Iată, la sfârșit de an, și o poveste despre darul recunoștinței și cel al iubirii necondiționate. Din 2013 încoace, soții Cori și Mark Salchert, din statul american Wiscounsin, au decis să-și deschidă inima și propriul cămin pentru copiii care se nasc cu boli terminale sau malformații care le conferă o speranță de viață extrem de limitată. De atunci, cei doi, care au o căsnicie de 30 de ani și opt copii biologici, au devenit și părinți adoptivi pentru șapte astfel de copii.
Cori Salchert este o fostă soră medicală și nu poate suferi ideea că un copil orfan sau abandonat de părinții speriați de „suferința inutilă” ar putea muri singur pe un pat de spital. În bioetică a apărut de curând și conceptul de „tratamente inutile”, care aspiră să-l înlocuiască pe cel de „îngrijiri paliative”. Dar Cori și soțul ei, Mark, cred că nicio îngrijire nu este inutilă. Ei cred că iubirea nu este niciodată inutilă.
La îngrijirea și iubirea copiilor adoptați participă întreaga familie.
Charlie, al șaptelea copil adoptat, are leziuni ireversibile pe creier și se credea că nu va supraviețui procesului de adopție. Pe atunci avea un an și jumătate. Acum are trei ani și jumătate.
Cori explică: „Ne purtăm în fiecare zi ca și cum Charlie ar fi prezent și conștient”.
Într-un eseu publicat anul trecut de Today Show, fosta soră medicală a mai precizat:
„Investim foarte mult și suferim enorm când acești copii mor, dar avem inimile ca niște vitralii. Sunt făcute din cioburi care au fost lipite din nou laolaltă, devenind astfel și mai puternice, și mai frumoase — tocmai pentru că au fost frânte. Ni se spune să fim recunoscători pentru toate. Ah, cât de greu ne este în astfel de situații! Dar când ne apropiem mai mult de Dumnezeu, în loc să-L respingem, și când știm să fim recunoscători, povara este mult mai ușoară. Noi nu putem schimba moartea, dar putem reuși să îi facem față cu bine, ceea ce este minunat”.
