiară ocupase sudul Transilvaniei, Simion Bărnuţiu a fost nevoit să se refugieze în Valahia, apoi la Constantinopole, la Trieste şi a ajuns în Viena. În anul 1850, împăratul Franz Josef, în semn de recunoştinţă pentru serviciile imense aduse Monarhiei de către Simion Bărnuţiu în timpul Revoluţiei, i-a oferit acestuia una dintre cele mai importante decoraţii: Crucea de aur cu coroană. Însă această decoraţie nu i-a împiedicat pe birocraţii vienezi să-l şicaneze pe Simion Bărnuţiu, care îşi pregătea doctoratul în Drept. În aceste condiţii, Simion Bărnuţiu a părăsit Viena pentru a-şi susţine doctoratul într-o ţară latină.
Franz Joseph
Sfârşit dramatic
Vechiul său prieten, August Treboniu Laurian, fondatorul ziarului „România liberă”, l-a convins, în 1855, pe Simion Bărnuţiu să meargă la Iaşi, unde a fost numit profesor la Academia Mihăileană. El a activat ca profesor până în anul 1860, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza, autorul Unirii Moldovei cu Valahia, l-a numit pe Simion Bărnuţiu profesor al noii Universităţi din Iaşi. În anul 1864, Simion Bărnuţiu, grav bolnav, a plecat spre satul său natal, Bocşa. Însă în data de 28 mai, în drum spre casă, aproape de Bocşa, în Sânmihaiu Almaşului, Simion Bărnuţiu a murit în braţele nepotului său, Ioan Maniu. El a fost înmormântat la Bocşa de un sobor de 30 de preoţi greco-catolici, condus de Demetriu Coroianu, vicarul foraneu al Silvaniei, rudă cu Simion Bărnuţiu şi tatăl memorandistului Iuliu Coroianu, de asemenea unchi dinspre mamă al lui Iuliu Maniu.
