Există momente în viața noastră în care vedem viitorul ca fiind ceva nesigur. Nu știm ce se va întâmpla, iar acest lucru ne înspăimântă.
Vestea bună este că nu suntem singuri, iar Biblia consolidează acest adevăr.
Iată câteva versete biblice la care să medităm în aceste vremuri și să ne amintim că Dumnezeu are controlul asupra situației.
„Nu vă împovărați cu nicio grijă. Ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumită cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește toată mintea, să vă păzească inimile și cugetele întru Cristos Isus” (Filipeni 4, 6-7).
„Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult altceva decât ele?” (Matei 6, 26).
„Nădăjduiește cu toată inima în Dumnezeu, iar cu înțelepciunea ta nu te semeți. Cunoaște-o în toate purtările tale pentru ca ea să-ți îndrepte calea”. (Proverbe 3, 5-6).
„Căci eu îmi cunosc gândurile pe care le am față de voi, gânduri bune și nu rele, ca să vă pregătesc un viitor cu nădejde” (Ieremia 29, 11).
„Purtarea să vă fie fără iubire de arginți; mulțumiți-vă cu ceea ce aveti, căci Însuși Domnul a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Evrei 13, 5).
„Smeriți-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca El la timpul cuvenit să vă înalțe. Toată grija voastră să o lăsați lui Dumnezeu, căci El are grijă de voi”. (1 Petru 5, 6-7).
„Eu sunt încredințat de aceasta: cel care a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua lui Cristos Isus” (Filipeni 1, 6).
Traducere: LNU
Sursa:it.aleteia.org