(Duminica Tuturor sfinților)
În pragul Postului Sfântului Petru și Pavel, Evanghelia ne dezvăluie sensul sacrificiului și al pocăinței pe care viața creștină le implică. Văzut din afară, totul seamănă a suferință inutilă, gratuită și mai ales contrară hedonismului predicat de mai toate vocile societății de astăzi. Ar putea părea că se cere omului prea mult într-o lume gata să îți asigure tot ceea ce vrei, oricât și oricând. Tocmai într-o astfel de lume, Biserica continuă să propună mesajul contra-curent ce vorbește despre sacrificiu și renunțare. Și asta pentru ca într-o cheie de interpretare creștină, sacrificiul și renunțarea au un cu totul alt sens, fiind renunțare la “puțin” pentru “mai mult” și sacrificiu de la “incomplet” pentru “împlinire”. Evanghelia de astăzi care ne vorbește despre renunțare ne dă și înțelesul acesteia: acela de a înmulți casele, și țarinile și frații și surorile, împlinind viața pământeană în viața veșnică. Precum lui Adam odată, ni se cere să renunțăm la un măr pentru a avea o întreagă grădină la dispoziție.
Tot despre acest lucru vorbește și numele duminicii de astăzi: “a tuturor Sfinților”. Dacă pe de o parte ne invită să contemplăm împlinirea atâtor creștini ce ne-au precedat pe calea urmării lui Cristos, pe de altă parte ne cheamă să redescoperim propria vocație: aceea de a deveni sfinți împreună cu ei, de a deveni ceea ce suntem deja, chiar dacă nu pe deplin. Și atunci înțelegem că sensul sacrificiului creștin, al renunțării este din nou împlinirea. Suntem invitați să renunțăm nu la orice bucurie și plăcere de pe acest pământ, așa cum fals interpretează multă lume, ci la acelea dintre ele care s-au transformat în piedici, în capcane, în idoli. La acelea doar care ne țin legați și ne împiedică să mergem înspre Cer, destinația noastră finală.
Duminica de astăzi este prima după cea a Coborârii Spiritului Sfânt. Asta ne ajută să înțelegem că pentru noi creștinii, sfințenia este darul Spiritului Sfânt: suntem sfinți de sfințenia lui Dumnezeu. Tot ceea ce Domnul ne cere este să ne folosim libertatea pentru a face spațiu darului și harului în viața noastră. Ca niște dirijabile gata să pornească înspre înălțimi, suntem creați de Dumnezeu și dăruiți cu toate cele necesare călătoriei. Isus ne cere să tăiem parâmele ce ne țin legați de pământ. Iar noi ba vrem, ba nu vrem, ba am pleca, ba am mai rămâne. Și cu timpul mecanismele ruginesc, parâmele devin cărări bătătorite înspre pământ, iar noi nu mai știm dacă suntem făcuți pentru Cer sau pentru noroiul acestei lumi. Un lucru e sigur: nu există cale de mijloc. Isus ne arată calea, însă suntem singurii care putem decide: vulturi sau păsări de curte.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mt 10,32-33.37-38; 19,27-30
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar Isus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul măririi Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.
