Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Întâlnirea copiilor și tinerilor din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș

 
FOTO: Întâlnirea copiilor și tinerilor din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș
  • 23 Mai 2022
  • 1654

Duminică, 22 mai 2022,  Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reghin I a găzduit întâlnirea anuală a copiilor și tinerilor din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. Tot cu această ocazie, la Sfânta Liturghie Arhierească a fost evocată personalitatea Cardinalului Alexandru Todea, comemorat la douăzeci de ani de la trecerea la Domnul și a fost binecuvântată statuia Cardinalui Todea, realizată de artistul plastic  Simion Moldovan, amplasată în piațeta bisericii parohiei Reghin 1. La Sfânta Liturghie Arhierească au participat, din încredințarea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Preasfinția Sa Virgil, Episcopul Eparhiei de Oradea Mare și Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Întâlnirea anuală a copiilor și tinerilor din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș  a debutat cu întâmpinarea oaspeților, tineri și credincioși sosiți la Reghin din toată Arhieparhia, și cu primirea ierarhilor veniți întâlnirea cu viitorul Bisericii.

La Sfânta Liturghie arhierească au participat peste 30 de preoți și doi diaconi, Arhidiacon Grațian Guiaș (Oradea) și Diacon Rareș Vestemean (Blaj), iar celebrarea a fost animată de corul tinerilor din Târgu Mureș, dirijat de Doamna Ana-Maria Pol, cu aportul seminariștilor blăjeni, însoțiți de formatorii lor, părintele rector Florian Guțiu și părintele vicerector Ciprian Suciu.

În predica sa, Preasfinția Sa Virgil i-a încurajat pe tineri să dea dovadă de discernământ și de curaj în a-I cere Domnului cele necesare, în a-L căuta cu adevărat pe Domnul, cel care poate alina setea de adevăr, de dreptate și de iubire. Episcopul Virgil a amintit de personalitatea Cardinalului Alexandru Todea, un om cu principii, care a știut Cui și în Cine crede, ce a întâlnit privirea lui Isus, de care niciodată nu s-a îndoit și care nu a fost înfrânt de suferință.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, conform obiceiului, tinerii din Reghin au predat „Crucea Întâlnirii” omologilor lor din Protopopiatul Turda, gazdele viitoarei întâlniri.

Conferința doamnei Corina Teodor, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române și Conf. Univ. Dr. la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, a abordat personalitatea Cardinalului Alexandru Todea, din perspectiva reperelor biografice care l-au definit și care l-au așezat în istoria Bisericii Române Unite, ca un ierarh harismatic, ce a marcat destine. Viața lui impresionează prin verticalitatea necondiționată de care a dat dovadă în toate încercările prin care a trecut, a fost concluzia acestei conferințe.

Profesorul Corina Teodor a prezentat și volumul „Alexandru Todea, cel de ieri pentru cei de azi – Articole din presa vremii”, apărut în condiții grafice deosebite la Editura Galaxia Gutenberg, volum editat în colaborare cu PS Virgil Bercea. Speranța autorilor este ca „lectura acestor articole ce poartă semnătura Cardinalului Todea, publicate între anii 1932-1945, va fi în măsură să-i apropie pe cititori de esența clericală și umană a Cardinalului Alexandru Todea”, a mai afirmat Corina Teodor.

A urmat binecuvântarea statuii Cardinalului, amplasată în piațeta bisericii parohiale, rugăciune la care au participat și oficialitățile locale invitate: senatorul Cristian Chirteș, deputatul Dumitrița Gliga, primarul municipiului Reghin, Mark Endre Dezso, viceprimarul Dragoș Pui,  Maria Precup, fost primar în perioada amplasării statuii, Smaranda Enache, de la Liga Pro Europa Târgu Mureș) și Protopopul ortodox de Reghin, Pr. Valentin Vârva.

După masa de prânz, copiii și tinerii s-au reunit în biserică pentru cateheza susținută de părintele Zaharie Pintea, un moment de interacțiune dinamică și veselă, în care aceștia au fost provocați să reflecteze asupra modului în care se raportează la exigențele vieții de credință și la răspunsul pe care îl dau ei chemării Domnului. Au fost susținuți, în acest demers, de mărturiile seminariștilor din Blaj, Cosmin Sârbu și Nicolae Moga, dar și de episcopii prezenți în mijlocul lor, care au răspuns întrebărilor acestora și care i-au îndemnat să privească cu curaj oportunitățile și încercările vieții.

Înainte de a se întoarce acasă, grupurile de tineri au vizitat casa Cardinalului Alexandru Todea din Reghin, loc ce a reprezentat căminul ocrotitor pentru episcopul greu încercat de prigoană, care a fost, în perioada comunistă, și catedrala sa, în care a celebrat Sfânta Liturghie, a hirotonit preoți și a celebrat sacramentele, toate cu convingerea că va veni negreșit „ceasul Domnului care nu grăbește și nu întârzie”.

La Întâlnirea anuală a copiilor și tinerilor din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș au participat în jur de 300 de tineri din Arhieparhie, însoțiți de protopopii și parohii lor. Evenimentul a fost organizat de Biroul pentru pastorația tinerilor din Arhieparhie, coordonat de părintele vicar administrativ Flavius Florea, de Protopopiatul Reghin și de parohiile din orașul Reghin: Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reghin 1), preot paroh Daniel Cristea, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” Reghin 2, preot paroh Aurel Rus și Parohia „Întâmpinarea Domnului” Iernuțeni, preot paroh Daniel Dumitru.

Cu disponibilitate și implicare preoții celor trei parohii, susținuți cu entuziasm de credincioșii lor și de tinerii voluntari din Reghin, au fost gazde primitoare și au reușit să creeze o atmosferă de rugăciune, îmbinată cu bucuria de a fi împreună specifică tinereții. 

Grija pentru diferitele aspecte ale vieții de credință se află constant în atenția Bisericii. Din perspectiva viitorului Bisericii, copiii și tinerii formați în spiritul credinței și încurajați să dea mărturie despre prezența Mântuitorului în lume, reprezintă speranța Bisericii.

Mulțumiri tuturor celor ce au participat la acest eveniment, ierarhi, organizatori, voluntari, tineri și copii, credincioși.

 

Pr. Adrian Lung, Protopop de Reghin

 



Sursa:bisericaromanaunita.ro