de Gabriella Gambino
subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă
Familia cere astăzi o angajare pastorală focalizată pe două aspecte: căsătoria pe de o parte, cu o atenţie puternică faţă de pregătirea pentru sacrament între tineri şi însoţirea soţilor în toată viaţa matrimonială (ceea ce Papa Francisc numeşte "catecumenatul matrimonial"); şi în acelaşi timp dezvoltarea unei adevărate pastoraţii familiale, atentă la acele relaţii familiale şi la acele faze care astăzi sunt motiv de crize puternice.
Este nevoie de o puternică pastoraţie a familiei, bine înrădăcinată într-o teologie a familiei şi a relaţiilor familiale. Se citeşte în Summa familiae cura, din 2017: "Centralitatea familiei în parcursurile de «convertire pastorală» ale comunităţilor noastre şi de «transformare misionară a Bisericii» cere ca - şi la nivel de formare academică - în reflecţia despre căsătorie şi despre familie să nu dispară niciodată perspectiva pastorală şi atenţia faţă de rănile omenirii". O aprofundare rodnică a teologiei pastorale nu poate să fie făcută neglijând profilul ecleziologic special al familiei, şi prin urmare o pastoraţie familială adecvată.
În fond, de la pandemie ne rămâne, sub acest profil, dovada că familia în multe cazuri a fost capabilă să păstreze relaţiile noastre originare, cele care iau formă în iubire şi ne structurează ca persoane. Biserica are nevoie să vadă şi să respire mărturia de biserici familiale care nu capitulează, care înfruntă cu încredere dificultăţile vieţii. Trebuie dat spaţiu familiilor, trebuie puse în centrul angajării ecleziale, dar şi culturale şi sociale. Dacă secolul al XIX-lea s-a revelat ca secolul marilor congregaţii călugăreşti şi în secolul al XX-lea au luat formă marile mişcări ecleziale, în secolul al XXI-lea ia formă al treilea pilastru al noii evanghelizări: familia.
Pe planul pastoral, un prim aspect al acestei reînnoiri pastorale pe care aş vrea să-l subliniez este necesitatea de colaborare mai mare. Împărtăşirea experienţelor care în cursul anilor s-au arătat rodnice şi au reuşit să ducă vestea Evangheliei în viaţa soţilor şi a familiilor merge în această direcţie. S-a făcut mult şi se face deja mult, nu se porneşte de la zero. Toate această muncă şi aceste experienţe ar putea fi exemplu şi inspiraţie pentru alţii, dar sunt încă puţin cunoscute şi împărtăşite.
Un al doilea aspect al acestei reînnoiri pastorale este o schimbare de mentalitate. Mă refer la faptul că trebuie trecut la de considerarea familiilor ca simplu "obiect" al pastoraţiei la considerarea lor în schimb ca "subiect" al pastoraţiei. Familiile sunt pline de potenţialităţi şi de daruri pentru întreaga societate şi pentru Biserică şi de aceea trebuie recunoscute şi implicate activ ca protagoniste ale pastoraţiei obişnuite din parohii şi din dieceze. Un aspect important al acestui protagonism al familiilor este exemplul lor viu. Adesea, ele se remarcă prin faptul că reprezintă o credinţă trăită, sunt o "cateheză vie". De fapt, există familii care trăiesc credinţa lor şi vocaţia lor la căsătorie şi la familie în mod exemplar. Şi este edificator a vedea cum ele nu capitulează şi înfruntă dificultăţile vieţii cu speranţă, alimentând existenţa persoanelor care trăiesc cu ele. Ele sunt o mărturie de "sfinţenie de la uşa vecină" pentru celelalte familii şi acest lucru este mult mai eficace pentru a transmite credinţa. Viaţa lor este un mesaj de speranţă pentru întreaga lume şi mai ales pentru tineri. Aşa cum reiese din sondaje în toate părţile lumii, dorinţa de a avea o proprie familie este şi astăzi printre visele cele mai mari pe care tinerii doresc să-l realizeze, şi pentru că, foarte simplu, corespunde nevoii umane prin excelenţă: nevoia de a iubi şi de a fi iubiţi.
Un al treilea aspect al acestei reînnoiri pastorale este formarea formatorilor. Cuvântul cheie nu este a îndoctrina, ci "a forma", punând în dialog credinţa vie şi reînnoită a laicilor pornind de la Botez şi de la harul activ al căsătoriei cu provocările vieţii practice, care intră în casele familiilor, în diferitele culturi şi zone geografice ale lumii. Trebuie promovată formarea tuturor celor care vor desfăşura o muncă pastorală cu familiile: pornind de la viitorii păstori pentru a ajunge la laicii şi la familiile care se vor dedica acestui apostolat. Formatorii trebuie să fie în măsură să arate familiilor cum harul care izvorăşte din sacramentul căsătoriei poate să răspundă la provocările vieţii practice, nu în mod abstract, ci în circumstanţele concrete care se trăiesc în cadrul diferitelor culturi şi zone geografice ale lumii. Şi trebuie să fie la înălţimea provocărilor timpurilor: nu se poate improviza, nu se pot eluda probleme care au incidenţă asupra vieţii copiilor şi faţă de care adesea nu ne simţim pregătiţi. Diecezele au nevoie de ajutorul celui care se dedică apostolatului familial. Respectând carismele şi spaţiile, dar într-un spirit de comuniune eclezială autentică. Mişcările pot ajuta în formarea laicilor şi mai ales pentru a forma lideri pentru Biserică.
(După L'Osservatore Romano, 14 iunie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
